Jurnal de Afganistan (6) - Câştigarea simpatiei

Faţa bărbatului de pe targă e acoperită cu o pânză. Un infirmier trage de pânză în jos, pe lângă capul pacientului pentru a împiedica nisipul să se strecoare. Elicopterul militar aterizează rapid, iar targa împinsă înăuntru. Fratele bolnavului urcă şi el în aparat.

Elicopterul se înalţă cu un zgomot asurzitor, stârnind din nou vârtejuri de praf.

Afganul a fost adus dimineaţa în baza americană Sher, din provincia Helmand, cu faţa paralizată ca urmare, probabil, a unui atac vascular cerebral.

Pentru că doctorii din unitate nu-l puteau trata, au chemat un elicopter de evacuare medicală pentru a-l duce pe ţăran la un spital mai mare.

Oferirea de servicii medicale a devenit un mod prin care infanteriştii americani încearcă să-i convingă pe localnici de bunele lor intenţii.

A cere sprijinul americanilor pentru a-i ajuta cu tratamente, poate fi riscant pentru afganii din Helmand. Există toate şansele ca insurgenţii conduşi de talibani să afle, iar mai târziu să se răzbune pentru „trădare”.

Aşa că e nevoie de mult mai multe eforturi din partea militarilor pentru a obţine sprijinul populaţiei.

În timp ce trece printre prăvăliile abandonate ale unui fost bazar căpitanul Scott Cuomo îmi povesteşte că multe distrugeri au avut loc aici în luptele dintre infanteriştii americani şi talibani. Bazarul pustiu se află chiar la poarta bazei americane Sher.

Nici un afgan nu mai vinde nimic pe acolo, deşi infanteriştii se chinuie de mai multe luni să resusciteze piaţa. Comercianţii ţin cont de ameninţările talibanilor, admite căpitanul Scott Cuomo: “Mulţi dintre aceşti oameni au nevoie de bani pentru a redeschide magazinele. Organizăm o întâlnire cu ei ca să vedem cum redeschidem bazarul. Să ne dăm seama cine are nevoie de bani, dar şi cum Armata naţională şi Poliţia afgană pot asigura securitatea” .

Un bazar închis într-o zonă foarte săracă, înseamnă câţiva oameni fără un venit care pot accepta bani de la insurgenţi pentru a ataca militarii străini.

În stadiul actual al războiului, orice proiect e important remarcă sergentul Steven Patten: “Intenţia noastră e să le asigurăm securitatea, să permitem dezvoltarea afacerilor, redeschiderea pieţelor şi a şcolilor.”

Pe locotentul Bruence l-am întâlnit într-un loc simbolic: baza Barcha.

Americanul spune că acesta a fost cel mai înaintat punct sudic al armatei sovietice în invazia din anii ‘80. Locotenentul subliniază un lucru vital pentru câştigarea sprijinului afganilor: “I-au văzut pe ruşi venind şi plecând. De curând şi britanicii au fost aici şi au plecat. Alte unităţi de infanterişti marini au plecat de asemenea. Ne vor aici, pentru că nu-i preferă pe talibani. E dificil să ştie însă dacă pot avea încredere în noi, dacă vom rămâne pentru a-i apăra.”

O razie de noapte a trupelor afgane şi americane. Cum e de aşteptat, provocă nemulţumirea săteanului, trezit pentru a-i fi percheziţionată gospospodăria.

“Puteti veni în timpul ziei să ne căutaţi prin casă, dar noaptea nu va recunoaştem şi ne speriaţi familiile,”le spuen acesta prin intermediul traducătorului.

Strategia de câştigare a simpatiei sătenilor e pusă imediat în aplicare de comandantul american.

Îşi cere scuze, îl invită pe afgan la o reuniune publică în care se discută despre dechiderea bazarului şi încercă să-i spună câteva cuvinte în paştună, limba vorbită de localnici.

Ascultaţi materialul integral în format audio: