Insula Goree – Senegal

Părăsim capitala Senagalului, Dakar – un oraş mare, cu 2,5 milioane de locuitori, foarte aglomerat, unde în apropierea impozantelor clădiri ale multinaţionalelor sunt barăci încropite din nimic, unde fiecare vinde ce poate, cu multe maşini, cu un fluviu de oameni, ce curge continuu, de o parte şi de alta a drumului, indiferent de oră, şi la care se adaugă un număr important de măgari şi capre, de voia lor, pe străzi, oraş căruia doar cei ce au fost vreodată în Africa îi pot bănui atmosfera de furnicar.

Luăm ferryboat-ul. Lăsăm în urmă vastul port al Dakarului şi, într-o clipă, ne frige contrastul dintre apa întuncată a Atlanticului şi limpezimea cerului dominat de un soare parcă prea puternic.

După o jumătate de oră, începe deja să se vadă insula Goree şi fortăreaţa sa, de unde, timp de trei sute de ani, erau trimişi spre America sclavii africani.

Insula – unde există acum un muzeu numit chiar aşa „Casa sclavilor” - a devenit loc de pelerinaj, în amintirea celor care au murit aici sau au plecat pe un drum fără întoarcere.

"Maison des esclaves" (Casa Sclavilor). Foto: Daniela Coman.

După ce erau selectaţi de proprietarii albi ai satele lor, africanii erau închişi aici înainte de a îmbarcarea către Lumea nouă.

Ghidul din „Casa sclavilor” spune, acum, o poveste cutremurătoare.

„Toţi stăteau pe jos, pe lângă pereţi, legaţi cu lanţuri, în aceste încăperi umede şi sumbre. Bărbaţii erau legaţi împreună, câte doi, dar mâna unuia de piciorul celuilalt, pentru a nu putea fugi. Nu erau dezlegaţi decât o dată pe zi,pentru a fi hrăniţi sau a merge la toaletă. Erau cântăriţi şi măsuraţi, iar cei care nu aveau greutatea necesară erau puşi la îngrăşat, singurul fel de mâncare servit fiind însă o fiertură de cereale. Cei care se revoltau sau încercau să fugă erau închişi într-o cameră specială numită „pentru recalcitranţi” şi torturaţi. Înainte de a fi îmbarcaţi, erau marcaţi cu fierul roşu cu emblema properietarului. După ce treceau de “poarta fără întoarcere”, mulţi nu aveau să pună piciorul pe pământ american - până la 40% mureau pe drum. Supravieţuitorii ajungeau în oraşul Charleston, unde erau vânduţi în târgurile de sclavi.”

Multe exponate, desene, lanţuri şi alte obiecte de tortură, încăperile strâmte în care erau ţinuţi, descrieri în detaliu ale vapoarelor şi condiţiilor de transport stau mărturie despre crumzimile comise în „Casa Sclavilor”.

Faţadă măcinată de timp şi intemperii. Foto: Daniela Coman.

În pofida trecutului întunecat, insula are un farmec local deosebit: numeroase clădiri coloniale, acum derăpanate, străduţe înguste, prăfuite, căsuţe modeste, colorate în fel şi chip, chiar şi o biserică catolică, flori multicolore căţărate pe ziduri.

Insula Goree face parte din patrimoniu UNESCO din anul 1978.