Copilul armistițiului
Carmen Gavrila a stat de vorba cu Sarit Zehavi, locotenent colonel in rezerva al armatei israeliene.
Articol de Carmen Gavrilă, 07 Martie 2022, 16:41
Avem un razboi langa granita in Ucraina, un soc pentru multi romani. Dar in alte parti ale lumii, razboiul este o realitate nu doar cotidiana ci si o realitate cu care cresc generatii intregi.
Carmen Gavrila a stat de vorba cu Sarit Zehavi, locotenent colonel in rezerva al armatei israeliene.
Acum Sarit conduce Alma Center - o organizatie non-guvernamentala care studiaza influenta mentalitatilor si emotiilor populatiei civile asupra conflictelor.
Sarit Zehavi : Ca orice femeie israeliană am fost recrutată în armată la 18 ani, ceea ce e obligatoriu in Israel. Eu inca de la 16 ani am știut ca vreau să studiez Orientul Mijlociu, aveam o groază de întrebări, de ce ne urăsc așa de tare, de ce nu e democrație în alte state din zonă, va fi vreodată pace. Vroiam să înțeleg. Așa că la liceu am studiat araba și regiunea dar, mai târziu nu am fost acceptată în serviciul de informații, pentru că nu aveam note suficient de bune și nu știam suficient de bine arabă.După ce mi-am făcut serviciul în armată am urmat un curs de ofițeri apoi am părăsit armata și am făcut studii orientale la Universitate. Apoi, în timpul masteratului am văzut un anunț de recrutare în serviciul de informații. De data asta am fost acceptată.
Reporter : Ce serviciu de informații ?
Sarit Zehavi : Nu Mossad, e serviciul de informații al armatei, oamenii poartă uniformă. Eu am intrat în divizia de cercetare și analiză. Eram analist, nu adunam eu informațiile, eu le analizam. Pentru asta nu aveam nevoie de arabă...
Reporter : Cat timp ai lucrat în armată ?
Sarit Zehavi : Am lucrat în armată 14 ani, jumătate la centrul de analiză din Tel Aviv apoi în comandamentul de nord. Am fost nevoită să renunț din cauză că am făcut boala Crohn, e o boală autoimună.
Reporter : Ce ai făcut după armată ?
Sarit Zehavi : Când am renunțat la armată am vrut să studiez în continuare Orientul Mijlociu, și pentru că trăiesc în Nordul Israelului, în Galileea, sunt interesată mai ales de Liban și Siria, asta și pentru că originile mele sunt de acolo. Bunica mea s-a născut în Beirut. A ajuns orfană după ce părinții ei au fost uciși lângă Beirut când erau în vacanță. Pentru că era orfană, tutorii au măritat-o de foarte tânără, cu un bijutier bogat din Damasc. Tatăl meu s-a născut în Damasc într-o comunitate evreiască veche de secole. Când am cercetat originile familiei mele am aflat că bunicul meu făcea parte dintr-o lungă linie de bijutieri cu rădăcini în Spania și înainte, din vremea celui de al doilea templu. De aceea mi-am păstrat numele, dar l-am să zicem ”evreizat”. Numele venea de la meserie. Numele tatălui meu era ”Saer” care în arabă înseamnă bijutier, iar numele meu în ebraică e Zehavi care înseamnă ”aur”. Iar despre familia mamei, bunica s-a născut în Hebron și când avea 7 ani în 1921 a fost masacruul din Hebron și s-a refugiat la Ierusalim. Familia mamei e aici în Israel de 6 generații.
Reporter : Cum a ajuns tatăl tău în Israel ?
Sarit Zehavi : În anii 40 erau revolte în Damasc și instabilitate, conflicte între francezi și arabi. Evreii vorbeau acolo arabă și franceză, ca limbi materne și cum comunitatea lor era aliată cu francezii, bunica mea a decis în 1946 să își trimită cei doi fii în Israelul de astăzi, care atunci nu exista ca stat. Au fost atunci în total 1000 de copii evrei aduși în zonă. Vreme de un an, noaptea, treceau granița grupuri de câte 15 copii fugiți din Damasc. Tatăl meu a fost separat de familie vreme de 2 ani. Într-un fel a fost printre fondatorii Israelului. A luptat în toate războaiele. Era foarte zionist si foarte mîndru că evreii au casa lor, singurul loc sigur pentru ei.
Reporter : C face mai bine o femeie analist decât un bărbat cu aceeași meserie ?
Sarit Zehavi : Eram in serviciul de informații al armatei dar întotdeauan m-au atras chestiunile civile, care țin de societate. Oamenii, emoțiile, mentalitățile, trebuie luate în considerare în analiza de informații, cum populația poate fi manipulată de organizații teroriste, care sunt riscurile. E important să înțelegi rolul populației într-un conflict. Studiam emoțiile dar și infrastructura civilă, cum teroriștii folosesc infrastructuri civile pentru a creea dependență. Care sunt implicațiile când e nevoie de decizii de atac. De exemplu, centrul Alma pe care eu îl conduc, trateaza în programul de educație și problema victimelor colaterale. Mă preocupă temele astea poate și pentru că sunt mamă.
Reporter : Ce impact a avut faptul că ești mamă cât ai fost în armată?
Sarit Zehavi : Războiul din 2006 a pornit de la focuri de mortiere trase de Hezbollah din Liban și de la răpirea a doi soldați israelieni. Când am primit raportul am urcat la etajul la care era comandantul meu, stiam că va fi război. Eu eram gravidă în aproape 9 luni. El mi-a spus, nu-ti face griji, copilul tau va aștepta. Războiul a durat cam o lună. Pe 12 august am intrat travaliu la miezul nopții. Atunci au anunțat rezoluția ONU care prevedea încetarea focului peste 48 de ore în dimineata zilei de 14 august. Și chiar atunci, pe 14 august în zori s-a născut fiul meu. Înainte să nasc, asistenta m-a întrebat ce am și i-am spus că băiat. Iar ea mi-a răspuns ”Bun, avem nevoie de mai mulți soldați”. Si i-am spus,”cum poți să zici așa ceva ?” Iar ea mi-a răspuns că mi-a zis asta pentru că ea are 3 băieți, unul în Liban, unul în Gaza și unul în Înălțimile Golan. Când fiul meu s-a născut i-am scris un bilețel în care i-am spus că sper ca atunci când va fi mare, să nu îl mai hăituiască nicio altă identitate, să fie definit de cea umană nu de cea evreiască. I-am pus numele Mor și abia mai târziu am aflat că vine de la muntele templului, cel mai sfânt loc pentru evrei. Eu nu sunt o persoană religioasă, sunt secularistă, am vrut mereu să fug de identitatea religioasă si până la urmp, fără sp vreau, am ajuns să-i dau numele fiului meu dupa un loc extrem de semnificativ pentru evrei. Asadar nu prea poți fugi de propria identitate…
FOTO: Sarit Zehravi. Carmen Gavrilă.
FOTO: Apeduct in Galileea in apropiere de granita israel si liban. Sursa foto: Carmen Gavrilă.
FOTO: Locul unde au fost răpiți soldații israelieni în 2006. Sursa FOTO: Carmen Gavrilă