Iulia Coșeriu

Iulia Coșeriu a recunoscut că s-a înscris în Centrul Studențesc Legionar de la Cluj, de dragul liderei acestei organizații, Aspazia Oțel.

În 1946, Familia Coşeriu s-a refugiat din oraşul basarabean Bălţi, în România de peste Prut. Ca student la Iași, fratele Iuliei obţinuse o bursă în străinătate ceea ce l-a şi salvat de la drama familiei începută odată cu instalarea comunismului. Iulia Coşeriu a dus pachete cu mâncare şi medicamente deţinuţilor închişi până la acea dată, dându-se drept logodnica unuia şi altuia, aşa cum procedau tinerele legionare din solidaritate creştină. Fapta aceasta a arătat că este împotriva regimului, deci, un "duşman al poporului", justificându-se astfel pedeapsa la şase ani de puşcărie la Mislea. Condamnarea: delict împotriva ordinii sociale.

După eliberare Iulia Coşeriu a lucrat ca muncitoare. Asta după ce multă vreme nu avusese un loc de muncă. Mai târziu i s-a dat voie să lucreze ca educatoare în Bucureşti, considerându-se că pe cei mai mici, fosta deținută nu putea să-i influențeze în vreun fel sau altul.

Târziu, la intervenţiile de la nivel internaţional ale fratelui său, lingvistul Eugen Coşeriu, i se permite să absolve Facultatea de Litere, începută în tinereţe la Cluj. Drept urmare, este numită profesoară la o şcoală din Afumaţi, localitate aflată lângă Bucureşti.

"La noi acasă limba română era ţinută la icoane", susţine Iulia Coşeriu a cărei tristeţe este că nu a văzut o literă tipărită vreme de şase ani cât a stat în temniţă, iar acum nu mai poate citi, fiindu-i afectate vederea şi auzul din cauza unei boli. O verişoară din Basarabia îi citeşte din Sfinţii Părinţi, singura ei bucurie din prezent.