UDMR "nu susţine moţiunea de cenzură"
Invitat la emisiunea Actualitatea în Dezbatere preşedintele UDMR, ministrul culturii Kelemen Hunor.
20 Decembrie 2011, 14:56
Moţiunea de cenzură intitulată "După 22 de ani, democraţia este în pericol", depusă de USL, ca urmare a angajării răspunderii guvernului pe legea privind comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare, a fost prezentată în plenul parlamentului, de către iniţiatori.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, anunţa că dacă moţiunea de cenzură nu trece de Parlament, USL va contesta legea la Curtea Constituţională.
În ceea ce priveşte votul pentru moţiunea de cenzură, ministrul culturii, domnul Kelemen Hunor a declarat că "nu se pune problema, niciun moment nu ne gândim la aşa ceva. A fost o discuţie dacă participăm la vot sau asigurăm doar cvorumul de lucru în Camera Deputaţilor, adică la şedinţa reunită a celor două Camere".
De asemenea, referitor la amendarea Constituţiei, Kelemen Hunor a precizat că, dacă discuţiile vor fi extinse "atunci toată lumea mai bagă câte un subiect sau mai multe subiecte şi atunci iarăşi compromitem amendarea Constituţiei pentru disciplina fiscală pentru această uniune".
Potrivit lui Kelemen Hunor "nu trebuie să ne grăbim, avem trei, patru luni la dispoziţie să discutăm până în martie, până în aprilie şi amendarea Constituţiei trebuie făcut după aceea".
Audio: Interviul intergral acordat de preşedintele UDMR, ministrul culturii, domnul Kelemen Hunor.