Tineri profesionişti de excepţie: Ştefan Popescu
Stefan Popescu este doctor în istorie şi specialist în diplomaţie culturală.
Articol de Denise Theodoru, 26 Septembrie 2013, 14:57
Este unul dintre tinerii romani care "au uimit Parisul" si ar fi putut ramane oricand la Sorbona sau intr-un centru de cercetari culturale, la Napoli, la Tirana, sau oriunde in lume, cu bagajul de cunoastere pe care il detine, cu finetea analitica si dorinta de a aseza lucrurile intr-o ordine istorica, dar si sociala fireasca.
Cu toate acestea, dupa mai multe posturi importante si interesante prin Europa, Stefan s-a intors in Romania cu inima deschisa si cu dorinta de a folosi acasa ceea ce a invatat in marile scoli europene.
A fost invitat de Universitatea Sorbona sa-si publice lucrarea de doctorat sub auspiciile sale si lucreaza acum la o carte impreuna cu Neagu Djuvara, mentorul sau , o carte despre "disolutia statului", in care se vor intalni experienta fabuloasa a nonagenarului istoric cu analiza taioasa a lupului tanar.
Pentru ca Stefan Popescu este o constiinta patrunzatoare, o "piatra tare", un tanar nedispus la compromisuri, convins ca odata si odata , meritocratia va avea cale libera si in Romania.
"Nu vreau sa fiu fortat sa nu ma intorc in Romania!"- spune Stefan Popescu.