"Sacul de nevoi e mare, sacul cu putinţă este limitat"

Realizator: Ne aflăm în preajma unei sărbători importante pentru Radioul public românesc, prietenul dumneavoastră de nădejde, aşa cum ne-aţi scris şi cum deja v-am povestit la începutul emisiunii. Astăzi, evident, într-un asemenea moment, un invitat special.

Este cel care are pe umeri responsabilitatea acestei instituţii de cultură, după părerea mea una dintre cele mai importante, dacă nu cea mai importantă în acest moment, având în vedere valoarea informaţiei pe care o vehiculează şi, de ce nu, volumul mare de informaţii în toate domeniile; să vorbim şi despre divertisment, dar ce ce nu?

Deci, suntem împreună în această dimineaţă de duminică cu domnul Andras Istvan Demeter, preşedinte-director general al Societăţii Române de Radiodifuziune. Bună dimineaţa, domnule preşedinte, vă mulţumesc că suntem împreună.

Audio: Interviul realizat de Gheorghe Verman cu preşedintele-director general al Societăţii Române de Radiodifuziune, András István Demeter.

András István Demeter: Bună dimineaţa, mulţumesc pentru această nouă invitaţie şi mă bucură să mă reîntâlnesc cu ascultătorii dumneavoastră.

Realizator: Aş vrea să mă fac ecoul celor care ne-au scris deja şi ne-au telefonat. Spuneam la începutul emisiunii de astăzi - totdeauna ascultătorii sunt cu un pas mai înaintea noastră şi ne-au felicitat deja şi ne-au rugat să transmitem întregului colectiv al Societăţii Române de Radiodifuziune, Consiliului de Administraţie, dumneavoastră personal urări de sănătate, de bine şi aşteaptă în continuare ca ceea ce doresc să asculte, ceea ce doresc să afle să afle întâi de la Radioul public.

Bine sau rău, să auzim de aici, să fie principala sursă. Aşadar, felicitări cu prilejul acestei zile, iar pentru dumneavoastră personal o felicitare specială: statul francez v-a acordat o înaltă distincţie recent pentru relaţiile culturale cu Franţa, între România şi Franţa, este un lucru care vă onorează şi de-acum onorează şi instituţia în fruntea căreia vă aflaţi.

András István Demeter: Da, vă mulţumesc mult pentru felicitări, atât dumneavoastră, cât şi ascultătorilor, şi le mulţumesc nu doar pentru urări, ci şi pentru faptul că ne onorează în continuare cu atenţia lor şi acesta este scopul pentru care noi existăm. În privinţa respectivei decorări, da, într-adevăr, este o înaltă şi extrem de responsabilizatoare distincţie cea pe care am primit-o. Sper să mă ridic la importanţa şi la complexitatea a ceea ce presupune această decoraţie, acest titlu de Ofiţer al Artelor şi Literelor.

Realizator: Este o vorbă pe care ne place să ne-o reamintim întotdeauna la vremea toamnei, în acest anotimp se numără bobocii. A trecut un an de la 1 noiembrie 2010. Dacă încercaţi să faceţi o numărăroare, să faceţi un bilanţ, cum vă iese, dumneavoastră personal, în primul rând?

András István Demeter: Suntem în grafic. Şi cum putem să fim în grafic? Pentru că am desenat un grafic, am desenat anumite priorităţi, anumite direcţii strategice de acţiune, despre care v-am vorbit în urmă cu un an, şi dacă ne raportăm - şi la ele trebuie să ne raportăm - atunci putem constata că pe toate direcţiile pe care am pornit - pe unele direcţii încă nu ne-am propus să pornim, asta este fără doar şi poate, că nu poţi alerga după foarte mulţi iepuri deodată, pentru că rişti să nu mai apuci nimic - dar direcţiile în care am pornit, indiferent că sunt organizaţionale sau sunt pe plan de resurse umane sau de dezvoltare sau editorial chiar, şi nu în ultimul rând, acolo am reuşit să ţinem pasul cu ceea ce ne-am propus.

Rezultate spectaculoase sunt şi nu sunt, pentru că, aşa cum v-am spus anul trecut, nu ne-am propus rezultate spectaculoase, pentru că am convngerea, şi de atunci această convingere s-a şi întărit, că rostul şi menirea noastră nu sunt aici spectaculozitatea sau spectaculosul, ci o construcţie temeinică şi bine fundamentată.

Realizator: Să spunem aşa, spaţiul media este bine garnisit cu voci radio, fiecare îşi caută timbrul, glasul propriu. Radioul public este însă altceva decât Radioul privat şi cred că trebuie privit ca atare. Am impresia, dintr-un sondaj recent pe care l-am văzut, că Radioul public câştigă continuu această întrecere. Ce mă bucură este că n-o câştigă numai pentru faptul că poate este mai bine dotat, să zicem, cu staţii de radio, emite pe mai multe canale, dar ascultătorii simt nevoia să se raporteze la vocea publică, la autoritatea publică, iar Radioul, după părerea mea, a reuşit să se menţină ca o autoritate. Este complicat să menţineţi acest statut?

András István Demeter: Este şi nu este, pentru că practic responsabilitatea directă este a dvs, a jurnaliştilor. Noi, cei care asigurăm funcţionarea societăţii, avem doar responsabilităţi colaterale, în sensul în care ar trebui să putem să creăm sau să îmbunătăţim condiţiile, astfel încât jurnalistul, indiferent la care post sau la care parte a ofertei radiofonice, editoriale lucrează, sau trage, sau produce, sau creează, jurnalistul respectiv să poată nu să răspundă aşteptărilor, pentru că arareori găsim aşteptări din partea ascultătorilor clar şi bine formulate. Domniile lor au dreptul, doresc şi trebuie să primească informaţia promptă, echidistantă, în acelaşi timp profundă şi pe cât se poate de nuanţată, pe cât se poate de bogată. Domniile lor nu trebuie să formuleze aşteptări, deci noi practic avem responsabilitatea sau mai ales dvs, jurnaliştii, aveţi responsabilitatea continuă de a veni în întâmpinarea acestor aşteptări.

Deci, treaba dvs este cu atât mai grea cu cât nu răspundeţi, ci căutaţi să oferiţi. Or, acesta este motivul pentru care eu am început prin a vă spune că responsabilitatea conducerii aici este doar parţială şi pe plan secundar sau chiar terţiar. Faptul că rezultatele despre care vorbiţi sunt cele care sunt, repet, se datorează înainte de toate abordării jurnalistice care, slavă Domnului, în aceşti 83 de ani niciodată nu a trecut cu acul în domeniul, să zic aşa, periculos, roşu dacă ne uităm pe orice indicator.

Atunci când acul se apropie de acest domeniu, atunci înseamnă că avem o problemă, iar, slavă Domnului, cu excepţia inerentelor incursiuni în anumite teritorii riscante sau scăpări, pentru că jurnalistul, înainte de toate, este om şi, ca să poată să-şi facă profesia de jurnalist, trebuie să fie deschis, trebuie să aibă antene şi pentru bune, şi pentru rele şi nu întotdeauna opţiunea dintre aceste două extreme este uşoară sau este foarte bine delimitată, adică opţiunea nu este facilitată de nişte delimitări foarte clare, deci se poate greşi. Dar, repet, concluzia mea şi confirmată, conform spuselor dvs şi de către ascultători, este că Radio România, în ansamblul său, rămâne într-o zonă a firescului, a acceptabilului, a credibilului şi, poate putem adăuga, a aprecierii.

Realizator: Mi-a plăcut dintotdeauna să cred că Radioul public, Societatea Română de Radiodifuziune este ca o mare familie, fără familiarisme însă, dar o mare familie în care toţi se comportă în aşa fel încât onoarea acesteia, puterea ei de credibilitate şi - de ce nu? - armonia pe care o creează în jur să fie perfecte. Copiii sunt, se zice, întotdeauna cum îi dirijează, cum îi cioplesc părinţii. Părinţii în cazul Societăţii Publice de Radio sunt în primul rând Consiliul de Administraţie şi preşedintele-director general, o mare responsabilitate pentru că, orice ar fi, lumea judecă ceea ce au devenit copiii prin ceea ce le-au transmis părinţii.

András István Demeter: Da, trebuie asumate şi aceste roluri de către cineva şi, până la urmă, vorba dvs, de ce să nu fie cei care, prin voia legii şi a legiuitorului şi a legiuitorilor, sunt puşi pe câte un mandat în asemenea poziţii decizionale. Dar ce pot să facă ei? Pot să facă anumite concepte, anumite strategii, anumite abordări, care sunt menite a oferi o direcţie, dar nu pot înlocui, până la urmă, responsabilitatea "hic et nunc"-ului care este atunci şi acolo în faţa microfonului, indiferent că vorbeşti de un reporter, că vorbeşti de un realizator, că vorbeşti de un realizator coordonator sau de orice altă funcţie mai răsunătoare sau nu, dar care, până la urmă, înseamnă nimic altceva decât jurnalistul de radiodifuziune din cadrul Radioului public.

Realizator: Profit că astăzi, într-un anume fel, premergem sărbătorii Zilei Radioului, profit că suntem la radio şi toate popasurile muzicale pe care le vom face în această dimineaţă vor proveni dintr-o teribilă ladă de zestre pe care o are Radioul, Fonoteca de Aur. Se zice că de cerut este simplu, mai complicat este să asiguri condiţiile unei desfăşurări normale a lucrului. Bănuiţi că mă refer, în primul rând, la resursele materiale, la resursele băneşti de care dispuneţi, pentru că, cel puţin aşa îmi imaginez, nu sunteţi chiar de invidiat din acest punct de vedere.

András István Demeter: Nu putem să spunem că suntem într-o situaţie financiară extraordinară, dar nu avem dreptul să spunem că n-am fi într-o situaţie financiară acceptabilă. Acest lucru se datorează şi unor măsuri pe care le-am luat în decursul acestui an care a trecut de la ultima noastră aniversare şi am reuit să ne gospodărim şi să facem economii acolo unde puteau fi făcute, astfel încât aceste economii să fie direcţionate la alte nevoi care mai de care mai stringente, mai urgente, mai arzătoare.

Însă sacul cu nevoi este unul foarte mare şi sunt convins că nici până în prezent n-am reuşit să acoperim tot ce trebuie şi pe oricine aţi întreba din orice domenii din Radio va putea şi ar avea chiar şi dreptul să spună că iacătă are câteva subdomenii în care trebuie să spună, sau să mărturisească, sau să strige în gura mare că este subfinanţat. Repet, sacul de nevoi e mare, sacul cu putinţă este limitat. Ceea ce este un rezultat incontestabil este că am reuşit să creştem puţin volumul din acest sac al putinţei. Dacă ne ajută Dumnezeu şi o ţinem tot aşa, atunci la anul poate rezolvăm şi alte probleme, că nu ducem lipsă de ele.

Realizator: Domnule preşedinte, emitem dintr-o cabină, 41, care pentru mine înseamnă istorie. Cu câteva zeci de ani în urmă aici am debutat. Prin această cabină şi-au purtat paşii nenumărate personalităţi, numai la emisiunea la care aţi avut amablitatea să participaţi în această dimineaţă au trecut pe aici peste 500 de oameni, deci şi personalităţi de prim rang. Aşa se întâmplă cu Casa Radioului, în ansamblul ei, aşa se întâmplă cu Sala de concerte Radio, o sală de concerte, aş zice, vestită în Europa pentru că prin calităţile ei...

András István Demeter: Şi prin orga pe care o are.

Realizator: ... şi prin orga pe care o are rivalizează cu cele mai bune case. Case de discuri celebre au venit să înregistreze aici. Deci, se înţelege. Există însă, ca peste tot, iarăşi, alte nevoi. Vremea a vremuit, peste noi au trecut greutăţi, întâmplări şi mai ales cutremure. Clădirea a suferit unele şubrezeli. Ce veţi face în continuare? Pentru că prin jurul nostru, aşa, se cam învârt cutremurăturile acestea de pământ şi lumea este preocupată. Aici, încă o dată v-am spus, dincolo de faptul că funcţionează SRR, pentru mine clădirea Radioului în sine este un monument.

András István Demeter: Şi noi la nivelul conducerii am abordat această problemă şi avem responsabilitatea pericolului la care sunt expuse persoanele, dar şi bunurile din această clădirile, motiv pentru care una din priorităţile fundamentale ale acestui Consiliu de Administraţie este identificarea soluţiei alternative. În perioada care a trecut am elaborat şi am aprobat o hotărâre, mai apoi şi o decizie care stabileşte cadrul în care am putea acţiona. Aici s-au analizat mai multe posibilităţi, printre care o activitate de consolidare a anumitor părţi. Inima, practic, a acestei clădiri ar trebui consolidată, care evident ar pune în imposibilitate chiar activitatea de bază a Radioului.

O alternativă la această soluţie ar reprezenta-o mutarea temporară a activităţii din corpurile cele mai dificile sau cele mai periclitate temporar într-o altă zonă, demolarea respectivelor corpuri de clădiri şi construirea unui complex care nu va avea, poate, frumuseţea şi căldura acestui studio, dar va răspunde cerinţelor radiofoniei contemporaneităţii şi a viitorului, pentru că aceste studiouri, dvs, care aţi petrecut atâţia ani în ele, ştiţi că deja acum nu mai corespund ca funcţionalitate pentru ceea ce înseamnă radiofonia de după explozia tehnico-fantastică pe care o trăim pe zi ce trece.

O a treia variantă, pentru că cea pe care tocmai o spusesem este destul de complicată - a muta un Radio undeva şi a reveni după aceea nu se poate confunda cu mutatul unui minister, de exemplu, sau cu a unui ansamblu de birouri. Este ceva mult mai complex. Am văzut acest lucru foarte recent la Paris, cum se derulează refacerea şi restructurarea acestui, de fapt, monument arhitectural al contemporaneităţii care este sediul Radio France. La sfârşitul săptămânii trecute am fost acolo.

Varianta pe care Consiliul de Administraţie, după analize foarte, foarte aprofundate, a agreat-o şi a acceptat-o printr-o hotărâre este aceea de a identifica un teren care prezintă chiar şi anumite facilităţi faţă de zona în care ne-am obişnuit, de zona din Berthelot, pe care să construim un nou sediu, în această zonă de care ne leagă istoria Radioului public rămânând simbolul acestui Radio. Este chiar sala... şi dependinţele, studiourile care sunt împrejurul studioului de înregistrări şi concerte "Mihail Jora".

Asta înseamnă că tot ce înseamnă componenta radiofoniei muzicale din istoria Radiodifuziunii care, slavă Domnului, este construită pe orizontală, deci nu există această mare expunere la riscul seismic de care vorbeaţi, va putea fi - pentru că nu-mi place să visez în condiţional-optativ - va putea rămâne pentru ascultători, pentru cei din Radio bastionul de pe Berthelot, dar funcţionalitatea şi pragmatismul activităţii de zi cu zi va fi într-o locaţie pe care sper s-o dobândim şi, pentru aceasta, în şedinţa solemnă pe care o avem pentru Ziua Radioului public prezentăm câteva soluţii; dacă reuşim să cădem de acord asupra uneia sau alteia dintre acestea, pentru că în lunile care au trecut şi aici am analizat mai multe variante - una ar fi zona, care oarecum este legată de noi, a aparţinut terenul Radioului într-o vreme, este şi un edificiu neterminat, Casa Radio, zona care acum se cunoaşte sub denumirea Dâmboviţa Center, care este în acelaşi stadiu de paragină, dar care prezintă foarte mari riscuri din mai multe aspecte, de la tehnico-juridice la inclusiv cele privind o viitoare construcţie în zona respectivă.

Am abandonat o altă soluţie care ar fi fost undeva într-o zonă care este extrem de incitantă, în vecinătatea noului sediu al Bibliotecii Naţionale, în imediata apropiere a Tribunalului nou. Ar fi fost o vecinătate provocatoare, incitantă şi onorantă în acelaşi timp, dar nu este fezabilă. Zona Casei Scânteii prezintă pe de o parte interes şi prezintă şi un grad mai ridicat al fezabilităţii. Rămâne să vedem şi după ce luăm această decizie principială, care nu va fi alta decât mandatarea executivului pentru a face paşii în continuare. Dacă reuşim să avansăm, atunci cred că în interiorul acestui mandat vom putea ajunge nu doar la aşezarea pietrei de temelie, ci şi poate puţin mai departe.

Realizator: 83 de ani de Radio public în România nu-s de colo şi aflaţi în continuare grijile celor care conduc destinele acestei instituţii. În acest moment, nu sunt puţine. Aş vrea să vorbim şi despre zestrea dvs din ţară şi - de ce nu? - şi un pic de dincolo, de la fraţii noştri, care români sunt şi care ne urmăresc, cum s-ar spune, încontinuu, cu sufletul la gură. Aş vrea să vorbim despre studiourile regionale, dar mai întâi despre o iniţiativă a dvs care pe mine m-a fermecat şi mi-a dat încă o dată credinţa că treburile nu sunt pierdute, sunt încă în rostul lor. Ce se întâmplă la Chişinău?

András István Demeter: E toamnă. Dar o toamnă care, odată cu sărbătorirea Zilei naţionale a României, ar putea să însemne un nou început atât în istoria radiofoniei din România, cât şi în istoria radiofoniei românofile, să zic aşa, din Republica Moldova. Tot în această şedinţă solemnă sau festivă sau de suflet a Consiliului de Administraţie, ocazionată de această aniversare, vom avea pe ordinea de zi şi o hotărâre ca urmare a căreia vom achiziţiona, pentru prima oară în istoria Radiodifuziunii, pachetul majoritar al părţilor sociale dintr-o întreprindere privată din Republica Moldova, o societate comercială care gestionează un post privat de radio, se numeşte Arena FM, pe care l-am lansat împreună în 21 iulie a acestui an, tocmai pentru a ne pregăti pentru această preluare, şi pe 1 decembrie, actualul Arena FM se va transforma în Radio România Chişinău sau Radio Chişinău - Arena Oamenilor Liberi, un post, repet, privat, un lanţ privat care acoperă aproximativ 80% din populaţia Republicii Moldova, care va fi în proprietatea unui lanţ public, care este Societatea Română de Radiodifuziune.

Astfel, oferta Radio România Internaţional, oarecum contopită cu cea pe care o cunoaştem sub denumirea de Radio România Regional, va asigura, pe de o parte, informarea cetăţenilor Republicii Moldova despre realităţile din România, pe de altă parte, informarea noastră, a celor din România, despre ce se întâmplă acolo şi, nu în ultimul rând, ceea ce ne propunem este ca acest post, Radio Chişinău, să devină un post al şi pentru oamenii din acea republică, al celor care gândesc şi simt sau au încă dubii sau încă neclarităţi cu privire la deschiderea, orizontul sau încărcătura europeană.

Realizator: Este onorant acest gest, cu atât mai mult cu cât poate puţini ştiu că primele emisiuni radiofonice româneşti publice au fost transmise de la Chişinău, aşa că...

András István Demeter: Ne întoarcem acasă.

Realizator: Ne întoarcem acasă şi şi onorăm de fapt aceste începuturi. Domnule preşedinte, încă ceva în legătură cu cealaltă zestre a Radioului, pentru că această instituţie culturală, mai spuneam, de prim rang înglobează foarte multe activităţi. Mă refer acum la Formaţiile Muzicale Radio, mă refer la Orchestra Naţională Radio, la Orchestra de Cameră Radio, la Big Band-ul Radio, la Orchestra de Muzică Populară Radio, la Corul Radio, Corul de Copii Radio şi înşiruirea poate să continue. Cum reuşiţi să vă descurcaţi şi cu aceste sarcini care nu sunt deloc, deloc uşoare?

András István Demeter: Binişor. Am propus câteva schimbări în sistemul acestor Formaţii Muzicale. În primul şi în primul rând suntem în pline lucrări de accesibilizare pentru public a fostului studio principal, central de concerte, actualul "Alfred Alessandrescu" sau cunoscut în mediul intern sub denumirea T8.

Acum deja curtea interioară arată altfel. Accesul publicului va fi unul de ţinută. Aici dorim, pe lângă multe alte activităţi, să găsim casa Big Band-ului, Big Band-ul care să poată avea un loc în care să susţină în incinta Radioului concertele sale regulate. Suntem într-o căutare pentru o alternativă, pentru o stagiune, iarăşi susţinută şi constantă pentru Orchestra Populară, rămând în Sala Mare, care e destul de supradimensionată cu ale sale aproape 1.000 de locuri, rămânând acolo marile evenimente, dar să putem asigura şi pentru Orchestra Populară o stagiune susţinută într-un parteneriat cu o locaţie. Deocamdată am pornit pe două căi. Una, din păcate, cred că nu corespunde, deşi sala este o minunăţie, dar nu corespunde din punct de vedere al dimensiunilor scenei, mă refer la Tinerimea română. Dar nu renunţ, mergem înainte şi ne-am propus şi dorim să avem această stagiune bine gândită şi bine organizată şi pentru Orchestra de Muzică Populară.

În ceea ce priveşte Sala Mare, acolo am reuşit să facem câteva îmbunătăţiri şi am pornit amenajarea, în faţa acestei săli, a unui amfiteatru în aer liber, astfel încât stagiunea închisă odată cu începutul verii în interior să poată fi deschisă şi să ţină până la început de toamnă în acest anfiteatru de 250 de locuri care a fost proiectat în această locaţie.

În plus, intenţia mea - şi se bucură de oarece susţinere şi din partea acelor care răspund direct de Formaţiile Muzicale, este aceea ca tot ce avem ca formaţii, pe care le-aţi enumerat şi nu mai vreau să le înşir şi eu, să susţină concerte şi să fie prezente cel puţin în acele localităţi în care avem studiouri regionale, de la Timişoara la Iaşi, de la Constanţa la Cluj şi de la Reşiţa la Tg.Mureş şi Craiova şi oriunde mai suntem, poate într-un viitor vom ajunge inclusiv la Sighetu Marmaţiei. Acesta este un proiect la care ţin şi care ar trebui să funcţioneze tocmai în spiritul corporatist pe care încercăm să-l dezvoltăm într-o instituţie splendidă, dar care are anumite carenţe în acest sens.

Realizator: Sigur sunt multe de făcut. Noi am făcut o trecere în revistă chiar destul de sumară, pentru că ar trebui să mai amintim de târgurile de carte Gaudeamus, să mai amintim de participarea Societăţii Române de Radiodifuziune, iată, la ediţia din acest an a Festivalului "George Enescu", festival de anvergură internaţională.

András István Demeter: Festivalul de la anul pe care îl lansăm ca între două Festivaluri Enescu să aibă loc întâlnirile orchestrelor de radio, festival pentru care am obţinut patronajul profesional al unuia dintre cei mai importanţi dirijori ai Europei la ora actuală, Christian Zacharias, şi care pentru prima sa ediţie se bucură deja de confirmarea a trei enorm de importante orchestre: mă refer la Orchestra BBC, Orchestra Radio France şi orchestra RAI, radiodifuziunea publică a Italiei.

Or acestea sunt orchestre foarte mari, foarte importante, foarte renumite. Personalitatea directorului artistic este una incontestabilă şi necontestată şi iacătă că astfel nu doar Bucureştiul câştigă între două festivaluri Enescu un alt festival, ci toţi melomanii din lume, datorită unei activităţi iarăşi a Radiodifuziunii publice care se numeşte "Schimburi muzicale europene", care prin ofertarea acestor înregistrări ajunge să fie ascultată de 2-3 milioane de suflete.

Realizator: Mă uit la ceas şi mă umplu de mânie pentru că timpul zboară prea repede. În finalul acestei întâlniri, domnule preşedinte, dacă vreţi, un răspuns de suflet pe care îl puteţi da ori nu. În urmă cu un an, un an şi ceva, când aţi luat mandatul aici, porneaţi cu sufletul într-adevăr deschis, dar, sigur, erau temerile inerente începutului. După parcurgerea acestui interval, în care iacătă câte proiecte sunt în derulare - mie mi-e teamă numai să le înşir, darmite în fiecare zi să mă gândesc sau în fiecare noapte la ce am de făcut. Deci, după acest interval, cum vă regăsiţi ca persoană? Aveţi curajul, optimismul necesar parcurgerii perioadei care urmează?

András István Demeter: În sensul acesta nu s-a schimbat nimic. Probabil mulţi oameni cu care mă întâlnesc sau nu mă întâlnesc din Radio, dar care ar dori să mă acceseze mai des sau mai facil au de reproşat câte ceva în acest sens, dar nici asta nu îmi taie elanul, ci mă întăreşte să caut soluţii pentru ei, pentru noi, pentru ascultători. Am nădejdea că vom izbuti multe din ceea ce ne-am propus. Nu le dorim finalizate în acest an, dar dorim să fie bine gândite, bine fundamentate, astfel încât cei ce vor veni după noi să aibă ce continua.

Realizator: Pe temelie solidă se poate clădi solid. Un cuvânt în încheiere pentru ascultători...

András István Demeter: Cu ocazia zilei Radioului public, le doresc tuturor ascultătorilor "La mulţi ani".

Realizator: Vă mulţumesc foarte mult. Stimaţi prieteni, în aceasta dimineaţă, ziceam, premergătoare sărbătorii Zilei Radioului public, o sărbătoare naţională fără îndoială, am fost împreună cu domnul András István Demeter, preşedinte-director general al Societăţii Române de Radiodifuziune. Le dorim tuturor colegilor noştri, le dorim tuturor ascultătorilor noştri în primul rând mulţumiri pentru că ne urmăresc şi ani mulţi cu sănătate şi încă o dată: ţineţi frecvenţa Radio România public! Altminteri, s-ar putea să pierdeţi mult. Vă mulţumesc foarte mult.