Reorganizarea administrativ-teritorială a României

Realizator: Discutăm despre oportunitatea reorganizării administrativ-teritoriale a României în plan regional. Sub acest generic, la Palatul Parlamentului a avut loc un seminar la care au paricipat parlamentari şi membri ai Guvernului şi, ca invitaţi, reprezentanţi ai Ambasadelor Franţei, Poloniei, Slovaciei şi Ungariei, care au vorbit despre experienţa ţărilor lor în materie, precum şi preşedinţi de Consilii Judeţene şi reprezentanţi ai unor ONG-uri.

Un schimb de experienţe util, după cum au apreciat participanţii, care au încercat să ofere răspunsuri la întrebarea: este nevoie de o reorganizare administrativ-teritorială a României? Majoritatea participanţilor au răspuns afirmativ, însă argumentele au fost relativ diferite.

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, consideră că principala problemă în relaţia dintre administraţia centrală şi cea locală o constituie un compromis rezonabil între actorii politici, naţionali şi locali.

Premierul Emil Boc susţine că România are nevoie de o structură teritorială funcţională, atât pentru absorbţia fondurilor europene, cât şi din necesităţi interne, soluţia jurudică fiind revizuirea Constituţiei, însă respinge ideea unor regiuni constituite pe criterii etnice.

Ideea a fost susţinută, cu argumente din experienţa europeană, şi de ministrul Administraţiei şi Internelor Vasile Blaga.

Ministrul Dezvoltării Regionale şi al Turismului, Elena Udrea, a afirmat că România ar putea fi reîmpărţită, după 2013, în alte regiuni de dezvoltare, ceea ce ar conduce la performanţe mai mari, inclusiv în colectarea taxelor şi a impozitelor.

Pentru reorganizarea României în plan regional este nevoie de un acord al clasei politice - au fost de părere vorbitorii.

Decizia însă va fi la nivelul Executivului. Din acest motiv, am discutat cu reprezentanţii unor partide din arcul puterii, deputatul UDMR Attila Korodi, fost ministru al mediului, şi cu preşedintele Comisiei de Administraţie din Senat, democrat-liberalul Petru Filip, principalul organizator al evenimentului.

Deputatul Attila Korodi a vorbit la seminar despre faptul că regiunile de dezvoltare ale României trebuie să ţină cont de limbajul în care se înţeleg locuitorii lor.

De asemenea, de criterii ca: subsidiaritatea, tradiţii, condiţiile georgrafice, conlucrare.

După seminar ne-a oferit, în exclusivitate pentru Radio România, lămuriri suplimentare.

Reporter: Eu nu am înţeles prea bine. Până la urmă, criteriu etnic sau nu? Aţi spus punctul dumneavoastră de vedere şi al formaţiunii pe care o reprezentaţi?

Attila Korodi: Dacă luăm principiile europene şi principiul tradiţiei, atunci criteriul etnic face parte din tradiţia României pe regiunile specifice. Dacă vorbim de Dobrogea, dacă vorbim de Bucovina, dacă vorbim de diferite zone ale Ardealului, da, face parte. Dar tocmai asta este esenţa, dacă dai şansa comunităţilor locale care au tradiţia cooperării, ca şi în formulă instituţională, prin absorbţie de fonduri europene, să îşi ducă mai departe o strategie locală, atunci automat acestea sunt în beneficiul României şi în beneficiul locuitorilor care fac parte din regiunea acesteia. De aceea, astăzi criteriul etnic a fost enunţat ca o sperietoare. Nu este o sperietoare, este o realitate. Deci, putem să fugim oriunde, dar, dacă noi cântărim dezvoltarea regiunilor în Dâmboviţa şi Prahova şi în Constanţa-Tulcea cu aceeaşi unitate de măsură cu care ar trebui să gândim şi în anumite zone ale Ardealului, atunci acestea automat se reflectă şi din punct de vedere etnic. Nu ai cum să alungi oamenii de acolo, pentru că oamenii trăiesc în zonele acelea.

Reporter: Dar ideea domnului de la Prahova cu o regiune inclusiv pe probleme turistice, economice ş.a.m.d., care să cuprindă Prahova, Braşov, Covasna, chiar şi apă...

Attila Korodi: Vă dau un raspuns foarte direct: domnul de la Prahova percepe distanţele poate până la Braşov. La ora actuală, de exemplu, judeţul meu, Harghita, face parte din aceeaşi regiune cu Alba, aceiaşi 250 de kilometri. Vă spun sincer, în afară de birocraţie, niciodată nu merge un cetăţean din judeţul Harghita în judeţul Alba, pentru că nu are obiceiul acesta şi este atipic. Cum Prahova, pentru că trecem prin Prahova că venim la Bucureşti, venim la Capitală, dar nu avem nicio legătură cu Prahova. Prahova, Valea Prahovei trebuie să aibă o strategie de dezvoltare, dar acea strategie, prin cultura pe care o are, undeva pe la Braşov se termină.

Reporter: Cum răspundeţi unei altei sperietori, ideea aceasta de enclavizare, dacă s-ar face această regiune, care ar repeta regiunea autonomă maghiară de pe vremuri?

Attila Korodi: Dacă privim de la Bucureşti enclavizarea, dacă privim de la nivel local în sus, ceea ce ar trebui să conteze, înseamnă o şansă dată comunităţilor locale. Dacă vedem cu ochiul regiunii tradiţionale, Alsacia din Franţa, atunci vedem ceva normal. Dacă privim cu ochiul Parisului, atunci poate este enclavizare. Este greşit. Noi trebuie să vorbim de subsidiaritate, de a ajuta ca cei de la nivel local să poată să conceapă ce este bine. Pentru că aici despre ce vorbim? Programe, proiecte, strategii comune, ca cetăţenii de acolo să prospere în România.

Realizator: De ce se pune acum problema reorganizării administrativ-teritoriale a României, ce model va adopta ţara noastră şi care vor fi consecinţele? Întrebările i le-am pus senatorului Petru Filip, preşedintele Comisiei de Administraţie Publică.

Petru Filip: Scopul a fost de a-i aduce la masă pe toţi factorii de decizie actuali din România, factori politici, factori de execuţie. Mă refer la reprezentanţii Guvernului. Şi Preşedinţia a fost foarte interesată într-o astfel de dezbatere. Din păcate, domnul preşedinte Traian Băsescu nu a putut să fie prezent, ieri a fost plecat din ţară, şi, cu exemple concrete a patru ţări, cu specificităţi diferite, Franţa şi Polonia, două ţări mari ale Europei, şi două ţări mai mici, care sunt tot în zona centrului european, ca şi noi, şi care, până la urmă, au trecut prin perioade istorice aproape similare, este vorba de Slovacia şi Ungaria.

Sigur seminarul a fost destul de dens, pentru că au fost au fost multe personalităţi prezente, dar cred că cei prezenţi au putut să asculte realităţi din alte ţări şi realitatea românească vis-?-vis de realitatea celorlalte ţări. Dacă ţările pe care le-am luat ca exemplu astăzi au început descentralizarea, nu mă refer neapărat la Franţa, care a început în 1964 cu sistemul de regionalizare, dar la celelalte ţări invitate, care au început la începutul anilor '90 şi la începutul anilor 2000, însemnând 2000-2001, România practic a început cu aceste ADR-uri, aceste agenţii de dezvoltare regională, care sunt din punct de vedere al organizării regionale nişte structuri hibrid.

Ele, de fapt, sunt nişte structuri administrative care gestionează în plan teritorial, în plan regional, nişte fonduri europene, care au fost de preaderare şi acum de aderare. Ele nu reprezintă de fapt structuri regionale în adevăratul sens al cuvântului. Revenind la scopul dezbaterii, a fost de a afla foarte clar de la factorii decidenţi cum văd regiunea ca şi structură administrativă în România, nu prin prisma ADR-urilor, pentru că, repet, ADR-urile ne dau o imagine deformată vis-?-vis de ceea ce înseamnă regiunea în adevăratul sens al cuvântului.

ADR-ul este Agenţia de Dezvoltare Regională, cele opt pe care noi le clamăm ca şi regiuni, ceea ce de fapt sunt nişte structuri administrative care nu au personalitate juridică şi care funcţionează după nişte reguli de funcţionare strict administrativă, executivă. De fapt, gestionează nişte proiecte în plan teritorial, mai mare decât judeţul, dar treaba asta nu rezolvă din punct de vedere administrativ problema viitoarei organizări administrative a României. De aceea, am vrut să îi avem la masă pe toţi aceşti factori şi să îşi spună un punct de vedere. Se doreşte pentru România demararea procesului de creare a regiunii sau nu?

Realizator: Dar chiar este nevoie?

Petru Filip: După părerea mea este, pentru că dezvoltarea în plan teritorial de perspectivă în sistemul acesta policentric, de creare a unor centri mai mari sau mai mici în plan regional, în jurul cărora se dezvoltă pe sistemele europene actuale viaţa şi societatea, cred că într-un spaţiu strict judeţean acest lucru nu se poate. Am să vă dau un exemplu. Se va face descentralizarea spitalelor. În actuala structură administrativă, înseamnă transferul spitalelor, unele dintre ele mari, în subordinea administraţiilor locale de tip comunitate, deşi el, din punct de vedere funcţional, deserveşte o zonă cu mult mai mare, un areal mult mai mare decât al localităţii respective.

Primarul să spună: domnule, eu vreau jumătate din acest spital să îl închid, pentru că cetăţenii oraşului meu nu au nevoie de un spital care el iniţial a fost gândit pentru o rază mult mai mare de deservire. Dar el era finanţat din bugetul statului, acum trece pe buget local, pe bugetul localităţii respective, iar localitatea respectivă spune: domnule, pentru mine eu am nevoie la jumătate din paturile care sunt la ora actuală. Ce se întâmplă în schimb cu arealul care era deservit până la un anumit moment de un astfel de spital? De aceea, tranferul unei astfel de activităţi după părerea mea, dacă în acest moment nu se poate face pentru nivel regional, entru că regiunea nu există şi nu ai o structură, personalitate juridică, care să îl gestioneze la nivel regional, măcar la nivel judeţean.

Realizator: Domnule preşedinte am reţinut de la dl primul ministru că ar fi două variante: să se meargă pe schimbarea Constituţiei sau pe îmbunătăţirea situaţiei existente, cu cele opt regiuni acum. Dumneavoastră pentru care aţi opta?

Petru Filip: Modificarea Constituţiei şi apariţia regiunii ca şi nivel administrativ nu înseamnă că statul român nu mai este un stat unitar, deci sunt două lucruri absolut diferite. Şi Franţa are regiuni şi este un stat unitar. Şi Italia are regiuni şi este un stat unitar. Şi Spania are regiuni şi este un stat unitar. Deci, aici discutăm despre o structură administrativă, un alt palier administrativ, care nu are nicio legătură cu calitatea de stat unitar. Sunt două lucruri complet diferite. Dar într-adevăr, dacă se discută despre modificarea Constituţiei, este o chestiune care ţine de o tehnică legislativă privind schimbarea Constituţiei. Oricum, schimbarea Constituţiei în acest moment este pornită, pentru că se discută şi probabil că va intra într-o oarecare dezbatere publică, ce va depăşi sălile Parlamentului.

Partea a doua, de propunere legată de apariţia regiunilor prin modificare legislativă, dacă ne luăm după modelul francez, pentru că, din expunerea domnului ambasador Henry Paul a rezultat că în primă fază în Franţa, care nu avea în Constituţie regiunea, introducerea regiunii ca şi structură administrativă nouă s-a făcut prin lege, deci cred că şi din punct de vedere juridic acest lucru s-ar putea face. Perfecţionarea în acest moment a structurilor administrative locale, care sunt administraţiile locale şi cele judeţene, în sensul în care regiunea şi-ar pierde rolul şi rostul, eu nu o văd. Dar sigur până la urmă părerea mea este părerea mea, iar părerea celor care vor decide şi, dacă se va intra într-o dezbatere publică, sigur se va merge pe varianta acceptată de cât mai mulţi.

Realizator: S-a spus că nu există un model european, fiecare ţară are modelul ei şi că bine ar fi să se ţină seama şi de tradiţie, dumneavoastră cum aţi aprecia? Să nu ni se impună un model din afară?

Petru Filip: Aici cred iarăşi că este vorba de o interpretare subiectivă. Eu cred că aici nu este vorba ca cineva să impună din afară modele, pentru că, din punctul de vedere al structurilor de tip regional, România are nişte experienţe, fie că este vorba de Constituţia din 1938, când erau structuri regionale de tip ţinuturi, fie regiunile de până în 1968. A, că ele erau conduse la nivelul anilor respectivi prin alte structuri, în '68 de Partidul Comunist, în '38 de dictatura regală, asta este o altă discuţie, dar ca structură geografică au fost nişte soluţii. Deci regiunea, ca atare, cum o împarţi? Nu cred că este o problemă de a copia un model european.

Dacă aţi văzut în Polonia, de la o primă variantă artificială, care a fost..., s-a încercat forţarea ei de la 11-12 regiuni, s-a ajuns la 16, dar au fost voci care vroiau 25, iar altele care vroiau să păstreze vechile structuri, care erau 49. Acelaşi lucru va fi şi în România, deci vor fi unii care vor dori 8 regiuni, vor fi unii care vor dori 16 regiuni - vezi proiectul de lege al UDMR-ului - şi poate că unii vor spune "vrem aceleaşi judeţe, de ce să ne mai complicăm". Dar eu cred că trebuie privit în acest moment, din punct de vedere administrativ, România în perspectivă. Dacă vrei să creezi o structură cât de cât funcţională, cei care vor lucra vor trebui să se gândească ce se va întâmpla cu România de peste 5 ani. Dacă ei se vor gândi numai la criză şi la tăiere de salarii şi de pensii şi "oare, Doamne, mâine ce mi se va întâmpla", abordarea problemei regiunii în acest moment se va pierde sau va dispărea în 2 sau în 3 săptămâni şi toată lumea va uita, pentru că toţi se vor gândi la ce se va întâmpla mâine.

O abordare de perspectivă a unui subiect complicat, fără discuţie, care mi-a trezit nişte energii extraordinare, trebuie făcut cu calm, de oameni care ştiu despre ce este vorba în subiect, inclusiv de ceea ce înseamnă administraţie pură, iar modelele propuse trebuie să fie ascultate cu atenţie şi pe argument de nişte politicieni care să fie calmi şi nu nervoşi. Că, dacă vor fi politicieni nervoşi, care nu se vor gândi şi se vor uita pe ceas, numai că vor pleca în 10 minute sau în 15 minute, că îl aşteaptă trenul sau avionul şi nu a înţeles nimic, atunci evident că decizia lui politică va fi după cum s-a sculat dimineaţă, după soarele care va răsări la 6 sau la nu ştiu ce oră. Deci este o chestiune strict tehnică, la care numai nişte oameni într-adevăr dedicaţi care vor să o facă, şi pe parte teoretică, şi pe parte politică.

Nu este o chestiune simplă, este o chestiune complicată, dar ea trebuie făcută temeinic, cu profesionalism, de oameni răbdători, care să stea cu picioarele în apă rece şi să stea să se gândească: "domnule, ce propunem oamenilor ăştia, două, trei, cinci variante, cu bune, cu rele". Asta este o primă abordare, zic eu, a celor care vor trebui să gândească într-un fel sau altul noua structură organizatorică. După aceea sigur că va trebui creată acea structură care să lucreze, care să preia experienţele europene, să vadă ce s-a întâmplat, cum s-a întâmplat, că vom vedea că în foarte multe ţări fenomenul în sine este cam identic, că oamenii sunt din punct de vedere mental la fel funcţionează şi în Ungaria, şi în Polonia, şi în România, şi în Austria sau ce ştiu eu unde.

În momentul în care vei vedea că s-a întâmplat în 80% din cazuri la fel, înseamnă că probabil şi la noi va trebui să se întâmple la fel. Problema este să vezi ce haine pui pe acest manechin pe care vrei să îl construieşti pentru România. Dacă acest lucru va fi făcut, repet, fără emoţii şi fără ieşiri nu ştiu de care în public, care mai de care mai emoţionale, eu cred că lucrurile, într-o perioadă nu foarte scurtă, că lucrul acesta nu merge foarte uşor de pe o zi pe alta, dar în câţiva ani de zile lucrurile pot intra pe un făgaş de normalitate şi de logică, zic eu.

Realizator: Cu efecte benefice inclusiv pentru absolvirea fondurilor ş.a.m.d.

Petru Filip: Cu efecte benefice nu numai pentru absorbţia fondurilor, ci pentru gestionarea reală a serviciilor publice în sistem de descentralizare. Evident că în astfel de situaţii probabil că foarte simplu şi logic ministerele se vor înjumătăţi sau chiar mai mult, pentru că pentru majoritatea nevoilor nu te-ai mai deplasa la Bucureşti, rămâi la regiunea ta şi ţi-o rezolvi acolo unde este centrul regiunii. Aici este o altă discuţie, care intră în zona subiectivului, nu mă mai duc să bat la 7 ministere şi să aştept nu ştiu ce, ci îmi rezolv problema la mine acasă. Asta va fi cu supărare.