Regele Mihai I, despre vizita la Moscova

Fostul suveran al României, Mihai I, a participat duminică, la Moscova, la manifestările consacrate celei de-a 65 -a aniversări a Zilei Victoriei împotrva Germaniei naziste în cel de al doilea Război Mondial.

Regele Mihai a revenit la Moscova după 5 ani. În anul 2005, la invitaţia preşedintelui de atunci al Rusiei, Vladimir Putin, a fost prezent la solemnităţile ocazionate de jubilelul a 60 de ani de la Ziua Victorei.

Regele Mihai este singurul în viaţă dintre şefii de stat şi comandanţii militari supremi din perioada celui de-al doilea război mondial.

Invitaţia la aniversarea Zilei Victoriei, la care anul acesta au fost prezenţi aproape 30 de şefi de stat şi de guvern, este o recunoaştere a rolului pe care Regele Mihai l-a jucat în ruperea alianţei cu Germania hitleristă şi alăturarea României la tabăra Naţiune Unite, la 23 august 1944, ca şi a contribuţiei României la înfrângerea nazismului.

În interviul acordat sâmbătă jurnaliştilor români acreditaţi în Rusia, Regele Mihai s-a referit la semnificaţia invitaţiei ce i-a fost adresată de preşedintele Dmitri Medvedev:

Regele Mihai: Invitaţia pe care o avem de data aceasta este foarte diferită de atmosfera generală care a fost acum mulţi ani în urmă.

Şi accentul pe care l-a făcut preşedintele Rusiei acuma, nu se leagă de chestiuni politice.

El a pus accentul pe armata română şi pe mine ca fost comandant, singurul care a rămas, în toată lumea, în viaţă.

Or, bine, cine vrea să ştie, ştie, dar chestiunea este că el a adus-o în public… Eu nu iau asta ca "pentru mine".

Fiindcă dacă el a pus accentul pe "fost comandant al armatei române, cred că asta se răsfrânge mai degrabă faţă de armata română, care este mult mai importantă decât numai persoana mea.

În fine, sunt bucuros că fac şi eu parte din asta. Asta e impresia pe care am avut-o acuma.

Vedeţi, totuşi, aici este poate o schimbare, fiindcă dacă vreţi, ei [ruşii -nn] ar putea să fie destul de duri cu noi, fiindcă… nu intrăm în detalii de-astea prea multe, dar totuşi am făcut război contra lor.

Eu i-am spus şi ambasadorului [Rusiei - nn], care a venit să mă vadă la Bucureşti, că am încercat să facem ce putem când am putut. Aici e chestia.

S-au întâmplat o grămadă de lucruri după aceea, dar asta e o alta chestiune. Dar noi nu am fost – toată ţara – de acord cu ce-a facut Antonescu atunci.

Bine, mai avem noi probleme aici, care, probabil, nu s-au terminat complet [referire la Basarabia – nn]. Asta e una, dar, ce căutăm noi la Stalingrad?

Şi tot dezastrul care a urmat după. Politica rusească ar fi putut foarte bine nici să nu vrea să audă de noi.. după ce s-a facut.

Şi, totuşi, acum este o oarecare schimbare, fiindcă au pus accentul pe ceea ce am putut să reuşim în fine ca să scurtăm războiul foarte mult. Şi asta este cred, o mare diferenţă.

Întrebat de ce în 1941, după ce România a recăpătat Basarabia şi Bucovina de Nord, anexate de Uniunea Sovietică în 1940, armata română nu s-a oprit la frontiera restabilită de pe Nistru, Regele Mihai a spus că nu a fost de acord cu decizia lui Antonescu de a continua războiul dincolo de Nistru, dând exemplulul Finlandei şi al conducătorului ei de atunci, mareşalul Gustaf Mannerheim, care în toamna anului 1941 şi-a oprit armata la vechea graniţă sovieto-finlandeză, pierdută după razboiul din 1939.

Regele Mihai: Eu, dacă aş fi putut să fac ceva acolo, aş fi încercat din toate puterile să nu facă [Ion Antonescu – nn] aşa ceva.

Fiindcă eu am dat exemplul mareşalului, cu Finlanda şi Mannerheim, cu toate că avea legăturile cu nemţii, s-a oprit, n-a mers mai departe de frontiera lor.

Eu am spus-o ca un fel de exemplu, dar nu prea a înţeles-o nimeni, cred. Eu aş fi încercat şi, dacă ar fi fost posibil, l-aş fi oprit, dar bineînţeles că nemţii cum erau ei atunci…era foarte greu, foarte complicat. Foarte greu în acea situaţie…

După război, România a recăpătat Transilvana de Nord, anexată de Ungaria în 1940, în urma dictatului de la Viena.

Regele Mihai: Să nu uităm ceva, poate că nu se pune degetul pe punctul ăsta. A fost toată chestiunea din 6 martie [1945]. Şi politica sovietică de atunci, să nu-l uităm pe Vîșinski [Andrei Vîșinski, vice-ministrul sovietic de externe; vizitele sale după război în România, ca emisar special al lui Stalin, au jucat un rol esenţial în impunerea regimului comunist şi abdicarea regelui Mihai -nn] şi chiar pe Susaikov [Ivan Susaikov, general-colonel sovietic, în 1946-1948 vice-preşedintele Comisiei Aliate de Control din România - nn] a fost, cum să vă spun, un fel de situaţie, poate necurată, pentru că aveam peste un milion de soldaţi sovietici care tot treceau pe la noi, şi nu puteam face tot ce-am fi vrut să facem.

Şi atunci a fost problema că ne-au obligat să-l iau pe Groza prim-ministru, cu tot ce-a urmat după aceea.

Şi [au zis că], drept mulţumire pentru asta, ne-au dat Transilvania înapoi! Asta a fost un fel de şantaj ! Bine.. trebuia să se facă cumva, dar s-a facut într-un fel care nu prea.. în fine, nu mai vreu să fac comentarii.

Regele Mihai a fost decorat de Stalin cu Ordinul Victoriei, cel mai înalt ordin militar sovietic, “pentru actul curajos al cotiturii hotărâte a politicii României spre ruptura cu Germania hitleristă şi alierea cu Naţiunile Unite, în clipa când încă nu se precizase clar înfrângerea Germaniei”, cum se spune în formularea oficială.

Decoraţia i-a fost înmânată de mareşalul sovietic Fiodor Tolbuhin, şi el cavaler al acestui ordin, pe 6 iulie 1945. Regele Mihai despre decizia lui Stalin de a-I decerna cea mai înaltă distincţie militară sovietică:

Regele Mihai: Exact cum şi data când a făcut asta, drept să-ţi spun, nu ştiu… o fi fost în legătură cu astea ale lui Vîșinski, cu Groza, cu tot amestecul care era atunci acolo.

L-a trimis pe mareşalul Tolbuhin. Dar nu ştiu mai mult, dacă a recunoscut sincer, sau nu, ce-am încercat noi să facem, poate că da, nu ştiu.

E foarte greu, pentru că era pe timpul lui Vîşinski, care umbla cu alte lucruri! Aşa că eu nu vreau să spun lucruri care nu sunt adevarate, dar din experienţa pe care am avut-o tot timpul [cu sovieticii – nn], era întotdeauna ceva care era cu tâlc.

Dar în cazul ăsta nu pot să spun - a fost, n-a fost, - nu ştiu. Dar în orice caz, eu, în răspunsul pe care i I –am dat lui Tolbuhin, când a venit…Poate că aţi văzut discursul pe care l-am dat eu, în care spuneam foarte clar că nu primesc asta [ordinul] ca o măgulire pentru mine - este pentru armata română care a făcut ce-a făcut. Asta a fost pentru mine partea principală. Şi n-au zis nimic.