Ponta: "Moţiunea nu are ca scop principal căderea guvernului"
Preşedintele PSD, Victor Ponta a acordat un interviu pentru Radio România.
10 Iunie 2010, 15:57
Vă pregătiţi de validarea cu 'da' sau 'nu' a unei moţiuni de cenzură împotriva guvernului. Un 'da' pentru căderea guvernului Boc, un ' nu' guvernul rămâne inclusiv măsurile economice asumate.
Dacă la începutul săptămânii trecute unele analize arătau, citând surse din PSD şi nu numai că ar fi şanse să se alăture opoziţiei, un număr însemnat de senatori şi deputaţi, pe zi ce trece cei 24 care vă lipsesc formează o mulţime constantă - nimeni nu vine, nimeni nu pleacă.
Aţi declarat că îi daţi afară din partid, că nu aveţi nicio supriză pentru ca cineva să vă trădeze pe toţi cei care ar putea să voteze ' nu' pentru această moţiune. Vă lipsesc totuşi 24. Vă întorc declaraţia pe care aţi făcut-o ieri şi spuneaţi aşa - ' cine e mai apropiat de opoziţie decât de putere, cine mai e de cumpărat, de şantajat, vor veni?'.
Declaraţia de ieri era pe dos - "cine mai era apropiat de putere decât de opoziţie, cine mai era de cumpărat, de şantajat a plecat" Reciproca - şantajaţi, cumpăraţi?
Victor Ponta: Staţi un pic că mi-aţi pus vreo patru întrebări, şi eu nu vreau să las...
Nu, asta e cea mai importantă - de unde face rost de cei 24?
Victor Ponta: Nu, nu e cea mai importantă. Dar nu e adevărat, nu este cea mai importantă. Cea mai importantă este, de fapt, prima întrebare a dumneavoastră - dacă moţiunea are ca scop să cadă guvernul?
Şi vreau să vă spun că este pentru prima dată, în 20 de ani, când o moţiune de cenzură nu are ca principal scop căderea guvernului. Nu mă puteţi bănui că îl susţin pe domnul Boc sau guvernul dânsului.
Însă marţi, când va fi moţiunea de cenzură, principalul vot şi principala miză de data aceasta nu pentru mine ca politician, ci cred că şi pentru dumneavoastră şi mai ales pentru cei care ne ascultă este să blocăm legile prin care se taie cu 25% salariile, se taie cu 15% pensiile, se taie ajutoarele de şomaj, se taie indemnizaţiile pentru creşterea copilului, şi vreau ca oamenii să înţeleagă foarte clar - un vot pentru moţiune înseamnă blocarea, practic, căderea acestor legi, un vot împotriva moţiunii înseamnă că aceste legi să se aplice.
Eu cred că viaţa fiecăruia din cei afectaţi, pentru că nu sunt doar şase milioane de pensionari sau un milion de bugetari, sunt mai departe familiile lor, cei afectaţi direct sau indirect. Viaţa fiecăruia şi aceste terţi sunt mai importante decât dacă domnul Boc este prim-ministru sau domnul Antonescu sau altcineva.
De asta vă spun că este o moţiune cu totul şi cu totul specială. Doi- din acest motiv şi votul la moţiune eu cred că va fi un vot special, pentru că nu va mai fi un vot - votez pentru mine, pentru PSD, şi de aceeaa calculele pe care le faceţi dumneavoastră se pot...
Nu. Le iau din alte părţi. Ale mele personale dacă vreţi, vă spun.
Victor Ponta: Mă rog. Calculele nu contează. Pentru că singurul lucru - e prima dată când parlamentarul nu va mai fi până la urmă în relaţie directă doar cu propriul partid. Eu nu le cer celor de la PSD să voteze moţiunea ca să asculte că aşa a zis Victor Ponta.
... ca să fie, ca să asculte că aşa a zis Victor Ponta. Eu le cer celor... Şi nici de-aia nici nu mi-am făcut vreo problemă, eu mă pun în primul rând pe mine. Eu am fost trimis în parlament, sunt votat şi sunt plătit, atenţie, salariul meu este plătit de oamenii din Târgu Jiu care probabil ne ascultă şi acuma.
Eu lor le-am promis că o să am grijă de ei inclusiv să nu li se taie în mod nedrept pensii, salarii, indemnizaţii de şomaj. Relaţia mea cu ei este esenţială, mai importantă chiar decât cu propriul meu partid - acuma sunt preşedintele partidului, poate voi fi din nou membru...
La fel, fiecare deputat şi senator va avea marţi de ales: aleg între ce-mi spun alegătorii mei, şi îmi spun să nu tai pensiile şi salariile, sau îl aleg pe domnul Băsescu şî domnul Boc care cer sa se taie. De asta vă spun că nu se pot face calculele clasice: PSD are atâţi, PNL are atâţi, PD-L are atâţi, independenţii sunt atâţi, ci va fi un moment al adevărului.
De ce ţin foarte mult să fie vot deschis? Vreau ca fiecare alegător să vadă cum votează parlamentarul lui. Vreau ca oamenii mei din colegiu să ştie că Ponta nu a fost de acord să ni se taie pensiile şi salariile şi altul a fost de acord, iar importanţa votului e mult mai mare decât schimbarea lui Boc cu altcineva, cu Ionescu sau cu Popescu.
Nu-i o bătălie doar între partide şi între politicieni. E, poate, pentru prima dată după foarte mulţi ani când parlamentarii vor vota nu doar pentru ei, ci pentru cei care i-au votat. Vreau să vă spun - şi vi-o spun direct, că au fost diverse speculaţii - pe calcule politice poate că pentru PSD ar fi bine să nu intre acum la guvernare, pentru că e o perioadă dificilă sau... Nu asta mă interesează marţi, nu fac asemenea calcule.
Voi vota pentru moţiune şi le voi cere tuturor parlamentarilor să voteze pentru moţiune ca să nu li se taie pensionarilor 15%, ca să nu li se taie şomerilor 15%, să nu vi se taie şi dumneavoastră - că sunt într-un Radio totuşi public - şi mi se pare absolut incorect să vă pun pe dumneavoastră să plătiţi ceea ce au cheltuit şi ceea ce au stricat şi ceea ce au făcut rău alţii, nu dumneavoastră. Am răspuns la toate întrebările...
Domnule preşedinte, nu mi-aţi răspuns la toate...
Victor Ponta: Spuneţi-mi... Haideţi, că nu mă feresc de nimic. N-am negociat nimic cu nici un parlamentar nici de la independenţi, nici de la PD-L, nici de la UDMR. Am spus un singur lucru pe care l-am spus public şi nu-l spun pe la colţuri sau pe la întâlniri secrete: Orice parlamentar care va vota pentru moţiunea de cenzură, deci pentru căderea acestor legi, da, poate fi un partener pentru noi.
Nu neapărat să vină în PSD, eu nu vreau neapărat să vină în PSD, dar poate fi un partener pentru noi pentru că obiectivul este atât de important încât să mă mai uit eu că am orgolii sau că un parlamentar a plecat de la mine la UNPR sau... E deja un lucru secundar, neesenţial. Deci, e un apel extrem de public şi nimic altceva în afară de asta.
Domnule preşedinte; tocmai pentru că aţi spus totul de la început, poate că şi eu am spus totul de la început, într-un fel ne-am poziţionat, haideţi să le luăm pe bucăţele...
Victor Ponta: Să le luăm pe bucăţele.
Vă lipsesc totuşi 24 de voturi...
Victor Ponta: Nu ştiu câte lipsesc...
Deci, noi facem un calcul, ca oameni, ca ziarişti ne uităm, vedem că lipsesc..
Victor Ponta: Îl faceţi greşit, de data asta
24 lipsesc. Să presupunem că aceşti 24 vor vota pentru căderea guvernului Boc. Ce se întâmplă după aceea, domnule preşedinte? Vine PSD? Vine PNL? Ce pune în locul acestor măsuri şi de unde?
Victor Ponta: În primul şi în primul rând - şi încă o dată o spun - nu este important în acest moment că dăm jos... cade PD-ul şi vine PSD-ul. Important e altceva. Dacă se votează moţiunea de cenzură legile privind tăierea pensiilor şi salariilor nu se vor mai aplica. Cred că asta îi interesează pe alegătorii dumneavoastră în primul şi în primul rând.
Haideţi să mergem pe această variantă...
Victor Ponta: Asta este cel mai important lucru...
Ce se întâmplă în acest caz?
Victor Ponta: În acest caz preşedintele României, domnul Băsescu, singurul care, aţi văzut, numeşte primul-ministru şi un nou guvern, va trebui să discute nu doar cu majoritatea actuală, probabil şi cu noi şi cu PNL, în aşa fel încât să avem un alt guvern care să vină cu alte soluţii decât tăierea pensiilor şi a salariilor, care să vină şi să spună: OK, o să tăiem de la cheltuielile de la Ministerul Dezvoltării, de la doamna Udrea, sau o să tăiem de la domnul Videanu, sau o să tăiem salariile din altă parte sau, dacă o să discute cu noi, o să introducem cota progresivă şi o să facem impozit 70% pentru cei cu venituri foarte mari şi 0% pentru cei...
Există multe soluţii, nu doar ale PSD-ului. Eu am citit cu foarte mare atenţie. Sunt oameni neimplicaţi politic, analişti, experţi economici care au venit şi au spus: Nu-i obligatoriu să tăiaţi pensii şi salarii, puteţi să faceţi următoarele lucruri: ori impozitare diferenţiată, ori creşterea TVA, ori...
Dar asta este pe termen mediu, dle preşedinte. Pe termen scurt...
Victor Ponta: Nu, asta este după moţiune.
Nu, mergem aşa; deci, mergem pe termen scurt. Preşedintele, să presupunem, va nominaliza un prim-ministru de la PSD. Acesta îşi face... Deci, presupunem...
Victor Ponta: Nu cred că va face aşa ceva dl Băsescu.
Nu ştiu, dar presupunem.
Victor Ponta: Eu ştiu că nu va face aşa. Nu a făcut-o nici când am câştigat alegerile ...
Atunci, ce ne facem până la urmă? Să presupunem că ...Haideţi să mergem şi pe această variantă, poate oamenii sunt interesaţi, pentru că se vorbeşte atât de mult de ...
Victor Ponta: Nu sunt interesaţi, dnă. Ne aflăm aici pe poziţii total diverse. Oamenii nu sunt interesaţi de cum îl cheamă pe primul-ministru. Oamenii sunt interesaţi cât vor primi pensie şi cât vor primi salariu luna următoare, nu cum îl chemă pe primul-ministru.
Dar nici n-am spus vreun nume. Deci, nominalizează un prim-ministru de la PSD şi va veni cu programul de guvernare al PSD. Ce face PSD în momentul doi? Negociază cu FMI, face rost de bani de pe piaţa internaţională de capital, şterge noţiunea de "junck" asociată României şi economiei sale?
Victor Ponta: Dar iertaţi-mă, toate aceste lucruri au fost asociate anul acesta, în conducerea dlui Boc.
Acum, în ultimele zile.
Victor Ponta: Da, şi a domnului Băsescu. PSD când va veni la guvernare? Eu nu cred în scenariul dumneavoastră că...
Eu am presupus. Mergem pe această variantă.
Victor Ponta: Eu nu lucrez cu presupuneri, că eu nu sunt...
Şi atunci, de ce, domnule preşedinte, aţi pus moţiune? Nu ca să se facă dreptate, să vă puneţi soluţiile dvs. în joc?
Victor Ponta: O să o spun şi o să o spun până la sfârşitul emisiunii, până vă conving şi pe dvs. Dar sunt convins că pe ascultători i-am convins. Am depus moţiune ca aceste tăieri de pensii, salarii şi indemnizaţii de şomaj sau de creştere a copilului să nu fie aplicate. De asta am depus moţiune de cenzură.
În locul lor punând ce?
Victor Ponta: În locul lor există, şi e o minciună că nu există altă soluţie. Dl Boc ne-a minţit continuu că nu există alte soluţii. Există alte soluţii: de la soluţiile social-democrate, care înseamnă impozitare diferenţiată şi scăderea cheltuielilor bugetare de la bunuri şi servicii - ca să înţeleagă oamenii -(de la preţul autostrăzii, de la programele de promovare a turismului ale dnei Udrea), sau de la soluţiile liberale, pentru că şi liberalii au propus soluţii, sau alte soluţii ale experţilor, care înseamnă diverse alte metode.
Nu există nicio altă ţară în Europa - şi criză e în toată Europa - care să fi tăiat pensii. Nimeni nu a făcut chestia asta. Ceilalţi cum reuşesc să iasă din criză? Numai la noi trebuie să le taie pensionarilor. Nu înţelegeţi că noi suntem, de fapt, în afara Europei şi în afara măsurilor normale şi, până la urmă, de bun simţ? Există alte soluţii...
Bun. Este PSD la guvernare....
Victor Ponta: Nu este...
Ce ar face cu FMI?
Victor Ponta: Nu este. Eu pot să vă spun ce a făcut PSD cu FMI-ul.
Nu, ce ar putea face în această ...
Victor Ponta: Nu, mă puneţi să speculez şi eu nu mă ocup cu speculaţii. Eu vă spun că PSD în 2000-2004 a fost singurul guvern al României care a avut un acord cu FMI, l-a dus la bun sfârşit, a dat toţi banii înapoi şi nu a produs crize sociale grave, deşi au fost măsuri dureroase şi atunci. La fel, un guvern responsabil ar putea negocia cu FMI spunând: stimaţi domni de la FMI, banii dvs. se folosesc...
De altfel, şi directorul FMI, dl Dominique Strauss-Kahn, a spus foarte clar: 'Noi nu am cerut să tăiaţi pensiile şi salariile. V-am cerut să creşteţi taxe, să faceţi o împărţire solidară a preţului crizei. Că voi aţi ales altfel, e până la urmă responsabilitatea preşedintelui şi a guvernului'.
Dvs. cum vedeţi că va trăi românul de acum înainte, în acest context naţional şi internaţional, cu toate aceste date ale problemei: contractarea economiei, lipsa unor investiţii reale, faptul că fug de pe piaţa românească şi faptul că, iată, suntem declaraţi, totuşi, o economie de risc, printre zece alte economii?
Victor Ponta: Pe bună dreptate. Pentru că suntem singura ţară din Europa care nu are niciun fel de măsuri anticriză. Nu s-a luat nicio măsură serioasă. Au fost vorbe. Suntem ţara considerată, pe bună dreptate, cu cea mai mare corupţie la înalt nivel. Niciun investitor nu mai vine atâta timp cât ştie că trebuie să meargă la ministru direct şi la şeful de partid.
Suntem ţara cu cele mai mari probleme pe evaziune fiscală şi pe contrabandă. Şi e normal lucru ăsta. Toţi şefii Fiscului din judeţ - şi aveţi ascultători în toate judeţele, vă pot confirma -, absolut toţi sunt membri de partid numiţi pe criterii politice, ceea ce nu se mai întâmplă în Europa.
Şeful de la Fisc, de principiu, e un tehnician care ştie să strângă bani, nu să facă bani pentru partid. Şi vreau să vă spun - şi o spun cu toată responsabilitatea şi o să mai vin la dvs. şi în toamnă -, dacă, Doamne fereşte!, aceste măsuri propuse de dl Băsescu şi aplicate de dl Boc se vor pune în practică, se vor tăia pensiile şi salariile, peste şase luni ne vom afla în aceeaşi gaură cu bugetul ţării, vor fi mărite taxe, impozite, în schimb, ne vom afla cu o populaţie aflată sub limita subzistenţei, ceea ce va fi îngrozitor.
Va fi foarte greu să mai controlezi. Nu ştiu dacă se va ajunge, cum a spus domnul Cristian Tudor Popescu, ca zeci de mii de oameni să moară fizic, dar pot să vă garantez că milioane de oameni vor trece dincolo de limita în care vor accepta asemenea măsuri şi deja o societate total dezechilibrată, nimeni nu poate spune în ce direcţie se întâmplă. Îmi este foarte teamă pentru ce se va întâmpla în România dacă aceste măsuri de tăieri de pensii, salarii se vor aplica.
Nu cred că sunteţi singurul căruia îi este teamă de ceea ce se va întâmpla în România. Există mai multe scenarii destul de nefericite pentru anul 2011. Aş vrea să ne oprim pe perioada de 1 octombrie, deci cealaltă sesiune parlamentară şi să ...
Victor Ponta: La 1 septembrie începe parlamentul. În octombrie, trebuie să vină proiectul de buget pentru 2011. Cred că de acela întrebaţi.
Da, deci suntem în octombrie şi ne gândim la 2011. Se apropie şi 2012, in care vor fi alegeri. În acest context, ce credeţi că va gândi românul, va simţi românul faţă de clasa politică din România?
Victor Ponta: Bun, în primul rând, din nou sunt în total dezacord cu dumneavoastră, pentru că asta deja este o teorie pe care nu o mai accept de la domnul Băsescu că toţi suntem de vină. Eu nu am fost la conducere cu somnul Băsescu, nu am fost nici în minister, nici la primărie, nici la preşedinţie.
Dar să ştiţi că eu sunt ziarist după '90 şi am fost şi cu PDSR, şi cu PSD, cu toate partidele au fost alături de ele ...
Victor Ponta: Înţelegeţi-mă, că orice generalizare este incorectă. Este deja o măsură de tip fascist. Toţi jurnaliştii sunt răi, toţi medicii sunt corupţi, toţi judecătorii sunt, totipolitiicenii. Nu-i adevărat! Sunt politicieni buni şi politicieni răi. Sunt jurnalişti buni şi jurnalişti răi şi fiecare trebuie să răspundă pentru ce face el.
Domnul preşedinte Băsescu este preşedintele acestei ţări de şase ani, nu de o lună de zile, şi trebuie şa-şi asume ce s-a întâmplat în aceşti şase ani. în al doilea rând, vreau să vă spun că, din păcate, tot ceea ce se întâmplă, degeaba vii şi îl cerţi pe Emil Boc sau îi cerţi pe Videanu, Blaga, Berceanu.
Am aflat acum că Videanu, Blaga, Berceanu sunt cei răi din cauza cărora merg ţara şi guvernul prost. Păi, Videanu, Blaga, Berceanu sunt cei care l-au făcut pe Traian Băsescu preşedinte, prin forţa lor financiară, prin banii investiţi anul trecut în campanie şi prin organizarea pe care domnul Blaga o ştie foarte bine.
Sunt miniştri care au fost alături de domnul Băsescu în toţi aceşti ani, deci nu cred că toată clasa politică sau că toată lumea este de vină sau că ... fiecare este de vină pentru ce face el şi în general sunt jurist. Responsabilitatea este individuală, nu, nu colectivă. Încă o dată spun, doar fasciştii au vorbit de responsabilităţi colective.
Cred că România, in formula actuală, îşi trăieşte, să zic, sau mai bine sistemul actual îşi trăieşte ultimele zile, ultimele luni, ultimii ani. Cred că România are nevoie de un nou proiect de societate în care lucrurile şa se reaşeze din nou, dar cred că va fi o trecere dureroasă. Sper că nu va fi ca cea din '89.
Nu întâmplător regimul autoritar - şi nu exagerez - al domnului Băsescu seamănă foarte tare cu cel din '89, în care totdeauna populaţia trebuia să sufere şi niciodată nimeni nu era de vină din cei care conduceau. Sper că nu va fi o trecere la fel de dureroasă, dar vă spun - şi am 37 de ani, de aceea nu vreau să răspund pentru ce a făcut domnul Băsescu înainte, vreau să mă gândesc la viitor şi să vă spun că România are nevoie de un alt proiect de societate. Astăzi am fost la o dezbatere. Europa ...
O secundă ...
Victor Ponta: Numai un pic, Europa se gândeşte la 2020, ştiţi că există strategia 2020.
Da, chiar 2040 este ...
Victor Ponta: Noi nu ştim ce vom face peste 20 de zile. Ce a anunţat preşedintele Băsescu pe 6 mai, cu tăierile acelea, cu o săptâmână înainte nu le ştia nimeni. Apropo de buget, aflatm că suntem în crestere economică şi că o să fie bine, deci suntem săriţi cu totul de pe şina pe care trebuie şă meargă o ţară şi va fi un efort foarte mare pe care îl vom face. Poate că o generaţie mare de politicieni să aducem din nou România pe şinele pe care a deraiat în 2004.
...şi totuşi, nu mi+aţi răspuns la întrebare. Suntem în octombrie şi va fi următorul buget. Situatia economică va fi cum va fi, întrebarea era: Ce credeţi că va gândi românul despre clasa politică - şi vă întreb pe dumneavoastră ca politician, ca acţiune politică îna ecst context, sunteti pentru alageri anticipate, pentru o penalizare din nou a presdintelui, pentru o reaşezare a unei coaliţii, în sensul acesta?
Victor Ponta: Da, românii - şi nu numai cei care au votat pentru noi, cei care l-au vota pe Traian Băsescu şi pe Emil Boc, în acest moment sunt absolut, sunt poate mai nervoşi decât cei care nu i-au votat pentru că au fost minţiţi.
Victor Ponta: Da, românul, românii şi nu numai cei care au votat...
O soluţie...
Victor Ponta:.. pentru noi. Cei care l-au votat pe Traian Băsescu şi pe Emil Boc în acest moment sunt poate mai nervoşi decât cei care nu l-au votat pentru că au fost minţiţi. Anul trecut în octombrie li s-a spus că sunt bani de pensii şi salarii, li s-a spus că avem creşterea economică şi că sigur, domnul Băsescu va lupta cu mogulii şi cu comunismul. Nu mai ştiu cu ce lupta dânsul.
Şi evident că îşi dau seama că au fost prostiţi. Sunt mulţi români care n-au fost la vot şi cărora le pare rău că nu au fost la vot . Spun ...Categoric, dacă 87% din români spun că ţara se îndreaptă într-o direcţie greşită, dacă 90% dintre români nu sunt de acord cu aceste măsuri. Avem un caz foarte clar în care o putere nu mai are niciun fel de legitimitate.
De altfel, şi guvernul actual, uitaţi-vă, nu este sprijinit prin vot popular, este sprijinit de nişte parlamentari care au fost la PSD şi PNL, care acum şase luni erau lângă mine şi spuneau - ' Băsescu e cel mai rău, jos Băsescu' - şi care acum votează Băsescu şi Boc, n-au niciun fel de legitimitate în faţa oamenilor.
Da, cred că România ve reintra pe un drum normal şi democratic şi economic şi social, după ce oamenii vor fi din nou lăsaţi să voteze în cunoştinţă de cauză de data asta şi sunt convins că nu vor mai crede minciunile aşa cum le-au crezut anul trecut şi mai e ceva - îi întreb mult pe oameni şi merg mult în ţară, şi îi întreb şi îmi spun ei "am primit o găleată portocalie, am primit cizme portocalii, avem jachetă cu Băsescu PD-L, mare greşeală am făcut, nu ne mai tin nici de foame, nici de sete, nici de frig şi data viitoare nu vom mai crede în lucrurile astea".
Simţiţi că vor fi alegeri anticipate în România?
Victor Ponta: Asta depinde de domnul Băsescu. Alegerile sunt declanşate de preşedinte, eu vă spun doar, că fără o reîntoarcere la oameni...Domul Băsescu era foarte iubitor de întoarceri la popor.
Acum nici măcar nu mai are curaj să iasă în stradă când sunt nişte pensionari supăraţi acolo. Dar fără un nou vot al oamenilor, fără o expresie a oamenilor care trebuie să spună în ce direcţie vor să îndrepte România, nu, nu vom avea nicio altă soluţie. Ce să facem? Să începem să negociem iarăşi? Să aducem înapoi pe...? Eu nu fac aşa ceva.
Domnule preşedinte, chiar dacă o să vi se pară că am aşa un fel de tentă de a mă întoarce precum glosa, din punctul de unde am pornit, mă întorc în punctul de miercuri, când presupunem că moţiunea pe care...
Victor Ponta: Marţi.
De marţi, nu eu sunt miercuri. Moţiunea pe care va fi în Parlament, a trecut, guvernul cade. Şi preşedintele României nominalizează pe cineva de la PSD. Întrebare - din nou, PSD-ul este pregătit pentru guvernare acum?
Victor Ponta: Dar nu există scenariul ăsta. Oricând avem ideile noastre. Dar încă o dată o spun- nu mă băgaţi în scenarii care nu există...
Sunteţi pregătit pentru o coaliţie cu PD-L sau PNL?
Victor Ponta: Nu.Nu. Mai clar decât nu, ce pot să vă spun?
Vă rog...Sunt tot felul de speculaţii. Pe cine să întrebăm dacă nu pe dumneavoastă ?
Victor Ponta: Dar tocmai acceptaţi răspunsul meu care este nu. Mai clar decât nu, mi-egreu să vă răspund. Şi vă mai spun încă o dată...
Nu pentru nicio coaliţie.... Nu pentru nicio coaliţie, nu, domnul Băsescu nu va nominaliza un premier de la PSD şi da, cred că trece moţiunea. În acest fel nu se vor aplica acele măsuri îngrozitoare şi deja va fi un semn foarte bun pentru România.
Ce prim-ministru vom avea în acel caz dacă spuneţi că de la PSD nu va fi?
Victor Ponta: Trebuie să îl chemaţi pe domnul Băsescu. Nu eu nominalizez primul ministru şi când îl chemaţi pe domnul Băsescu aici vă va spune dânsul. Din păcate, îmi aduc aminte, acum câteva luni a spus că nu îl va mai nominaliza pe domnul Boc şi tot pe domnul Boc l-a nominalizat. Aşa încât cred că vă va minţi din nou, chiar dacă îl întrebaţi.
Domnule preşedinte, ce prim-ministru ar susţine PSD?
Victor Ponta: Numai un prim-ministru social-democrat. Şi v-am răspuns la toate celelalte întrebări, nu ştiu - domul Boc, domnul Crin Antonescu, domnul Croitoru.. Dar astea deja sunt speculaţii de presă. Am văzut că se discuta iar de domnul Johannis. Domnul Johannis a spus foarte clar că nu. Îl punem cu forţa prim-ministru?
Dar dacă îl pune pe Victor Ponta?
Victor Ponta: Eu vreau să mă aleagă oamenii, nu vreau să mă pună domnul Băsescu nimic.
Păi nu poate fi nominalizat un prim-ministru conform Constituţiei actuale decât în această formă - preşedintele....
Victor Ponta: Dacă vor fi alegeri şi dacă oamenii vor vota o majoritate a PSD-ului, domnul Băsescu aşa cât nu respectă dânsul Constituţia, va trebui să numească un premier de la PSD. Nu vreau să mă pună nici pe mine, nici pe vreun coleg de-al meu, nimic domnul Băsescu pentru că, modul în care modul în care îşi pune dânsul oamenii, aţi văzut la ce duce.
El îi pune pe principiul slugărniciei, al lipsei de respect faţă de Constituţie. Uitaţi-vă ce se întâmplă în Parlament, în Camera Deputaţilor- am votat un judecător la Curtea Constituţională - 161 de voturi pentru un candidat, 123 pentru un alt candidat.
Victor Ponta: Eu nu vreau, eu nu pot să fiu un asemenea om şi nu îmi vând nici onoarea, nici respectul faţă de lege, doar ca să ne pună nouă Băsescu în vreo funcţie. Nu am nevoie de aşa ceva.
Moţiunea nu va fi de partea dvs., Guvernul rămâne, ce face PSD, miercuri ?
Victor Ponta: Ne batem în continuare. Apropo de Curtea Constituţională...Contestăm la Curtea Constituţională, iar dacă doamna Anastase va continua să blocheze Curtea Constituţională, nu vreau să intru în detalii tehnice, dar până nu se numesc noii judecători... Uitaţi-vă la Senat?!
Domnul Meleşcanu, nu este în grupul social-democrat, ca să mă acuzaţi de partipri, chiar este o persoană extraordinar de rezonabilă şi de apreciată pentru ceea ce a făcut, şi cei de la PD-L nu vor să ţină şedinţa să îl numească. Nu se poate, asta este deja dictatură, în care spui: nu domnule, nu vreau doar pe cine vreau eu, nu mă interesează rezultatul votului.
Vom contesta la Curtea Constituţională, mai avem dreptul să facem încă o moţiune de cenzură. Ne vom bate prin absolut toate mijloacele, dar nu neapărat parlamentare. Vom fi pe stradă, vom fi alături de sindicate, de pensionari, facem tot ce se poate face într-o democraţie pentru a contesta o putere nelegitimă şi o putere care practic guvernează împotriva oamenilor.
Pe zona Curţii Constituţionale, vă întreb ca jurist, de fapt, ce se întâmplă cu Curtea Constituţională din România, astăzi? O avem sau nu o avem?
Victor Ponta: O avem, dar nu va putea funcţiona din cauza unui singur om, doamna Roberta Anastase, care spune: eu nu vreau să semnez. S-a votat în Camera Deputaţilor, am pierdut la vot, m-a cercetat domnul Băsescu că am pierdut la vot, că mi-a dat ordin să treacă la vot şi nu a trecut, a câştigat domnul Dorneanu, care, din nou o spun, a fost votat nu numai de PSD-işti.
A fost votat de PD-L-işti, a fost votat de UDMR, a fost votat de independenţi, pentru că este o personalitate mult mai cunoscută şi mai apreciată decât propunerea făcută de PD-L, iar doamna Anastase vine şi spune: "Nu vreau eu să semnez". Este ca şi când, nu ştiu, în radio vine un director ...
Are sau nu are preşedinte Curtea Cosntituţională astăzi? Adică, dvs. vă puteti adresa Curţii Constituţionale miercuri?
Victor Ponta: Din punct de vedere administrativ, este un preşedinte interimar care semnează salariile,s emnează ... dar din punct de vedere funcţional, conform legii, numai când vor fi desemnaţi şi ceilalţi doi judecători, atunci se va alege noul preşedinte, s evor putea judeca contestaţiile.
Atenţie, până nu se judecă contestaţiile, nu se poate aplica niciun fel de lege, deci ne aflăn într-un blocaj şi totul depinde, aşa cum depindea în judeţul meu de pixul lui Mischie,a cum totul depinde de pixul lui Roberta Anastase.
Paralela între Mischie şi Roberta Anăstase este îngrozitoare pentru totuşi un om tânăr ca vârstă, chiar dacă nu ca şi concepţii în politică.
Nu vreau să vă las să mergeţi pe linia aceasta, pentru că şi domnia sa, şi dumenavoastră sunteti invitaţi la noi în studio cu mare drag şi vă aşteptăm oricând.
Victor Ponta: Dar putem avea păreri diferite.
Asta este altceva, dar felul cum unii fată de alţii interacţionaţi, într-un fel noi stopăm zonele acestea ...
Victor Ponta: Sunt de acord cu dumneavoastră.
... şi atunci vă pun întrebarea clară: Curtea Constituţională a României primeşte o sesizare de la PSD miercuri, cu aceste măsuri, pentru care dumneavoastră nu sunteţi de acord, ce face Curtea Constituţională? Ce face guvernul, juridic? Când intră în funcţie asumarea de răspundere? Ce face Curtea?
Victor Ponta: Curtea Constituţională - dacă moţiunea nu trece, numai în această variantă - va trebui să aştepte ca doamna Anastase să semneze numirea domnului Dorneanu şi ca Senatul să-l voteze fie pe domnul Meleşcanu, fie pe doamna Motoc, acolo sunt două propuneri, se întruneşte, judecă sesizarea noastră.
Dacă o consideră întemeiată, aşa cum a considerat-o la Legea fucnţionarilor publici sau la Legea lustraţiei, atunci se retrimite spre parlament, nu se pune în aplicare. Dacă o consideră neîntemeiată o respinge şi de-abia atunci preşedintele României promulgă legea şi încep să se aplice. Vom face tot ce putem.
Orice zi în plus pe care o câştigăm înseamnă o zi în plus pentru ca un pensionar sau un salariat s-şi primească salariul şi pensia şi vom uza de toate, toate mijloacele constituţionale ca şa câstigăm roice zi în plus pentru aceşti oameni care au dreptate.
Aşadar, miercuri, în cazul în care moţiounea nu trece, PSD se adresează Curţii Constituţionale?
Victor Ponta: Categoric da.
Şi când aţi spus că este PSD pregătit pentru guvernare?
Victor Ponta: Imediat ce oamenii ne votează pentru asta.
Deci, după alegeri anticipate?
Victor Ponta: Anticipate, la termen, nu pot să vă spun, că nu depinde de noi chestia asta. Depinde de preşedintele ţării şi depinde, până la urmă - şi o spun direct - şi de presiunea pe care oamenii o vor face asupra preşedintelui ca acesta să se reîntoarcă la popor.
Audio: