Pascal Bruckner

Autor comercializat în mai toate ţările, spre bucuria cititorilor de mai toate vârstele, poate chiar şi un autor comercial, dar aici discutia îmbină chestiuni de gust şi obisnuinţă literară.

Dacă e adevărat că sexul vinde şi judecând după succesul de piaţă pe care il are, atunci teza de autor comercial, lui Bruckner i se potriveste, fiindca niciun aspect intim şi erotic al vieţii de cuplu nu este omis de scriitorul francez. Pascal Bruckner este insă mai mult decat atât, e considerat un filosof al actualităţii, fiindcă dincolo de psihologia cuplului, societatea europeană ii este adesea subiect poate şi pentru că printre altele a fost profesor la Institutul de Studii Politice din Paris, iar in prezent este editorialist al publicaţiei Le Monde. Prezent in Romania pentru a-şi lansa un volum de eseuri denumit „Paradoxul iubirii” Pascal Bruckner şi-a dat intalnire cu cititorii români. La cei 63 de ani ai săi, romancierul francez este un autointitulat pesimist in căutarea Fericirii pe care o consideră o datorie a omului. Motivele, argumentele, părerile sale sunt răspunsuri ale unui interviu pe care il puteţi citi in cele ce urmează:

Reporter: Aveţi 20 de ani in mai 1968 când Franţa cunoştea o revoluţie printre altele şi comportamentală, să-i spunem o trecere de la ascetism la bucuria de a trăi. Cum v-a influenţat acel moment ca tânăr gânditor?

Audio:

Pascal Bruckner: In primul rând această revoluţie m-a schimbat ca tânăr fiindcă eram martorul dispariţiei tabu-urilor şi a barierelor. Ceea ce era până atunci interzis devenea autorizat - ne era permis , era marea schimbare a vieţilor şi a mentalităţii noastre. Am ştiut că un nou destin ne era deschis , că alte coridoare puteau fi străbătute, ştiam că vom avea o viaţă nouă, că nu vom repeta viaţa părinţilor noştri .Aveam aceste indicii că nouă tinerilor ne va fi posibil să acţionam altfel, să trăim altfel fără incleştările şi prohibiţiile generaţiilor anterioare

Reporter: Şi ca gânditor?

Pascal Bruckner: Ca gânditor totul a avut un ecou de abia mai tarziu. Când am inceput să scriu mi-am pus intrebări diverse şi am făcut exerciţiul de a-mi aminti ce trăiam in 68 cum am resimţit totul . După ceva timp m-am intrebat ce am pierdut şi ce am câştigat sau ce consecinţe a avut aceasta revoluţie.

Reporter: E o revoluţie ce se repetă din când in când?

Pascal Bruckner: Nu , nu, e o revoluţie unică, ce se intamplă o singură dată. Nu poti sparge tabu-uri intotdeauna. Cred ca a fost sansa generatiei mele de a face acest pas de a obtine dupa atatia ani mai multa libertate , doar ca si in acest caz , iar eu o fac in scrierile mele non-fictionale trebuie sa discerni cu atentie ceea ce s-a intamplat bine intr-o periaoda si ce nu a fost in oportun.

Reporter: Cand descrieţi in cărţi sau in eseuri Europa ii atribuiţi un sentiment : Tirania vinovăţiei, o vinovăţie istorică a coloniasmului, a tragediilor celor două războaie mondiale ş.a.m.d, in zilele noastre ce altceva se resimte?

Pascal Bruckner: Cred că ceea experimentează Europa in vremurile noastre este marginalizarea. Am fost obişnuiti să fim stăpânii secole la rândul şi apoi după decolonizare de exemplu lumea occidentală a inceput uşor-uşor să decadă fiind cumva pusă la colţul hărţii.

Statele unite şi Europa nu mai sunt intr-o relaţie de dominaţie cu state ca India, China, Brazilia ş.a.md aceştia din urmă sunt actori noi cu o poziţie puternică şi care joacă un rol cheie pe plan internaţional din punct de vedere financiar. Puterea Europei este deja ingustată sau cel mult in proces de ingustare.

Reporter: Credeţi că vechiul continent cunoaşte frustarea dominat- dominant?

Pascal Bruckner: E mai mult decât problema de a fi dominat este ideea de a fi fost cândva dominator şi acum să decazi şi să devii cel cu un rol scăzut şi o putere limitată. E un revers in tendiţa istorică a lumii . Cei care cândva erau colonizaţi devin treptat şi sigur noii stăpâni, aceasta este frustrarea resimtiţă.

Reporter: Putem trece peste cauze care ar fi prea multe de dezvoltat cu această ocazie, in schimb domnule Pascal Bruckner care sunt efectele acestui raport inversat?

Pascal Bruckner: In primul rând multa lume incă nu realizează această panoramă . Efectele trec pe lângă noi fiindcă avem in continuare atât in Europa cât şi peste ocean in Statele Unite aproape infatuarea de a ne crede cele mai instărite state din lume, ducem o viaţă luxoasă şi plină de plăcere . Fără a realiza ,insă că se produce un cutremur global, că lumea se schimbă . Cutremurul mare este ca noi nu mai suntem numărul 1.

Reporter: Şi să ne fie teamă de acest lucru? Există totuşi valori occidentale sau mari firme vorbesc aici despre calculatoare de exemplu, fără de care lumea poate că nu ar funcţiona la fel.

Pascal Bruckner: Aici este marele paradox, fiindcă intr-un fel valorile occidentale sunt triumfătoare. Să ne gandim doar la Economia de piaţă si democraţie . Dar din păcate aceste recunoaşteri merg pas la pas cu marginalizarea Occidentului. Să privim spre SUA care sunt intr-o mare criza a bugetului, au o gaură greu de acoperit şi par să se scufunde. Au renunţat la planurile cu care eram obişnuiţi de cucerire a spatiului, acum două săptămâni preşedintele Obama spunea clar că s-a terminat, nu se va merge spre Marte fiindcă nu işi pot permite. Şi totul se intamplă intr-o perioadă scurta de doar 20 de ani, e interesant, fiindca in 1989 dupa caderea Zidului s-a crezut ca noi Occidentalii am câştigat şi suntem cei mai puternici , prea puţin şi-au dat seama că de fapt un triumf poate fi insoţit şi de o decădere. Iluzia după 1989 era că vom fi pe veci cei care vor domina lumea.

„Bruxelles este doar o farsă”

Reporter: Să inteleg domnule Pascal Bruckner că sustineţti părerea aceea conform căreia Europa va deveni un muzeu ?

Pascal Bruckner: A … Europa este deja un muzeu . Cred că Bruxelles este doar o farsă. Ne putem da seama că Europa este doar o structură goală , este un schelet ce trăieşte in Paris, Londra, Madrid sau Bucureşti , dar doar aici fiindcă puterea politică a Europei este absentă.

Reporter: Scepticismul dvs. nu poate fi impăcat de ideea că Europa e in curs de consolidare şi că peste acel schelet de care vorbiţi se va adauga şi ceva carne, respectiv putere ?

Pascal Bruckner: Se poate, insă acest lucru tine viitor – nu as sti exact

Reporter: V-ar placea să locuiţi in Europa in continuare chiar şi aşa?

Pascal Bruckner: Da, absolut eu iubesc Europa fiindcă avem tradiţii splendide, suntem civilizaţi şi oriunde am merge in România, Anglia, Spania, Croaţia , Italia găsim elemente specifice de limba sau cultura aşezate toate pe o baza comuna de valori, iar acest lucru este captivant pentru minte,dar ca actor internaţional trebuie sa recunoastem că avem restanţe.

Reporter: In discursurile publice filosofii sau politicienii vorbesc despre drepturi sau bunăstare, dvs Pascal Bruckner vorbiţi despre ceva ce pare abstract anume datoria noastra de a fi fericiţi. Credeţi că fericirea este o obligaţie individuală, dar nu cumva depinde şi de societatea in care trăim?

Pascal Bruckner: Fericirea este un concept subiectiv, individual - iar ceea ce societatea iţi poate asigura este cel mult dar şi cel mai important : bunăstarea. In schimb nicio formă de guvernământ nu - ţi poate dicta fericirea, acest aspect explică şi de ce comunismul a căzut pentru că era atât de adânc ancorat in interstiţiile vieţii incât işi aroga inclusiv dorinţa de a te face fericit. Statul nu iţi poate controla ideea de fericire. In termeni de colectivitate fericirea ar trebui să insemne bunăstare şi satisfacerea unor cerinţe ca aigurarea unei vieţi decente , dar fericirea la nivel individual paote fi inţeleasa numai in mod personal de fiecare in parte. In fond tu ca om ai dreptul daca asta iţi doresti chiar să nu fii fericit.

Reporter: Ce ameninţări la adresa fericirii unui om cunoaştem in societatea contemporană?

Pascal Bruckner: Chiar cultul fericirii este ameninţarea cea mai mare , e o nebunie care ii face pe oameni să fie nerabdători şi suntem atât de obsedaţi de fericire incât dacă un lucru minor nu ne reuşeşte in viaţă suntem descumpăniţi. Oamenii se simt vinovaţi atunci când nu sunt fericiţi. Cel mai grav lucru este să iţi pierzi dorinţele , cât timp iti doreşti oricât de nesemnficativ ar fi acel lucru ai un motiv să lupţi , să razbaţi şi să fii fericit .

Reporter: Fericirea este un subiect adesea curtat in literatura. M-ar interesa domnule Pascal Bruckner sî-mi spuneti cine credeţi că s-a schimbat mai mult in ultimele secole cititorul sau scriitorul?

Pascal Bruckner: Ce cred este că din ce in ce mai multi scriu carti. Şi de fapt ce s-a schimbat este că se scriu o multitudine de cărţi şi din ce in ce mai putini le citesc . Este un fenomen cu două faţete, de exemplu de Crăciun există oameni care dau năvală in librării cumpără la intâmplare , dar oamenii nu le citesc doar cumpară cărţi aproape ca pe nişte trofee.

Reporter: Cum vă alegeţi lecturile?

Pascal Bruckner: Din intâmplare. Primesc recomandări de la prieteni apoi incep să citesc recenziile şi de ce să nu recunosc uneori prin hazard intru in librarii aleg o carte sau alta. Cateodată această schemă functionează, alteori esuează complet şi las cartea respectivă neterminată. La mine acasă in Paris, acum că stau să mă gândesc sunt câteva teancuri de cărţi care mă aşteptă să le citesc, uneori le găsesc şi după un an de zile de la cumpărare.

"Daca esti placut dincolo pasaje care pot dezgusta inseamna ca ai de-a face cu literatura”

Reporter: Ajungând la cartile domniei voastre – am găsit desigur pe internet o recenzie a cărţii Luni de fiere. Acolo o cititoare scria că este dezgustata de toate detaliile intime şi indrăzneţe pe care Pascal Bruckner le oferea in carte, dar cumva in ciuda acestui sentiment nu a putut lasa cartea deoparte şi a citit-o până la capăt. Este un o jignire sau un compliment pt dvs?

Pascal Bruckner: O este un compliment , un mare compliment cred ca atunci când scrii nu trebuie să incerci să-ţi flatezi cititorul şi dacă eşti plăcut dincolo de aceste pasaje care pot dezgusta inseamnă că ai de-a face cu literatura.

Reporter: Credeţi că revelarea unor detalii uneori chiar brutale ale vieţii intime de cuplu este de interes public pentru a deveni subiect de roman?

Pascal Bruckner: Dacă nu ai aceste detalii in literatura atunci unde ar mai putea ele apărea? Romanul este un spatiu al extremelor, intre aceste pagini ai mai multă libertate decât in oricare alt mijloc de desfăşurare. Poţi atinge subiecte, teme, detalii care iţi provoacă repulsia, dar despre care vrei să afli.

Reporter: Nu pot omite intrebarea: De unde vine inspiraţia?

Pascal Bruckner: Cred că vine din coliziunea dintre obsesiile mele şi realitatea pe care o observ. Intâlnirea acestor sfere imi provoacă scrisul.

Reporter: Ca personaje preferaţi femeile sau bărbtii din cartile dvs?

Pascal Bruckner: Cred că emeile mi se par mai intersante fiindcă sunt bărbat şi ideea că eu ca barbat să scriu despre o femeie, pentru o femeie, ca o femeie mă fascinează . Impersonarea aceasta e mult mai interesantă şi provocatoare pentru mine.

Reporter: Relaţiile dintre femei şi barbăti descrise in cărţile dvs sunt complicate şi reprezintă o revoluţie a sentimentelor şi a senzualităţ ii.Credeţi că există dragoste după pasiune?

Pascal Bruckner: Da, da cred in dragoste după pasiune, absolut. Poti să ai cativa ani de pasiune şi după care să alegi săte desparţi sau să cunosti ataşamentul.

Cel ce transformă pasiunea in atasament nu exclude ca pe viitor pasiunea să se reinfiripe. Vieţile noastre conduse de plăcere şi de ideea de a consuma nu trebuie să fie orbite, ataşamentul este cel care poate face o relaţie să dureze in timp, pasiunea este fragilă din păcate. Casnicia este o formă de ataşament, in trecut insă nu izvora din pasiune, ci din simpla obligaţie socială, din interese economice s.a.m.d.

Motivul pentru care exista casatoria era procreerea sau era o uniune economică pur şi simplu , din această ecuatie pasiunea a fost exclusă . Din momentul in care pasiunea a devenit un element necesar intreaga structură de rezistenţă a cedat, , fiindcă pasiunea după cum spus nu rezistă in timp in cele mai multe cazuri.

Reporter: Spuneaţi adesea că trăim intr-o cultură hollywoodiană parafrazând un celebru titlu de film Cum se simte Un filosof francez la Bucuresti?

Pascal Bruckner: Cum ar putea fi altfel decât minunat. Oamenii sunt prietenoşi şi calzi spre deosebire de Paris, un oraş unde toţi sunt reci şi distanţi, dar unde te simţi intotdeauna reperat ca străin uneori chiar şi când eşti de-al locului. Dar la Bucureşti vezi oameni liniştiti, prietenoşi, prezente frumoase- am senzaţie de confort.

Reporter: Ca indivualitate priviţi o coelctivitate cu multă generozitate, dacă am schimba scenariul şi am vorbi despre un român intr-o colectivitate franceză cum ar fi el primit?

Pascal Bruckner: Ar putea fi bine primit, in Franta insă adesea se confundă românul cu romul . Pe străzile Parisului avem romi din tot Estul Europei care cântă sau chiar cerşesc şi se crede despre ei că sunt români. Imaginea e alterată fiindcă cerşetorii devin insistenti si perturbă obişnuinţele urbane.

Reporter: Oricare le-ar fi naţionalitatea tot cetăţeni europeni sunt .Nu?

Pascal Bruckner: Da, romii sunt cetăţeni europeni şi mai mult sunt şi interesanti - au o cultură deosebită, insă integrarea lor pare dificilă, iar Franţa e un loc dur unde nu eşti iertat. Cred că e un subiect ce trebuie să fie rezolvat in Europa.

Reporter: Europa e un continent în schimbare. Un subiect reluat odată cu tragicele evenimente din Norvegia este acela că avem şi cetăţeni musulmani şi mă întreb cum ne înţelegem între noi? Se produce o ciocnire între civilizaţii?

Pascal Bruckner: Observ in acest caz un fenomen extremist in oglindă există arabofobie aşa cum există şi occidentalofobie. Ciocnirea nu e intre civilizaţii, ci este mai degrabă o ciocnire in fiecare civilizaţie, de aici pornesc fenomene grave pe ambele părţi. Vedem atacuri teroriste ale organizaţiei Al-Qaida si atacuri ca cele din Norvegia. Eu am fost acum 2 luni acolo si am rămas extrem de surprins cp intr-o ţară atât de linistită o tragedie ca aceasta s-a putut intampla .Ce am aflat că a fost la Oslo este un act asemănător, un fenomen in oglindă, cu un act terorist pe care l-ar fi săvârţit Bin Laden.