O carte despre Suveranii României semnată de Lucian Boia

Sambata , 18 octombrie, de la ora 17.00 la Librăria Humanitas de la Cişmigiu,are loc evenimentul de lansare a volumului „Suveranii României. Monarhia o soluţie?“ de Lucian Boia.

Dupa cum a precizat intr-un interviu acordat in avanpremiera pentru postul nostru de radio " acestei carti i-a venit randul" pentru ca "se simte un freamăt în zona promonarhică a societăţii româneşti.

Numărul susţinătorilor monarhiei e în creştere (chiar dacă, în ansamblu, rămâne minoritar). Să fie aceasta soluţia pentru România? Întrebarea, deşi ţinteşte spre viitor, n-are cum să facă abstracţie de trecut.

Am adunat în paginile acestei cărţi tot ce mi s-a părut esenţial în „dosarul monarhiei" , afirma istoricul Lucian Boia .

Audio: Interviu cu istoricul Lucian Boia.

Mihaela Helmis: La o întrebare pe care ne-o punem cu toţii, un, să-i zicem, adagio care apare din când în când în discursul politic, mai ales atunci când ar fi favorabil; la, poate, o soluţie pe care am gândi-o într-un fel, adaptată pentru societatea contemporană, la monarhie, mă refer, dvs daţi, domnule profesor, un răspuns care ar trebui să ne fundamenteze gândurile atunci când, până la urmă, găsim propriul răspuns. De fapt, cum şi de ce aţi scris această carte?

Lucian Boia: Cred că interesează pe mulţi romani şi pur şi simplu i-a venit rândul să fie scrisă. Am scris multe cărţi cu privire la multe subiecte şi, iată, acum am făcut şi eu o carte mică despre monarhie. Am încercat să prind dosarul întreg al monarhiei, deci tot istoricul, de la instaurarea monarhiei la 1866, de la venirea prinţului străin, m-a interesat şi partea mai generală, partea instituţională, să spunem, m-a interesat însă şi modul cum fiecare dintre suveranii României şi-a manifestat propria personalitate şi a dus propria acţiune politică în contexte care sunt foarte diferite de la unul la altul. Şi personalităţile sunt diferite, Carol I, Ferdinand, să n-o uităm nici pe Maria, Carol al II-lea, Regele Mihai, personalităţi foarte diferite în împrejurări istorice diferite. Deci, e o istorie zbuciumată în multe privinţe şi, oricum, o istorie interesantă, chiar o istorie pasionantă. Şi m-a interesat apoi să văd ce s-a întâmplat după înlăturarea monarhhiei, cum a rămas, sau nu a rămas, sau a rămas deformată imaginea şi istoria monarhiei în conştiinţa românilor şi, în sfârşit, ce s-a mai întâmplat după 1989 şi fenomenul actual, care este interesant, anume creşterea procentului celor care ar opta pentru schimbarea formei de guvernământ din republică în monarhie.

Mihaela Helmis: Asta pentru că, poate, pare că o familie sau o moştenire lăsată e mai bine apărată decât ceea ce rezultă în urma unei lupte politice.

Lucian Boia: Există un grup, care nu e foarte numeros, dar e nucleul iniţial al celor care cred cu adevărat în monarhie, deci partizanii prin tradiţie culturală, tradiţie de familie, convingere personală, în orice caz, partizanii pur şi simplu ai monarhiei de dragul monarhiei, ca să spun aşa. I s-au alăturat însă mulţi români care au devenit monarhişti ocazionali, în funcţie de contextul istoric actual care îi îndeamnă să caute alte soluţii. Adică, e cât se poate de clar, foarte mulţi români sunt dezamăgiţi de modul cum funcţionează statul român, de clasa politică românească, de atâtea şi de atâtea lucruri şi atunci caută o soluţie, caută un salvator. Se împleteşte istoria monarhiei, se împletesc aşteptările actuale privitoare la monarhie cu această veche mitologie a salvatorului:"Cine ne va scoate din impas? Poate monarhia".

Mihaela Helmis: Aveţi darul, domnule profesor, să scurtcircuitaţi sau să iluminaţi într-un fel care şi pentru noi seamănă a răspuns care apare, să spunem, brusc. Felul în care îi răspundea Petre P. Carp Regelui Carol I este probabil un semn de exclamare sau un anume fel de a ne atrage dvs atenţia că în altă parte ar trebui să ne punem de fapt nădejdea, sau întrebările.

Lucian Boia: Da, dacă e vorba de Petre P. Carp, el avea întotdeauna răspunsurile în buzunar, cum să spun. Şi sunt nişte răspunsuri extraordinare. Şi i-a spus Regelui Carol la un moment dat - Regele Carol care făcuse afirmaţia că un mare noroc pentru o ţară este să aibă un rege inteligent - iar Carp a răspuns, "Majestate, se atinge cu adevărat normalitatea atunci când ţara acceptă chiar un rege prost". Deci, asta vrea să spună că nu atât...

Mihaela Helmis: Când ţara funcţionează bine...

Lucian Boia: Păi, asta este important, deci, ca mecanismul să funcţioneze bine. Sigur, contează şi personalităţile, dar contează mult mai mult structurile, instituţiile, mecanismul politic, mecanismul social. Şi cred că, pornind de la vorbele lui Carol, ar fi cazul să medităm şi noi... eu nu pledez pentru monarhie sau pentru republică, sigur că se poate alege o soluţie sau alta, însă nici cu monarhia, nici cu republica, doar cu ele, cum să spun, nu vom scoate România din impas. România trebuie cu toţii să încercăm s-o scoatem din impas şi e nevoie de o prefacere, de asta e nevoie, de o prefacere fundamentală, de o prefacere structurală, de o refacere a societăţii româneşti, a mentalităţii, a orientărilor de tot felul. Asta e partea grea, dar partea decisivă.

Mihaela Helmis: Vorbiţi despre suveranii României, de fapt despre monarhie ca o continuitate, aşa cum s-a şi încercat de altfel, poate, prin ceea ce aţi definit mitologie, înrădăcinare, de fapt românizare a acestor principi, care până la urmă au reuşit să fie stabilitatea şi pasul înainte pentru această ţară. În ce fel această legătură între Carol I şi Mircea cel Bătrân, între Carol al II-lea şi un alt înaintaş al nostru ,între Ceauşescu şi Burebista , ne-ar fi necesară pentru a înţelege rolul celui care într-un fel dă tonul sau păstrează dreapta cumpănă?

Lucian Boia: Nu cred că există o legătură efectivă, semnificativă între Mircea cel Bătrân şi Carol I sau între Ceauşescu şi Burebista sau între Carol I şi Traian, asta este legătura mare care se face pe la 1900; sunt cele două personaje fundamentale ale istoriei româneşti, Traian, întemeietorul poporului român, şi Carol, întemeietorul regatului român. Sigur că asta ţine de o anumită propagandă, ţine de o anumită mitologie istorică, care îşi au semnificaţia lor, sigur că da, însă important până la urmă este ce au făcut oamenii cu adevărat. Or, dacă ne referim la Carol I, o domnie..., toată lumea este de acord astăzi, republicani sau monarhişti, cred că suntem cu toţii sau aproape cu toţii de acord că asta era soluţia la 1866, monarhia constituţională, monarhia ereditară, monarhia cu un principe străin, fiindcă altminteri ar fi continuat balamucul tradiţional cu toate luptele dintre boieri pentru domnie. Deci, asta era soluţia şi a fost un mare noroc, nu numai în ce priveşte consensul asupra soluţiei globale, dar chiar omul pe care l-au găsit, Carol I, a fost un principe, apoi un rege, sigur, care şi-a avut şi limitele şi neînţelegerile lui, e normal, nimeni nu poate să aibă numai calităţi sau să aibă toate calităţile. Însă a fost un om care şi-a luat treaba foarte tare în serios, un om care şi-a pus viaţa în slujba României, care a lucrat fără preget, un om conştiinios, disciplinat, extrem de disciplinat, adică, aş spune, exact cum nu prea erau românii în epocă şi cum nu prea sunt nici astăzi. Şi a contribuit cât a putut şi el, cât se poate realiza ceva, că nimic nu se poate realiza până la capăt pe lumea asta. Dar cât a putut a făcut, în sensul unei ordonări, al unei disciplinări a României şi, sigur, în ce priveşte mecanismul politic în principal.

Mihaela Helmis: Îl citaţi şi găsiţi de fapt ceea ce s-a întâmplat în regimul comunist în România pentru pierderea imaginii şi a importanţei monarhiei pe Petru Groza. În ce fel poate face recuperarea faţă de ceea ce am fost lăsaţi să trecem sub tăcere sau chiar să denigrăm?

Lucian Boia: Petru Groza este un exponent al unei întregi politici, este vorba de comunizarea României,dar nici măcar nu e Petru Groza personajul principal, el e cel care i-a servit pe comunişti. Ce s-a întâmplat sub comunism a fost o ştergere a memoriei, este altă Românie până la urmă, sunt alţi oameni care dau tonul sub comunism. Vechea elită este distrusă şi cu ea se duce şi memoria sau parte esenţială a memoriei istorice şi apar aceşti oameni noi, ridicaţi de comunism, porniţi de la un nivel cultural foarte scăzut şi care şi-au însuşit, fiindcă alte repere nu aveau, şi-au însuşit foarte uşor ideologia partidului. Asta a fost situaţia şi în felul acesta s-a cam şters, în orice caz s-a estompat foarte mult memoria istorică a românilor, inclusiv în ce priveşte segmentul acesta al monarhiei. După 1989, românii îşi reînvaţă istoria, din păcate legăturile s-au cam rupt cu România de dinainte de comunism, chiar dacă ne place să ne referim foarte des la România perioadei interbelice sau România chiar mai dinainte a Regelui Carol I, aşa încât trebuie reînvăţate toate astea.

Mihaela Helmis: Istoria ca şir de evenimente, dar şi istoria aşa cum este ea scrisă, pentru a servi ideologilor momentului... sper că am trecut de acest fel de a vedea istoria.

Lucian Boia: Nu avem cum să trecem complet, fiindcă - să ne înţelegem - există o istorie, istoria adevărată, istoria mare, istoria obiectivă, istoria care a fost, dar de fapt noi abordăm trecutul nu printr-un contact direct cu istoria care a fost, e imposibil un asemenea contact, ci prin diverse reprezentări, prin diverse reconstituiri ale istoriei. Istoria este fără încetare reconstituită şi nu e reconstituită într-o singură variantă. Istoria care a fost este una singură, dar istoria ca reprezentare, istoria noastră de fapt sunt istorii, sunt istorii, sunt scenarii istorice de tot felul. Aşa că în acest sens e posibil şi e prezent un discurs care să pună un accent foarte puternic pe monarhie, pe virtuţile monarhiei, după cum, fireşte, se poate ţine şi un discurs de orientare republicană. Ceea ce e de remarcat e, în orice caz, discursul acesta, fie monarhist, fie care pune într-o lumină favorabilă şi, cred eu, corectă rolul monarhiei timp de aproape un secol în istoria românilor. E clar că asistăm de un număr de ani nu numai la o reabilitare, asta s-a făcut demult, a monarhiei, dar la o revenire, chiar o revenire în forţă sau o revenire semnificativă a monarhiei în discursul istoric şi politic românesc. E clar că mulţi români privesc cu nostalgie perioada respectivă, date fiind şi meritele perioadei în discuţie, dar dată fiind în bună măsură şi dezamăgirea pe care o resimt românii în raport cu modul cum merge astăzi România.

Mihaela Helmis: Îi vom lăsa pe ascultătorii noştri să privească, aşa cum aţi sintetizat-o dvs, istoria fiecăruia dintre cei patru monarhi ai României, dar v-aş ruga să vă referiţi la ceea ce se întâmplă acum, la rolul evident, mai degrabă simbolic şi de imagine, pe care îl au monarhiile încă existente, cu marcajele evidente pentru ţările în care regele chiar încă ţine ţara.

Lucian Boia: Lumea care, în fond, constituie şi pentru noi modelul, adică lumea occidentală, Europa Occidentală mai precis, e împărţită cam egal între republici şi monarhii. Până la urmă, nu mai este nicio dispută, nicio confruntare în această privinţă. Ceea ce contează în toate aceste ţări este sistemul democratic, care funcţionează la fel de bine în context republican şi în context monarhic. Nu putem să spunem că Anglia funcţionează mai bine sau mai rău decât Franţa sau Germania, în raport cu Olanda, şi asta spune multe şi cu privire la România. Putem să alegem între republică şi monarhie, dar, în principal, ceea ce trebuie să alegem, ceea ce va trebui să facem ţine de transformări radicale în societatea, mentalitatea şi cultura românească, consolidarea instituţiilor, domnia legii, o abordare mult mai serioasă, mult mai responsabilă din partea tuturor, mai mult simţ civic - acesta cam lipseşte românilor - ş.a.m.d. Şi atunci, dacă societatea va fi aşezată pe baze solide şi condusă de reguli într-adevăr care să funcţioneze, atunci sigur că putem să alegem, cu egală îndreptăţire, republica sau monarhia. Nu cred că una e neapărat mai bună sau mai rea decât alta. Însă depinde pe ce le aşezi, pe ce bază le aşezi. La noi, baza suferă multe fisuri de multe neîmpliniri.

Mihaela Helmis: Vom citi această carte pentru a găsi, aşa cum spuneam încă de la început, propriul răspuns, pentru că dvs intitulaţi această carte "Monarhia, o soluţie?", dar puneţi şi acest semn de întrebare. Răspunsul se află în carte, dar şi în propriul filtru...

Lucian Boia: Da, cred că eu am dat elementele, am încercat să dau toate elementele sau în orice caz elementele esenţiale ale istoriei monarhiei şi dezbaterii în jurul monarhiei. O carte completă în felul ei, aşa am conceput-o, cel puţin. Însă răspunsul, răspunsul definitiv stă în fiecare dintre noi.

Mihaela Helmis: Aţi ales o imagine a unei întâlniri între regele bunic, nepotul - viitor rege - principe şi ceea ce înseamnă până la urmă un semn al percepţiei şi culturii de care dădeau dovadă: Caragiale, analizat într-un fel, într-un context, de cei doi.

Lucian Boia: Da, e un document pe care l-am găsit la Arhivele Naţionale Fondul Casa Regală, examenul de bacalaureat sau de sfârşit de liceu al principelui Carol, în 1912, şi mi s-a părut un document interesant pentru modul cum şi tânărul principe, dar şi regele Carol I priveau - şi se vede că priveau cu multă atenţie - desfăşurarea culturii româneşti, dacă erau capabili să facă la 1912, când Caragiale era încă, oarecum, controversat, o întreagă discuţie despre Caragiale, cu puncte de vedere, şi ale regelui, şi ale principelui. Mi s-a părut interesant.

Mihaela Helmis: Completând, într-un fel, ce în imaginea regalităţii, din punctul dvs de vedere?

Lucian Boia: Bun, e procesul acesta de ataşare a monarhiei, de spiritualitate românească, de întreaga istorie, întreaga cultură românească şi procesul, cum să spun, de românizare a dinastiei. Principele Carol, viitorul Carol al II-lea, e deja român, pur şi simplu. Limba lui e limba română, e ortodox, e plin de istorie, de tradiţie, de cultură românească. Şi bineînţeles şi regele Mihai apoi. Asta ca răspuns celor care nu înţeleg cum stau lucrurile şi continuă, poate, să vorbească de originea străină, de dinastie străină, de dinastia de Hohenzollern. Bine, toate astea sunt la origine. Dar, până la urmă şi destul de repede, dinastia a devenit o dinastie românească, cât se poate de românească. Asta e incontestabil. Putem fi republicani sau monarhişti /csimion/schelaru/, dar nu avem dreptul, e o chestiune de bun-simţ, să contestăm românitatea absolută a regilor noştri.

Mihaela Helmis: Cum vă doriţi să citim această carte?

Lucian Boia: Cu interes şi cu plăcere, dacă se poate.