Iranul şi SUA în 2014

Interesele economice pot face ca noul dialog dintre Iran şi SUA să se menţină nu numai în 2014 ci şi pe perioada unui posibil mandat republican la Casa Albă ori a unui Congres dominat de republicani, a declarat într-un interviu in exclusivitate pentru Radio România Actualităţi, profesorul Abdulaziz Sacheddina, consilier al Departamentului American al Apararii.

Iranul este imprevizibil dar conducerea de acum nu are altă alternativă decât să negocieze cu adevarat cu Occidentul, consideră profesorul Abdulaziz Sachedina, şef al Catedrei de Studii Islamice la Univeritatea Fairfax.

În Statele Unite, Abdulaziz Sachedidina este considerat unul dintre cei mai buni cunoscatori ai Iranului unde a şi facut studii de teologie islamică.

De asemenea, el a acordat consiliere autorităţilor irakiene, după căderea lui Saddam Hussein, în redactarea noii constituţii a Irakului.

Redactor: Noua atitudine iraniană în politica externă a trezit reactii extreme de la neîncredere absolută la entuaziasm exagerat. Care ar fi în fapt registrul în care să citim noua politică iraniană?

Abdulaziz Sacheddina: Am fost în Iran ca să predau acolo, şi am simţit un optimism precaut pentru că lucrurile sunt imprevizibile când e vorba de cei care deţin puterea. De fapt, cu Iranul e greu să faci predicţii.

Ţinând cont de asta, cred totuşi că acum conducerea iraniană ştie foarte bine că nu se poate izola şi nu poate lăsa să fie izolată prin embargo economic şi că iranienii sunt sub o mare presiune.

Cu mărfurile de trei ori mai scumpe, traiul a devenit foarte scump, situaţia economică e foarte grea.

Cred totuşi că de data aceasta conducerea iraniană chiar e dispusă să facă ceva.

M-am întâlnit cu preşedintele Rouhani în septembrie 2013 la New York şi am remarcat o schimbare în atitudine, în mentalitate.

În plus, există o relaţie foarte strânsă între liderul suprem Ali Khamenei şi preşedintele Rouhani, sunt prieteni de 27 de ani, iar Khamenei îi sprijină şi pe preşdintele Rouhani şi pe ministrul de externe Javad Zarif.

Fără sprijinul lui Khamenei nu cred că Iranul ar fi făcut aceşti paşi. Ştiţi bine că ultraconservatorii iranieni nici nu vor să audă de aşa ceva, ei fac eforturi ca Iranul, după cum se exprimă ei, să nu cadă din nou în orbita americană.

Eu nu cred că Iranul, la 35 de ani de la revoluţia islamică, ar putea face aşa ceva, nu cred în ideea că ar exista un plan ca Iranul să devină un nou satelit al Americii.

E clar însă că puterea realizează că e un moment crucial şi că dacă nu începe un nou capitol în relaţia cu America şi Europa, va pierde.

Până acum, conducerea iraniană a folosit discursul antiamerican ca să rămână la putere şi să aibă legitimitate iar dacă spuneai că vrei relaţii cu America, pierdeai legitimitatea în plan intern. Însă acum nu s-a întâmplat aşa.

Redactor: Dar am mai văzut în trecut, şi fără un efect considerabil, discursuri liberale şi deschise spre Occident, de exemplu, de la fostul preşedinte Khatami. Noul preşedinte dar şi liderul suprem încearcă acum să îi convingă pe iranieni că ce se întâmplă nu este o trădare a idealurilor revoluţiei ci un nou mod de supravieţuire. Le reuşeşte?

Abdulaziz Sacheddina: Cred că e important să nu uităm că Khatami şi Khamenei nu se înţelegeau deloc. Khatami a încercat să îşi extindă puterea şi imediat Khamenei l-a contracarat ridicând obstacole în calea lui. Rouhani are o relaţie diferită cu Khamenei, sunt prieteni care cumva s-au adunat împreună după mult timp.

E ca şi cum Khamenei l-ar fi aşteptat pe Rouhani ca să pornească acest nou capitol, nouă epocă.

Şi ar mai fi un factor. Poziţia ultraconservatorilor în Iran nu este văzută tocmai favorabil de populaţie.

Iranienii văd că ultraconservatorii nu sunt doar negativişti dar au şi schelete în dulap.

De exemplu, garzile revoluţionare, Pasdaran, sunt corupte, fac mulţi bani, investesc mult în imobiliare.

Garzile se tem că vor fi prinşi până la urmă, cum zice şi un proverb persan, că hoţul e prins invariabil după 40 de zile.

Ultraconservatorii ştiu că poziţia lor nu mai este aşa de puternică aşa că trebuie să fie cât de cât de acord cu liderul suprem Khamenei.

Cred că sunt mai multe semne acum în Iran, fie ele din motive practice sau ideologice, că ţara se mişcă spre o relaţie mai bună cu lumea din exterior.

Redactor: Jocurile de putere interne din Iran sunt greu de înţeles din exterior. În Occident, gărzile revoluţionare, Pasdaran, sunt văzute ca fiind sub directa coordonare a liderului suprem, însă de prin 2003, au început să formeze un nou curent politic cu o mare putere economică. Ahmadinejad a fost un reprezentant al acestui curent. Care este acum situatia şi dacă este o luptă pentru putere între vechii clerici, vechile fundaţii religioase care au făcut revoluţia islamică şi politicienii proveniţi din rândurile gărzilor revoluţionare?

Abdulaziz Sacheddina: Cultura iraniană e uneori înşelătoare pentru cei din exterior, pentru că urmează această distincţie între „exterior” „interior”, adică arăţi în afară ceva diferit de ce arăţi în interior. De aceea există suspiciuni că iranienii nu sunt cu adevărat serioşi în negocierile cu cele 6 puteri.

Această impresie e justificată doar parţial, pentru că, în cultura iraniană a „taarof-ului”, adică a politeţii verbale şi comportamentale, a formalităţilor, există ceva mai profund, conştiinţa faptului că sub toate aceste formalităţi, în Iran există foarte multă corupţie, bani făcuţi ilegal, afaceri în care sunt implicate gărzile revoluţionare, care au fost expuse vederii. Trebuie să nu uităm, că în Iran, în momentul în care invoci islamul şi corectitudinea islamică cu atât mai mult eşti urmărit de populaţie.

Uneori, islamul poate deveni un instrument de combatere a corupţiei iar gărzile revoluţionare au fost prinse cu mâinile murdare.

Redactor: Tocmai aici e paradoxul. Fostul preşedinte Ahmadinejad a fost primul politican iranian care a transformat în program politic şi cu argumente islamice, lupta anticorupţie, de aceea a fost votat, iar acum, curentul politic din care făcea parte, a fost învins la alegeri.

Abdulaziz Sacheddina: Exact! A fost ceea ce numim „dezîncântarea” oamenilor. Vreme de 8 ani,

Ahmadinejad nu a îmbunătăţit deloc economia, dinpotrivă a dus Iranul la faliment, nu a luptat cu corupţia, ba chiar el însuşi a fost implicat pentru că a practicat nepotismul cu apropiaţii lui.

De asemenea lucruri s-au săturat iranienii. Dar mai e ceva. Iranienii s-au săturat de abuzarea religiei sub Ahmadinejad.

Iranienii nu sunt foarte religioşi, iranienii îşi iubesc religia dar nu neapărat pun în practică preceptele însă nu le place să se facă abuz de religia lor.

Asta au făcut Ahmadinejad şi Pasdaran, au torturat islamul vreme de 8 ani şi l-au făcut un paria în plan internaţional.

Redactor: În Iran, se discută mai mult sau mai puţin deschis, încă de la revoluţia islamică, despre legătura dintre religie şi politică iar în ultima vreme sunt cercuri care spun deschis că religia are de suferit din cauza amestecului cu politica. Cât de aproape sau de departe este Iranul de o separare a celor două?

Abdulaziz Sacheddina: Cred că asistăm la o evoluţie inerentă, în care religia îşi pierde din credibilitate. În momentul în care religia devine un instrument în mâinile politicienilor fie că aceştia sunt clerici ori nu, religia are de suferit.

Când tragi linia, pragmatismul va ucide întotdeauna idealismul, iar religia se bazează pe idealism, vrea să se facă dreptate, să existe o societate echitabilă şi nimic din toate acestea nu s-a întâmplat în Iran.

Cred că promisiunile religiei, încă de la început sunt îndoielnice, idei ca supravieţuirea împreună a islamului şi republicanismului, ori a islamului şi democraţiei.

Da, poate exista o democraţie religioasă dar nu şi democraţie bazată pe justiţie islamică aşa cum este proiectată de dreptul islamic.

Redactor: Dar nu este puţin cam greu să vedem curând o asemenea separare între religie şi politică, în Iran? Dacă este să luăm numai instituţia ghidului suprem, vali-ye faqih, care este esenţa simbiozei între religie şi politică... O separare ar echivala cu explozia instituţiei de bază în Iran şi acum, cel puţin aparent, şansa cea mai mare pentru reformă şi dialog cu exteriorul vine tocmai dinspre această instituţie, şi nu dinspre preşedinţie care nu are adevărata putere în Iran.

Abdulaziz Sacheddina: Vali-ye faqih, instituţia ghidului suprem, după părerea mea, a murit de fapt odată cu Khomeini, pentru că nu a existat şi nu există niciun lider carismatic care să îi poată lua locul.

Deşi poziţia de lider suprem a fost creată prin constituţie ea nua re totuşi nicio personificare reală azi.

Alt factor de care trebuie să ţinem cont pentru reformă, îl reprezintă femeile iraniene. În Iran femeile nu sunt pasive şi tăcute ci active şi extrem de puternice. Ceea ce ele urăsc cel mai mult este haosul. Nu le place haosul în familie, în naţiune, nu le place ca soţii şi fii lor să meargă la demonstraţii şi să lupte fără să existe un motiv real.

Aşadar, puterea de control a femeilor a oferit într-un fel o stabilitate care altfel nu ar fi fost tocmai uşor de obţinut, pentru că deja există destulă opotiţie faţă de guvern, faţă de clerici şi de învăţaţii religioşi.

Oamenii nu tac dar de exemplu, în Iran există o glumă care zice aşa: „Cine e şef acasă? Nevastă-mea!” Şi ăasta e adevărul, femeia controlează, ea spune ”Nu vreau să mergi să demonstrezi pe străzi!”, ea este forţa de stabilitate. Iranul e o ţară stabilă pentru că femeile nu vor haos.

Niciodată nu li se acordă suficient credit pentru asta. Şi clasa religioasă ştie că iraniencele sunt mai devotate religiei decât bărbaţii. Asistăm de fapt la o cultură care este predominant feministă, într-un fel pe care noi, cei din exterior nu îl înţelegem. Există acest grup foarte puternic care spune cine să stea la putere în Iran dar care poate face şi schimbările necesare, iar asta se întâmplă acum.

Redactor: Dar mai este un grup în Iran, destul de numeros, dacă impresia mea este corectă, care are obsesia exploatării ţării din exterior, un sentiment bazat pe experienţele din trecut. Cum poate exista şi un dialog economic între Iran şi Vest în acest condiţii?

Abdulaziz Sacheddina: Printre musulmani, iranienii sunt consideraţi cei mai iscusiţi negustori, chiar şi atunci când invită investitorii străini în industria lor petrolieră, pentru că există o rivalitate în domeniu între Iran şi Arabia Saudită. În Iran există o anume atitudine dominantă – cultura naţională iraniană este foarte unită, e ceva în iranieni care va lupta, dacă îi insulţi, nu vor tolera dacă faci ceva împotriva interesului lor naţional. De aceea, America nu va putea niciodată să invadeze Iranul cum a făcut în Irak,

într-un asemenea caz iranienii ar lupta până la ultimul strop de sânge. Chiar şi economic, americanii vor trebui să trateze de la egal cu iranienii. Influenţa şi puterea Occidentului au fost mult slăbite, cu politica externă americană în ruine, americanii nu ştiu cum să rezolve Siria, cum să administreze presiunile Arabiei Saudite iar iranienii vin şi spun „vă arătăm noi cum să faceţi”.

Redactor: E posibil să vedem o repetare a istoriei? Acum peste 30 de ani, Iranul era principalul prieten al Statelor Unite în Orient. Sau va fi o relaţie permanent marcată de tensiuni?

Abdulaziz Sacheddina: Mă aştept la o relaţie tensionată, pentru că încă de la lovitura de stat din 1953 orchestrată de Statele Unite, în Iran domină acest sentiment că America nu este sinceră, că imediat ce interesele sale vor fi ameninţate în orice fel, va abandona orice prietenie. Iranienii spun că americanii le-au devenit duşmani pentru că şi-au exercitat suveranitatea şi independenţa. Toate acestea vor genera constant tensiuni şi nu cred că vor deveni vreodată aliaţi ca pe vremea şahului, care era poliţaiul Orientului.

Iranul este foarte ambiţios şi are puterea economică şi resursele umane pentru a oferi ceva Orientului Mijlociu cum nu poate nicio altă ţară din zonă, poate cu excepţia Egiptului, dar restul, vecinii săi Arabia Saudită sau Emiratele Arabe, sunt mult sub capacitatea intelectuală şi economică a Iranului.

Asistăm la un Iran care îşi exersează influenţa, dar este un Iran foarte suspicios în legătură cu planurile americane. Nici americanii nu au încredere în Iran care nu le va fi aliatul care este Israelul, dar vor căuta un fel de sprijin în Iran pentru că Arabia Saudită nu mai este la fel de puternică.

Redactor: Dar cum va putea Iranul să exporte stabilitate şi să comunice cu actorii din jurul său, de vreme ce, în ochii tuturor, Iranul are un mare defect: este diferit, este şiit.

Abdulaziz Sacheddina: Cred că suspiciunile care planează asupra şiismului vin din situaţia de după invadarea Irakului, pentru că, atâta vreme cât Saddam era acolo şi omora şiiţi, nimănui nu-i păsa. Acum toată lumea e îngrijorată de când şiiţii deţin puterea în Irak şi există multe discuţii despre intenţiile Iranului. Trebuie să ţinem cont că Iranul, în materie de populaţie, tehnologie, educaţie, este înaintea oricui din regiune. Şi întrebarea este, cum se va poziţiona Iranul?

Redactor: Cum poate fi explicată poziţia Rusiei care s-a arătat încântată de noul dialog dintre Iran şi Occident deşi în trecut a făcut totul ca să blocheze astfel de discuţii chiar dacă în paralel a ferit Iranul de decizii ale Consiliului de Securitate ONU. În plus, Rusia are de pierdut dacă economia iraniană se deschide şi alimentează Europa cu petrol şi gaze.

Abdulaziz Sacheddina: Relaţia ruso-iraniană nu a fost niciodată una armonioasă. Istoric, au fost mereu suspiciuni legate de politicile şi intenţiile Rusiei, chiar şi azi mulahii iranieni spun că nu te poţi baza pe Rusia. E drept că duşmanul duşmanului american, este prieten.

Însă, una peste alta, relaţia Iranului cu America a fost mult mai productivă şi predictibilă decât cea cu Rusia, pentru că americanii nu au acelaşi tip de planuri imperialiste pe care le-a avut Rusia în regiune. Dacă ar fi putut, Rusia ar fi luat tot Azerbaijanul de la Iran.

Din cauza istoriei, mai repede aş vedea o alianţă a Iranului cu America decât cu Rusia.

Redactor:Dar de ce de data asta, Rusia nu s-a opus dialogului Iranului cu Statele Unite? Ce are mai valoros de câştigat Rusia? Să fie doar Siria explicaţia?

Abdulaziz Sacheddina: Iranul are un interes în Siria pentru că este singura ţară arabă care a menţinut o lungă relaţie cu Iranul după revoluţia islamică. În parte, Rusia vede un rol pentru Iran în criza siriană pentru că are influenţă asupra Hezbollah-ului din Libanul vecin, şi în plus, Hezbollah-ul e singura forţă care ameninţă cu adevărat Israelul. Cred că este un joc de şah în care Rusia pare deocamdată în aşteptare.

Evident că Rusia nu este încântată că Iranul vorbeşte cu America, dar problema siriană trebuie rezolvată. Statele Unite ştiu că Iranul poate fi o legătură bună pentru soluţionarea problemei siriene. Cum anume? Încă nu e clar.

Redactor: Ce se întâmplă dacă viitoarea administraţie americană, posibil republicană, va opri deschiderea spre Iran? Cum poate Iranul să permanentizeze dialogul? Este invitarea investitorilor americani soluţia? Mizează Iranul pe puterea uriaşă de influenţă a companiilor americane asupra politicii externe americane?

Abdulaziz Sacheddina: O carte a fost jucată de ministrul iranian al petrolului când a spus că Iranului nu-i pasă dacă va produce atâta petrol încât acesta să ajungă la 20 de dolari. Asta vrea să audă America. Indiferent cine e la Casa Albă, democrat sau republican, vrea să vadă preţurile scăzând. Îndrăznesc să spun că nu e nicio diferenţă între democraţi şi republicani când vine vorba de interesul naţional şi de interesele lobby-ului economic activ în Congresul american.

Cred că pragmatismul va domina şi va determina deciziile oricărui preşedinte american. Cartea jucată de Iran spunând că petrolul poate ajunge la 20 de dolari barilul, a avut efectul scontat iar americanii înţeleg că asta e în interesul lor iar dacă în paralel negocierile pe programul nuclear decurg bine, nu cred că vreodată Congresul american îşi poate permite să spună că nu îi place Iranul.

Interesele economice primează.