Investitorii străini, "descurajaţi de corupţia din România"

Reporter: Când investitorii britanici vor să vină în România, care sunt principalele lor îngrijorări? Ce consideră ei că e important să ştie înainte de a face o investiţie?

Raymond Breden: Lucrez de 10 ani cu investitorii britanici şi am constatat că îngrijorările lor variază de la lucruri simple, cum ar fi spre exemplu modul în care se călătoreşte în România, până la chestiuni mai complexe, cum ar fi accesarea fondurilor europene. Dar, de obicei, întrebările lor pot fi grupate în două categorii. În primul rând e vorba de modul în care se fac afaceri în România. Vor să ştie cu cine ar fi bine să facă afaceri, cu cine ar trebui să se asocieze sau cum arată pieţele.

În al doilea rând îi interesează să afle mai multe detalii administrative. Care sunt prevederile legale, ce ar trebui să prevadă contractele de muncă pe care le încheie, când se plătesc taxele şi aşa mai departe.

Reporter: Dar corupţia nu este o îngrijorare pentru ei?

Raymond Breden: Înainte de a veni în România, răspunsul este nu, pentru că nu au experienţe legate de România. Primul lucru de care se lovesc este birocraţia şi sunt câteva reguli care se aplică, aparent fără nicio noimă, pentru că până la urmă birocraţia, prin definiţie e ceva inutil, care foloseşte poate doar funcţionarilor statului. Apoi, cu cât investitorii stau mai mult în România încep să se lovească de corupţie.

De exemplu, una dintre criticile frecvente ale companiilor care depind de contractele cu statul este legată de faptul că le este foarte greu să câştige aceste contracte publice, pentru că ele sunt oneste, în timp ce competitorii acţionează necinstit. Până la un anumit punct, am putea spune că "strugurii sunt acri", că e o furie provocată de faptul că au pierdut, dar ştim că există o mare parte de adevăr în aceste critici.

De asemenea, ştiu companii care participă la licitaţiile pentru contractele publice, care au câştigat, iar ofertele le-au fost contestate de alţi participanţi fără niciun motiv întemeiat.

Deci, în general, companiile nu cunosc imediat feţele corupţiei, dar în mod treptat devin conştiente de acest lucru. Uneori, primesc şi câteva indicii subtile că dacă vor da şpagă lucrurile se vor rezolva.

Reporter: Şi există companii care se conformează acestor practici?

Raymond Breden: Nu am dovezi care să ateste că investitorii britanici apelează la astfel de practici, dar nici nu pot spune că nu o fac niciodată. Toate companiile cu care am lucrat s-au plâns timp îndelungat şi cu voce tare că li s-a cerut să ofere mită, dar nu am dovezi că au şi făcut-o. Eu cred că există două motive solide care le împiedică. În primul rând cultura britanică a afacerilor nu are la bază corupţia, iar în al doilea rând există o lege anti-corupţie (UK Bribery Act) care te face pasibil de închisoare dacă faci plăţi către oficialităţile unui guvern străin pentru a obţine anumite avantaje.

De aceea nu cred că pentru companiile britanice din România mita face parte din cultura afacerilor şi nici nu văd dovezi că ar fi altfel, dar nici nu pot exclude definitiv această posibilitate.

Reporter: Una din marile probleme ale României este legată de situaţia infrastructurii de transporturi. Şi nu puţine au fost discuţiile legate de faptul că România plăteşte în unele cazuri de câteva ori mai mult preţul unui kilometru de autostradă faţă de statele vecine. Credeţi că aici este vorba de corupţie sau de incompetenţă?

Raymond Breden: Poate fi vorba de amândouă. Şi am să dau pentru început un exemplu. Privatizarea căilor ferate britanice a determinat triplarea, în termeni reali, a sumei pe care o suportă anual plătitorii de taxe pentru administrarea infrastructurii feroviare, cu toate că scopul privatizării a fost să reducă aceste contribuţii. Cei mai mulţi bani se îndreaptă către întreţinerea infrastructurii, care în prezent revine companiei Network Rail.

De-a lungul ultimilor ani au existat numeroase proteste legate de costurile pe care Network Rail le suportă chiar şi pentru cele mai simple reparaţii, costuri care în comparaţie cu cele din Franţa sau Olanda sunt infinit mai mari. Aşadar, ne aflăm într-o situaţie în care costurile de întreţinere sunt mai mari decât ale celor mai multe state din Vestul Europei, dar nu există nicio îndoială că aici nu e vorba de corupţie.

Aceste costuri mari rezultă dintr-o structură excesiv de birocratică şi dintr-o politică excesivă privind siguranţa personalului. Lucruri simple pe care oricine altcineva le-ar face fără probleme, sunt uneori interzise de protecţia muncii.

Cred că elemente din acest exemplu justifică pe de o parte costurile mari ale construcţiilor din România. Dar cred că există şi semne care demonstrează că aceste costuri sunt umflate de corupţie. Se pare că a devenit o rutină ca subcontractorii să fie prieteni ai celor care au câştigat licitaţiile iar costurile sunt umflate de faptul că trebuie să dea o şpagă.

Nu cred, însă, că aceste costuri sunt doar rezultatul corupţiei. E mai mult de atât. Cred că această situaţie este cauzată şi de faptul că aceste costuri nu fac subiectul unei examinări riguroase.

Reporter: Deci, într-o anumită măsură aceste costuri ar fi cauzate de lipsa de responsabilitate sau de incompetenţă. Dar această incompetenţă nu reprezintă un motiv de îngrijorare pentru investitorii britanici?

Raymond Breden: Una dintre caracteristicile sistemului românesc este fatală antreprenoriatului şi deciziilor luate de indivizi. Şi vorbesc aici despre conceptul care se aplică funcţionarilor publici, care sunt pasibili în mod individual de a plăti din propriul buzunar, dacă fac greşeli care duc la o pierdere a banilor publici. Aşa ceva nu există în Marea Britanie. Aici o persoană este obligată să plătească doar dacă se dovedeşte că banii au fost pierduţi ca urmare a unui comportament criminal deliberat. Dar cei mai mulţi oameni fac greşeli neintenţionate.

În România, însă, acest concept face ca nimeni să nu vrea să semneze nimic pentru că dacă fac cumva vreo greşeală, aceasta va fi descoperită la un viitor audit şi vor fi făcuţi răspunzători. Aceasta este o problemă care trebuie rezolvată. Dacă cineva vrea să reducă gradul de incompetenţă, va trebui mai întâi să elimine acest concept. Unii ar putea spune că indivizii trebuie să fie traşi la răspundere pentru faptele lor. Da, dar în Marea Britanie spre exemplu, aceasta este o chestiune care ţine de regulamentul de ordine interioară.

Ceea ce vreau să subliniez e că acest concept opreşte practic orice proces de luare a unei decizii şi niciun funcţionar public nu va vrea să îşi asume responsabilitatea dacă există şi 1% şanse ca ceva să fie greşit, iar acesta nu este un mediu care să încurajeze înaintarea rapidă a unor proiecte.

Reporter: Care este opinia investitorilor britanici despre sistemul fiscal din România sau despre nivelul TVA-ului?

Raymond Breden: Sistemul din România este practic identic cu cel din Marea Britanie. TVA-ul este perfect armonizat cu sistemul din Uniunea Europeană, iar sistemul de taxe pentru corporaţii este similar. Ceea ce diferă este nivelul taxelor, care este substanţial mai mic în România, iar TVA-ul este mai mare, 24% în comparaţie cu 20% în Marea Britanie. Influenţează în vreun fel aceste detalii decizia privind o eventuală investiţie în România? Răspunsul este nu.

În ultimii zece ani nu am întâlnit nici măcar un investitor care să-mi spună că a luat decizia de a veni în România datorită nivelului taxelor. Eu nu văd niciun indiciu potrivit căruia companiile britanice consideră nivelul taxelor din România dezavantajos. De fapt, aş putea spune că în comparaţie cu Marea Britanie există avantaje fiscale aşa că nu există motive plauzibile pentru a se plânge.

Reporter: Dar se plâng de numărul mare de controale fiscale care se fac pe parcursul anului?

Raymond Breden: Da, şi cred că aici plângerile sunt justificate. Eu însumi am făcut plângeri publice şi private către guvern şi voi continua să o fac, din următoarele motive: în primul rând, revenim la problema incompetenţei. Standardul controalelor este, în general, unul incompetent. Cred că este datoria guvernului să protejeze veniturile publice şi este absolut normal să efectueze controale fiscale.

Comportamentul inspectorilor fiscali este, însă, în unele cazuri, neprofesionist şi există situaţii în care companiile sunt intimidate. Din perspectiva generală a managementului politicilor fiscale, am criticat public administraţia pentru că ratează oportunitatea de a colecta mai multe taxe pentru că are în vizor companiile greşite. Autorităţile vizează de multe ori, şi ştim asta, companiile care îşi respectă obligaţiile, dar administraţia nu face nimic sau face prea puţin pentru a combate economia subterană.

Administraţia nu face nimic pentru a evalua ce companii trebuie controlate, care sunt sectoarele unde există o probabilitate mai mare de a se descoperi greşeli. Am avut multe discuţii cu autorităţile române pe această temă, dar mi-au respins toate argumentele. Eu cred în continuare că autorităţile greşesc, iar criticile mele se îndreaptă în două direcţii. În primul rând nivelul de pregătire în rândul inspectorilor financiari este cu mult sub aşteptări şi uneori ei sunt chiar agresivi.

Iar în al doilea rând, abordarea Ministerului de Finanţe este greşită în ceea ce priveşte protejarea şi suplimentarea nivelului de taxe colectate.

Reporter: Credeţi că această problemă ar putea determina unele companii să părăsească România?

Raymond Breden: Cred că modul în care sunt puse în practică politicile fiscale sau nivelul taxelor sunt detalii care, în general, nu au niciun efect. Dacă autorităţile hotărăsc să controleze pe cineva de zece ori într-un an, investitorii străini vor deveni iritaţi şi vor angaja mai multe persoane care să se ocupe de acest aspect. Este destul de neobişnuit ca factorii care nu ţin de mediul de afaceri să influenţeze decizia de a sta într-o anumită ţară. Din experienţă ştiu că în România astfel de hotărâri nu ţin de politicile fiscale, ci de existenţa unei pieţe pentru produsul respectiv.

Reporter: Nici situaţia politică a ţării nu influenţează aceste decizii? Schimbarea unui guvern sau adoptarea unor legi prin asumarea responsabilităţii şi nu prin vot în parlament, sunt chestiuni care interesează companiile străine?

Raymond Breden: Spun că le interesează şi de multe ori îşi fac publice punctele de vedere care sunt coerente. Dar întrebarea fundamentală e dacă aceste situaţii îi vor determina fie să părăsească România, fie să decidă să nu vină aici. Eu consider că este foarte puţin probabil ca acest lucru să se întâmple. Dacă nu există semnale că acţiunile guvernelor vor avea consecinţe serioase asupra activităţii lor, cum ar fi confiscarea bunurilor sau arestarea unor persoane importante din conducere, poziţionarea politică, fie că e de dreapta, de centru sau de stânga, nu va afecta deciziile legate de investiţii.

Reporter: Ce ne puteţi spune despre nivelul de pregătire şi loialitatea angajaţilor români?

Raymond Breden: Consider că tinerii români sunt foarte ambiţioşi şi acesta este un lucru pe care îl admir. Au cunoştinţe foarte bune de limbi străine, mult peste cele ale tinerilor din statele vecine, şi abilităţi dezvoltate în domeniul IT. Problema e că ambiţia lor este adesea combinată cu nerăbdarea. Cred că am locuit destul de mult în România ca să pot spune că răbdarea nu se numără printre atributele românilor. Şi din acest motiv mulţi angajaţi nu reuşesc să facă o evaluare corectă a avantajajelor pe termen scurt, reprezentate de o mărire de salariu prin plecarea la o altă companie, şi a celor pe termen lung, prin rămânerea într-o companie care are o politică foarte bună de management, cu care ar avea perspective de a urca în carieră, dar pentru ca acest lucru să se întâmple ar fi nevoie de 5-10 ani.

Acest lucru le face viaţa grea angajatorilor, iar loialitatea angajaţilor este un motiv de îngrijorare. Interesant este, însă, că această situaţie se repetă şi dincolo de relaţia angajator-angajat. Mulţi investitori britanici s-au plâns de faptul că e greu să găsească parteneri de afaceri pe termen mediu sau lung. Planurile companiilor britanice vizează o perioadă de 5-10 ani, dar în România cu greu găseşti o companie care să accepte o asemenea durată. Partenerii români întreabă ce profit vor face în luna următoare, iar investitorii britanici le răspund că profitul va veni mai târziu.