Interviu Sorina Goia

"Marin Constantin: Muzica este o noţiune vastă şi, pragmatic judecând, are un contur foarte precis, dar este ca şi organismul uman.

Noi avem această carcasă, căreia îi spunem trup, şi avem ceva ce nu ştim ce este, că nu ştim ce a fost înainte, din neunde acela şi pleacă, pe urmă, în neunde, conform expresiei atât de sugestive a poetului".

Realizator: Până la a vorbi despre sufletul muzicii, despre locul din care vine şi în care se întoarce aceasta, muzica este o cale atât de lungă, la fel cum ne întrebăm, Sorina Goia, ascultându-l acum, într-o întregistrare a ta, cu maestrul Marin Constantin, unde se duce tot ce a strâns sufletul său, sufletul mestrului Marin Constantin.

Bun găsit, le spun ascultătorilor noştri şi ţie, "madrigalistă" de o viaţă şi cu sufletul crescut, înnobilat şi maturizat, alături de Marin Constantin; pot să spun asta.

Aşa cum, legat de Corul Madrigal, noi, cu toţii, avem o imagine plină de superlative, cam la fel, plină de superlative este şi povestea ta, cu Madrigalul, pentru că - doar atât le spun ascultătorilor şi, apoi, te las să ne conduci pe cărările cele mai frumoase ale acestui cor - ai ajuns în Corul Madrigal, la 17 ani, fiind cea mai tânără membră a acestei, eu îi spun instituţie, dar o privim cu toţii, cu atâta bucurie, pentru că avem în faţa ochilor costumele acelea, de prinţesă, şi vocile acelea - nu doar eu spun asta - îngereşti.

Sorina Goia: Mulţumesc, Mihaela! Bună seara, tuturor! O viaţă, până la 17 ani, mi-am dorit să cânt în Madrigal. Acest lucru s-a întâmplat, într-adevăr, în clasa a XI-a şi trebuie să recunosc că aici s-au legat iţele destinului şi numele lui Ion Marin, fiul maestrului Marin Constantin, cu care am fost colegi la Liceul de Muzică "George Enescu", Ion fiind cu un an mai mare decât mine. La sugestia lui, am cântat doi ani, în clasa a IX-a şi a X-a, în "Tinerii madrigalişti", şi, apoi, am dat o audiţie pentru Corul Naţional de Cameră Madrigal, unde, în clasa a XI-a şi a XII-a, mergeam, în uniforma Liceului "George Enescu" cu lira în piept. Faptul că am fost cea mai tânără madrigalistă, a fost un lucru minunat pentru mine. Vorbeai de acele costume de princese. Cred că visul oricărei fete este să ajungă prinţesă şi eu mi-am îndeplinit acest vis, l-am trăit minunat. Copil fiind, la 17 ani, am intrat în acest cor, care a fost şi rămâne un etalon al artei româneşti, am intrat şi m-am "strunjit", am fost "strunjită" şi mi-am dorit să fiu "strunjită" de acest maestru, de acest artist de geniu, de acest om extraordinar. Spuneai de superlative. Într-adevăr, viaţa în Madrigal, cei 17 ani de Madrigal, pentru că am cântat şi am trăit acolo 17 ani, au reprezentat o şcoală importantă, o şcoală dură, o şcoală grea, o şcoală, prin care foarte mulţi au trecut, pentru că au fost zeci de artişti, care au trecut prin Madrigal, dar...

Realizator: Oare, i-am putea număra? S-a făcut, vreodată, vreo statistică? În fond, sunt răspândiţi în întreaga lume toţi cei care au visat să ajungă acolo, au ajuns acolo şi au dus mai departe un spirit.

Sorina Goia: Au dus mai departe un spirit, au stat în Madrigal atât cât au simţit că au nevoie şi cât dau ceea ce au mai bun în ei, după care au plecat, aşa cum o bună generaţie a plecat, cum a fost, de exemplu, generaţia mea, mai bine de jumătate, în jurul vârstei de 35-40, peste 40, au făcut un pas în afara Madrigalului, acest pas întămplându-se mai ales cănd maestrul Marin Constantin nu s-a mai aflat constant la pupitrul Madrigalului. Am fost obişnuită, atâţia ani, cu o performanţă, cu arta dusă la superlativ, în momentul în care gestica domniei sale nu s-a mai aflat acolo, ne-am dorit şi noi mai mult şi fiecare a păşit pe drumul rezervat de viaţă.

Realizator: În fond, Corul avea mai mult decât vârsta, pe care o aveai când ai intrat în Cor...

Sorina Goia: 11 aprilie 1963, este data oficială de înfiinţare a Corului Naţional de Cameră Madrigal.

Realizator: Şi primul concert, 7 iulie.

Sorina Goia: Exact în acelaşi an şi din momentul în care a păşit pe scenă acest binom, Marin Constantin şi Madrigalul, au reprezentat un motiv de binecuvântare, pentru absolut oricine care a putut să îi asculte şi pentru cei care s-au aflat în cor, pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă. Dacă şi-au dorit, într-adevăr, să se înfrupte din acel izvor de artă au putut-o face, din Madrigal.

Realizator: Perioada de glorie a Corului Madrigal este, după cum spun cei mai mulţi dintre cei care s-au aflat acolo, între anii, să spunem, 1990-1995, dar de fapt, plămada a fost atât de multă vreme ţinută, coaptă, crescută.

Sorina Goia: Eu aş numi o perioadă de glorie a Madrigalului primele trei decenii, pentru că atunci Madrigalul îl avea pe maestrul Marin Constantin în deplinătatea forţelor artistice, maestrul Marin Constantin pe care l-aş disocia, în momentul ăsta, aş spune artistul şi aş spune omul Marin Constantin, artistul de geniu, incontestabil, un artist atins de geniu şi omul Marin Constantin, care a fost un despot şi un tiran, şi nu mă sfiesc să spun acest lucru, ca "madrigalistă", vreme de 17 ani, pentru că nu s-ar fi putut altfel şi, dacă vrei performanţă, nu poţi face democraţie. Democraţie...

Realizator: Am auzit...

Sorina Goia: ...naşte mediocritate. Vrei performanţă, atunci, treci absolut în autocraţie.

Realizator: Colega noastră Sorina Goia, iată, este una dintre membrele Corului Madrigal care, în paralel, a ajuns să fie redactor la Radio România şi auzeam între voi, colegii madrigalişti, că, de la "armata" la Madrigal, a fost uşor să treci la "armata" Radio.

Sorina Goia: Era o vorbă: cine n-a făcut armata la Madrigal nu ştie ce înseamnă armată, era o disciplină draconică, acolo, care disciplină, mie, mi-a folosit extraordinar. Nu exista noţiunea de a întârzia. Ora fixă sau ora de repetiţie... nu exista aşa ceva. Eram prezenţi toţi, cel puţin zece minute, 15 minute, înainte de repetiţie, nu vorbesc de concerte în care eram prezenţi cu o perioadă mult mai ... Dar, revin la maestrul Marin Constantin, despotul şi tiranul, dirijorul Marin Constantin, care a ştiut cu mâna de fier a unui tiran, dar, în ghilimele l-aş pune, a ştiu să facă performanţă şi şi-a propus acest lucru şi noi am vrut şi l-am lăsat şi n-am subjugat aceste dorine a domniei sale pentru a...

Realizator: Liber consimţit.

Sorina Goia: Exact. Nu s-ar fi putut altfel. Dacă acceptai să intrii în cercul domniei sale, pentru că dirijorii, artiştii în general sunt teritoriali. Dacă accepţi să intrii în teritoriul lui, te supui unui risc mai mare sau mai mic. Noi am acceptat, am liber consimţit această încălcare a teritoriului dânsului şi am beneficiat din plin.

Realizator: Vom ajunge şi la muzică, şi vom ajunge şi la felul în care acest instrument viu, care este un cor, reuşea să facă această performanţă, pentru că dirijorul care este şi compozitor, creator până la urmă, este coarda care vibrează, dar care, la rândul său, transmite vibraţia, iar membrii acestui organism viu care este corul cu atât mai mult sunt importanţi, valoroşi şi mai mult decât liber consimţit, artiştii desăvârşesc ceea ce gândea, simţea şi dorea să transmită Marin Constantin.

Sorina Goia: De fapt, toată intenţia era de o vibraţie la unison. Era acel unison între dirijor şi cor care cor, la rândul, lui era alcătuit din atâtea fibre, noi între noi trebuia să intrăm în acea vibraţie la unison şi să vibrăm cu dânsul, eram un cerc care se alimenta continuu şi dacă această vibraţie nu era susţinută până la captăt, în fiecare secundă, în fiecare fracţiune de secundă, atunci artistul te supunea unui regim de repetiţii cât se poate de sever. Ţin minte lucrări întregi, Missa Brevis de Palestina pe care am repetat-o şi penultimul acord al Missei, după aproape jumătate de oră care n-a fost aşa cum a dorit domnia sa, a spus /.../.

Realizator: Nu avem suficient timp pentru a vorbi în câte feluri a căutat muzica, dar totuşi sunt câteva capitole importante pe care vom încerca să le ilustrăm, în această seară, la "Interviul serii", la RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI, pentru că specialitatea sa, muzica renascentistă, cântul gregorian, ca şi cel Barock, dar apoi muzica românească şi mai apoi muzica contemporană au toate reprezentări excepionale, superlative, am spus încă de la început.

Sorina Goia: Exista această... Maestrul Marin, de fapt, a construit un instrument-etalon. A făcut un instrument care a creat şcoală, pentru că Madrigalul a creat şcoală corală, în a doua jumătate a secolului trecut. Şi-a dorit un instrument care sa fie extraordinar de flexibil. În primul rând că a făcut o formulă mobilă, nu mai exista acel cor mare, academic, de 60-80 de persoane, a făcut o formulă de aproximativ 30 de persoane, care se puteau mişca foarte repede. Şi nu atât cât se puteau mişca pe traseele turneelor, dar se puteau mişca şi repertorial.

Realizator: Ascultăm o primă secvenţă care cred că ne duce acolo, între îngeri. ...) ealizator: 25 de ani în care corul Madrigal ar fi putut să interpreteze altceva. 25 de ani în care noi, în ţară, aşteptam... De fapt, erau ediţii samizdat, se dădeau pe sub mână copii ale...

Sorina Goia: Colindelor.

Realizator: Ale pieselor şi mai ales ale colindelor.

Sorina Goia: Cele două discuri, Electrecord cu colinde.

Realizator: Şi, într-un fel, o etichetă care se putea pune asupra corului, poate putem să-i spunem ascunderea în spatele muzicii adevărate, care să n-aibă nicio legătură cu regimul comunist. Cum era privit corul acesta, care, în fond, era un produs de export?

Sorina Goia: Privit în străinătate?

Realizator: Sigur.

Sorina Goia: Eram priviţi cu uimire, în primul rând, de cei care ne ascultau pentru prima dată. Afişul nostru avea, automat, legat de el un soi de flamură comunistă. Veneam din România comunistă şi poate eram priviţi cu o oarecare suspiciiune, deşi toate produsele blocului comunist, artistice vorbind, şi sport, erau de excepţie. În momentul în care ne ascultau, oriunde s-ar fi aflat, reacţiile erau de la foarte bine în sus. Ţin minte un concert în Finlanda, într-o catedrală în care ne mărturiseau la pauză... N-au aplaudat, iar faptul că nu aplaudă între piesele unde noi ştiam că se aplaudă, ne-au îngheţat, iniţial. Însă, când au izbucnit, în final, nu s-au mai putut opri, aproape şi spuneau că "nu ne închipuiam ca există o asemenea aristocraţie, în România". Îmi aduc aminte concertul de la Aya Irini, Sfânta Irina, din Istanbul, o biserică superbă, în care ne-am cocoţat pe nişte blocuri de piatră, de 70-80 de centimetri, cu acele costume elisabetane, şi am cântat, şi era o linişte atâ de frumoasă şi de încremetină, dar atât de vie, în care nu zburau decât porumbeii, de la o fereastră, la cealaltă, şi noi cântam. Adică, nişte amintiri absolut superbe. ...) ealizator: Vorbeam despre direcţii repertoriale. Sigur că prima pecete pusă pe imaginea Madrigalului este acest repertoriu renascentist în care a excelat şi cu care şi-a făcut un renume. O a doua direcţie repertorială a fost cea de explorare a documentelor din cultura spirituală a României, şi tot aici maestrul a colaborat cu nişte muzicologi de excepţie, bizantinologi de excepţie, cum au fost Titus Moiescu şi Sebastian Barbu Bucur. Cu ajutorul acestor artişti, şi ei de elită, au realizat două discuri, iniţial, apoi s-au transformat în compact discuri, de documente ale culturii spirituale, din care vă propun să ascultăm un trisaghion. ...)

Realizator: Cât de tare, cât de profund, cât de adânc adevărat ne marchează aceste sonorităţi care, de fapt, sunt ale noastre. Aşa suntem, din când în când. Ne aparţine.

Sorina Goia: Da. Vreme de mai bine de patru decenii am respirat această sonoritate, această muzică. A ajuns să facă parte din fiinţa noastră intimă, din fiinţa noastră discretă, din noi, în cele din urmă şi e bine să ne aducem aminte, din când în când, ce a însemnat pentru noi Marin Constantin, şi ce reprezintă pentru noi, pentru că este istorie la ora actuală.

Realizator: Uneori uităm şi îl luăm drept un bun care ni se cuvine.

Sorina Goia: Ni se cuvine, pentru că suntem.... Suntem un popor care merită astfel de frumuseţi, dar, în acelaşi timp, noi trebuie să le dăm reverenţa cuvenită, pentru fiecare gest, pentru fiecare strop de efort pe care l-au făcut, şi eforturi au fost făcute, uriaşe, într-o altă direcţie repertorială, Mihaela Helmis, cea a colindelor.

Realizator: Numai dacă mă gândesc cât de dragă îmi era această variantă a celor trei păstori, care, cred, pentru toţi românii, sună la fel. În 1992, corul Madrigal era numit bun al patrimoniului universal UNESCO.

Sorina Goia: A fost prima oară când l-am văzut pe maestrul Constantin, surprins până în măduva fiinţei. Eram invitaţi la sediul UNESCO, din Paris, susţineam un concert, ştiam că este o conjunctură onorantă, însă, pe scenă, şi eram acolo, când maestrul a primit titlul de ambasador de bunăvoinţă şi Madrigalul a devenit bun al patrimoniului cultural mondial, alături de Acropole, Taj Mahal sau de tango, mai recent, nu-i aşa? Singura formaţie, care...

Realizator: Mai târziu, doina şi căluşarii.

Sorina Goia: Exact, exact. A fost extraordinar! Pentru câteva secunde l-am văzut pur şi simplu acoperit de acea emoţie, din care şi-a revenit transfigurat.

Realizator: N-am să întreb ce s-a întâmplat în următorii şapte ani, poate că, totuşi, vom vorbi despre asta, dar acum poate că evocăm starea n care se afla atunci, în 1999, când realizai cu domnia sa interviul, din care vom reda câteva momente:

"Marin Constantin: Noi interpreţii suntem nişte oameni fericiţi şi blestemaţi, dar blestemaţi în primul rând, pentru că facem nişte propuneri publicului, încercând să prezentăm versiunea, una, a doua, a treia, pe care noi o realizăm cercetând reacţia compozitorului. Dacă lucrarea a ieşit foarte bine şi publicul o ovaţionează, nu e meritul dirijorului, este meritul compozitorului. De ce spun asta- pentru că orice am face noi, chiar dacă îl punem pe maestrul Celibidache sau alţii, şi compozitorii să fie mulţi mai slabi, dirijatul se produce în timp, ireversibil, iar compozitorul în timp reversibil. Orice execuţie a lucrării lui este o versiune. Ce nedreptate şi ce stranie situaţie. Fără maestrul Jora şi toţi profesorii nu m-aş fi putut apropia de Madrigal, chiar fără încercările mele pe la Capela corală Gheorghe Cucu sau pe la formaţia de tineret, în care intram aşa... cu multă inconştienţă, dar treptat, treptat lucrurile se lămuresc mai mult sau mai puţin. Ce pot să spun eu acuma? Că sunt un emiţător al stărilor pe care eu bănuiesc, pentru că sigur nu pot fi, bănuiesc că sunt ale compozitorului, dar am curajul să le comunic coriştilor. Coriştii le primesc, ştii foarte bine, circuitul fluxului tensional, dar nu rămân, şi m-am străduit întotdeauna, numai la relaţia bilaterală, eu şi fiecare dintre corişti şi nici măcar eu cu toţi coriştii deodată. Şi coriştii între ei trebuie să facă aşa ceva. Spre deosebire de mine, coristul are o sarcină mai dificilă, e adevărat, mai inconştientă, dar mai dificilă, aceea de a fi şi receptor şi emiţător. Şi când cânţi ce ai receptat, ai emis şi fiecare dintre receptorii colegi au receptat emiterile respective. Eu încerc ca o senzaţie de lumină, de revelaţie, să zice. În momentul în care vibraţia prin corzile vocale este aceeaşi, toţi sunt unul. Dar nu s-a terminat, pentru că noi vrem mai mult, că aşa ne-a blestemat Dumnezeu pe noi interpreţii. Împreună cu instrumentul viu, care este corul, eu alt instrument viu nu cunosc, transmitem publicului. Public, care poate veni obosit, poate veni odihnit, a plătit că vrea să asculte sau a plătit că a vrut să vadă. Motivele pot fi diferite; important este dacă ei aderă sau nu la această propunere. Dacă aderă, s-a făcut linişte ca şi în noi, şi liniştea se instalează, şi eu o simt, aici , undeva în ceafă. Dacă nu aderă, încep să tuşească, se scoală, pleacă, nu l-ai prins. Adevărul nu iartă, captează totul şi transformă într-o realitate absolut întregul eşafodaj".

Realizator: Marin Constantin este unic. Ne-am dat seama şi ...

Sorina Goia: Şi aşa trebuie să şi rămână.

Realizator: Nu cred că e cazul să ne întrebăm acum cine îi poate urma şi cum, ci mai ales...

Sorina Goia: Va avea o misiune grea...

Realizator: ...cine sunteţi voi, cei care aţi ajuns în Radio şi pentru că...

Sorina Goia: Din familia Madrigalului, am ajuns în familia Radioului, mulţi "madrigalişti" sunt în Radio. Felicia Nenoiu la "Actualităţi Muzicale", Liliana Pispiris la secţia Coral, Maria Magdalena Popescu, la "Documentare Muzicale", Bogdan Dragomir, la Antena Satelor, Cristina Popescu, Valeriu David, Sergiu Stână, Cornel Păpuşoi. Sunt membri ai Corului Academic Radio. Voicu Popescu este dirijorul Corului de Copii Radio, iar Dan Mihail Goia este dirijorul Corului Academic Radio. Iată, o multitudine.

Realizator: N-am numărat. Probabil că se va putea face odată o statistică a tuturor celor care s-au aflat pentru un răstimp pozitiv pentru creşterea, formarea şi evoluţia lor în Corul Madrigal, dar în ce ne priveşte cred că am putea să ne întrebăm ce datorie avem acum faţă de Corul Madrigal. Nu avem timp, nici măcar să ne gândim la felul în care muzica contemporană îşi găsea locul în acest laborator fabulos de creaţie, care este Madrigalul.

Sorina Goia: Cred că datoria rezultă tocmai din acel titlu pe care l-a primit de la UNESCO, bun al patrimoniului cultural mondial. Este datoria pe care trebuie sau ar trebui s-o avem vizavi de orice face parte dintr-un patrimoniu cultural naţional sau mondial, iar grija noastră, dincolo de recunoştinţa către Dumnezeu sau către profesori, către destinul pe care l-am avut, să fim hărăziţi cu această oază de muzică peste umerii noştri şi peste sufletele noastre, trebuie să avem grijă ca ea să se poată perpetua ca să nu fim egoişti şi să rămânem noi ultimii, să fie mai departe, să plece acest filon de frumos şi dincolo de noi.

Realizator: S-a stins frumos, în somn, în zi de sărbătoare...

Sorina Goia: L-a iubit Dumnezeu.

Realizator: L-a iubit Dumnezeu şi cred că poate să rămână pentru noi românul adevărat, Marin Constantin, cel care se recunoaşte cu fibra sa, aceea, românească.

Sorina Goia: Fibra românească pe care întotdeauna şi-a recunoscut-o, pe care întotdeauna a adus-o cu mândrie şi care l-a ajutat extraordinar acolo, în postura de dirijor. Aripa de geniu plus această moştenire genetică fantastică l-au ajutat să ajungă şi să reziste pe podiumul de concert şi pentru tot ceea ce a făcut şi pentru perioada în care m-am aflat în Madrigal nu pot decât să spun, vă mulţumesc, maestre!

Realizator: Sorina Goia, Mihaela Helmis şi, încă pentru câteva minute, în laboratorul de creaţie al Corului Madrigal, acolo unde se afla bagheta maestrului Marin Constantin