Interviu cu Rodica Zafiu

Pornind de la principiul că din greşeli învaţă omul, discutăm astăzi despre greşelile de limba română în încercarea de a atrage atenţia celor care din diverse motive se afla în eroare. Ideea porneşte de la un studiu al CNA care ne-a monitorizat chiar pe noi ziariştii care din prisma meseriei ar trebui să greşim mai puţin, dacă nu chiar deloc.

Până la deloc este desigur cale lungă, dar concluzia studiului este totuşi pozitivă, şi anume că numărul greşelilor de limba română în audio-vizual a scăzut în ultima perioadă. Invitata "Interviului serii" este doamna Rodica Zafiu, profesor universitar, cercetător la Institutul de Lingvistică.

Audio:

Doamna Zafiu, foarte multă lume se plânge de scăderea calităţii programelor de televiziune în special. Dar iată, în acelaşi timp creşte corectitudinea exprimării. Cum vă explicaţi?

Rodica Zafiu: Noi suntem o echipă care monitorizăm de mai multă vreme, de vreo patru ani, numai anumite tipuri de emisiuni.

Cred că efectul cel mai neplăcut este produs de emisiunile aşa-zis de divertisment, pentru că acolo, din păcate, sub pretextul sau sub scuza divertismentului, a amuzamentului limba română ajunge într-adevăr la anumite grade de vulgaritate şi de neglijenţă greu de imaginat. Noi totuşi nu ne ocupăm de acestea pentru că a fost şi greu. Am încercat iniţial şi ni s-a spus, ni s-a reproşat că acele greşeli pe care le înregistram erau de fapt voite, erau alese ca să-i amuze pe oameni.

Aşadar, noi ne ocupăm doar de emisiunile serioase informative, de dezbateri, dar în dezbateri numai de rolul moderatorului, nu şi de contribuţiile invitaţilor, deci totuşi de ceea ce este rodul unor oameni într-adevăr mai stăpâni pe limba română şi pe meseria lor.

Dincolo de scăderea numărului greşelilor, domnul Răsvan Popescu, preşedintele CNA, a remarcat şi o preocupare a jurnaliştilor pentru limba folosită de ei şi de către invitaţi. Cum s-a ajuns la această concluzie?

Rodica Zafiu: Într-adevăr sunt nişte semne bune şi cred că acesta este şi scopul acestei monitorizări, nu neapărat să dea sancţiuni, ci să crească nivelul de vigilenţă, să spunem, pentru că niciodată nu o să putem ajunge la o limbă română absolut perfectă, fără bâlbâieli, fără anumite discontinuităţi, pentru că nu este posibil aşa ceva. Dar de dorit este să existe ceva mai multă supraveghere, lumea să ştie că vorbele nu zboară, ci undeva sunt totuşi urmărite, verificate şi gradul acesta în plus de conştiinţă cred că l-am obţinut.

Am înţeles. Şi cei care greşesc măcar să ştie că greşesc, nu?

Rodica Zafiu: Toate rezultatele, tot raportul de monitorizare după fiecare sesiune este afişat pe siteul CNA şi noi sperăm că totuşi cei în cauză au citit deja, s-au uitat acolo, au văzut cam care sunt cele mai frecvente greşeli. Sigur nu toate se pot evita pur şi simplu pentru că ai citit despre ele. De fapt există greşeli mai mult sau mai puţin scuzabile care sunt legate de condiţiile de transmisie uneori, de grabă, de dificultatea de a vorbi într-o situaţie mai tensionată.

Dar există şi alte greşeli care ţin de proaste obişnuinţe. Primele nu pot să dispară cu totul, celelalte nu dispar foarte uşor. Este nevoie într-adevăr de ani ca cineva să facă efortul de a se corecta.

Dumneavoastră v-aţi ocupat efectiv de studiul amintit şi aţi remarcat existenţa, citez: 'zece greşeli gogonate de limbă'. Vă propun, dacă vreţi, să le luăm pe rând şi să le explicăm ascultătorilor care ar fi acestea.

Rodica Zafiu: Din fericire nu sunt neapărat frecvente, dar sunt foarte grave. Primele privesc chiar scrierea. Acum ar părea un paradox sau o inexactitate scrierea la emisiuni de radio şi televiziune, de fapt televiziunea este în discuţie....

La radio chiar nu este scris.

Rodica Zafiu: Nu. Sigur! În cazul televiziunilor însă, există destul de multe texte pe ecran, în ultiam vreme, cred chiar prea multe...

Din ce în ce mai multe, în orice caz. Da.

Rodica Zafiu: Da. Şi dacă o bâlbâială, o ezitare, eventual corectată imediat după aceea în oralitate trece mai uşor, neobservată, textul greşit care persistă pe ecran mai multă vreme, e într-adevăr ceva foarte grav.

Şi din păcate, au fost... nu foarte multe, dar au fost semnalate din textele acelea care apar pe ecran greşeli din cele elementare, de scriere cu un i: "Tineret, mândria ţări", de exemplu, sau de scriere cu i, atunci când ortografia românească cere doi sau de scriere cu doi de i la formele verbale, acolo unde normal este unul.

"Nu oferii", fiind negaţia plus infinitiv, e un singur i, lucru care se ştie din şcoală. Din păcate, aceste lucruri au apărut fie şi pentru câteva minute pe ecran şi e ceva destul de grav.

Alte tipuri de greşeli din cele gogonate?

Rodica Zafiu: Una e, bănuiesc, cunoscută tuturor, şi e din categoria greşelilor de registru, sub standard, asta sună mai frumos aşa, de fapt e vorba de un anumit român incult, neglijent, care nu corespunde normelor literare, e o formă de care se râde de multă vreme, dar persistă, "ouălelor".

Am găsit-o într-o intervenţie la televiziune, "număratul ouălelor", corect de ouălor şi la fel sunt alte pronunţări care pun parcă un stigmat, cine rosteşte "teneşi" sau "boşchete", e deja marcat cumva social de o vorbire neglijentă. Unele dintre aceste forme sunt extrem de răspândite. De aceea şi spuneam că e greu ca oamenii să le corecteze, pentru că le aud tot timpul în jur.

Forme ca "ştate" sau "servici" sunt probabil folosite de... nu am o statistică, dar de foarte mulţi vorbitori. Ele nu sunt, totuşi, cele corecte şi ne aşteptăm de la posturile de radio şi de televiziune să folosească, totuşi, norma.

Într-adevăr, puţină lume spune "serviciu". Mai puteţi da exemple de greşeli frecvente pentru ascultătorii noştri?

Rodica Zafiu: Da. Cele frecvente sunt probabil chiar mai puţin spectaculoase. Întotdeauna, am înregistrat destul de multe folosiri ale lui "care" fără "pe", când este complement direct, "cartea care am citit-o". Tiparul acesta e criticat de toată lumea, e cunoscut de mai toată lumea. Mulţi îl văd, îl aud la alţii, dar frecvenţa cu care apare în vorbire e foarte mare. Pe urmă, foarte supărătorul şi foarte frecventul tic verbal din ultimii ani "ca şi eu", "ca şi profesor".

Foarte frecventul, dar iarăşi nerecomandabilul "maxim" acolo unde forma adverbială e "maximum", cea recomandată, sau mai ales în construcţia "la maximum", pe care o auzim în permanenţă, pe toate canalele, nu neapărat ale mass-media "la maxim". "Vroia" în loc de "voia" sau "trebuieşte" în loc de "trebuie". Forma incultă "a se risca" în loc de "a risca" sau, la fel, "a se râde" în loc "de a râde". Nu sunt foarte, foarte spectaculoase, dar e păcat că apar.

Nu sunt aşa spectaculoase, poate pentru că deja cumva sunt comune?

Rodica Zafiu: Da, din păcate, dar ele nu reprezintă norma şi cine le foloseşte riscă să fie etichetat negativ de cei care totuşi cunosc norma. Asta e situaţia.

Exact. Între jurnalişti există o eternă gâlceavă, să zic aşa, între cei absolvenţi de litere sau limbi străine şi cei care au urmat alt gen de studii, dar au ajuns în presă, în final. De fapt, disputa şi ironiile sunt cel mai adesea între lingvişti şi ingineri.

Ştiţi că sunt foarte ingineri în presă? Dumneavoastră, ce părere aveţi, pentru ca să fii un ziarist bun e mai important să te exprimi corect sau să realizezi un produs jurnalistic interesant, ştiu eu, să ai audienţă, ce credeţi că ar fi mai important?

Rodica Zafiu: Cred că important este tot, pentru că la noi, din păcate, de multe ori riscul este acel binecunoscut principiu popular "merge şi aşa". De multe ori, pentru că avem idei, pentru că suntem creativi, ne permitem să producem lucruri imprefecte, cu greşeli, cu neglijenţe. Ori, ca lucrurile să meargă aşa cum trebuie nu sunt suficiente inovaţia, talentul, ci este nevoie să şi lucrăm puţin la formă.

Deci, cred că, dacă cineva este foarte bun în a găsi subiecte minunate şi a fi un ziarist percutant şi cu talent, trebuie totuşi să lucreze în echipă cu altcineva care să-i revadă textele, să-l ajute să dea şi o formă bună, pentru că, până la urmă, contează ambele.

Spuneţi-mi, dacă am face un clasament al instituţiilor de presă care se exprimă cel mai corect şi cel mai incorect, cine ar fi pe primul loc şi cine ar fi pe ultimul?

Rodica Zafiu: Ce pot spune este că, totuşi, posturile naţionale de radio şi de televiziune în mod evident sunt mai atente şi mai corecte, dar şi din posturile private, unele din cele care, în general, sunt bine cunoscute, au un oarecare prestigiu şi o tradiţie. Se vede că îşi supraveghează colaboratorii şi, în primul rând, angajaţii.

Greşelile din presă se regăsesc şi în restul societăţii româneşti sau sunt greşeli specifice?

Rodica Zafiu: Cu siguranţă, majoritatea se regăsesc. De fapt, aceasta şi este problema, pentru că, la urma urmei, cei care lucrează în presă de multe ori nu fac decât să propage greşelile din vorbirea lor de zi cu zi. Sunt şi unele greşeli specifice presei, dar nu cele mai grave. Cred că sunt mai ales acele clişee care se răspândesc în meserie.

De pildă, noi am înregistrat de mai multe ori o inovaţie destul de supărătoare, care văd că a mai dispărut în ultima vreme şi care era tipică mediului jurnalistic, şi anume folosirea expresiei "pe surse" şi mai ales a participiului "sursat". O informaţie "sursată" este... Din punct de vedere lingvistic, formula este o inovaţie care putea să lipsească.

Cunoaşteţi vreun caz de exprimare greşit voită, de teama ca nu cumva exprimarea corectă să fie percepută ca fiind greşită?

Rodica Zafiu: Cred că, din păcate, este cazul, dar sper că nu în presă. Asa cum spuneam, unele din greşelile de astăzi au devenit aproape o normă a uzului curent şi atunci de multe ori cineva poate să se trezească în nedumerire vorbind aşa cum se cere. Eu ştiu, atunci când toţi cei din jur spun ora doisprezece, cineva s-ar putea, într-un anumit mediu, să spună şi el aşa de teamă că, spunând ora douăsprezece, cum este corect, ar fi privit cu suspiciune.

Mi s-a întâmplat o dată, cu regret, să fiu cam aşa aproape de această situaţie, când am observat că eram foarte des corectată când pronunţam unele nume, de pildă, Horia Macelariu sau Rotariu, Puşcariu, de către oameni care ştiau, auziseră ei că acestea trebuie pronunţate cu accentul în altă parte şi pronunţă Măcelariu, Rotariu, Puşcariu. Sigur că ei greşesc, dar uneori te trezeşti că eşti judecat ca fiind în culpă de cei care cred că greşeala lor este normă.

Se spune că limba evoluează şi că uneori ceea ce astăzi este greşit peste câtva timp ar putea ajunge să fie corect. Este adevărat?

Rodica Zafiu: Este foarte adevărat. Sigur că da. Deci, din perspectiva lingvistului, multe dintre cele pe care le numim greşeli sunt deja foarte aproape de a deveni normă. Cum spuneam, forma "servici", de pildă, probabil că se va impune până la urmă, aşa cum s-a impus "seminar" în loc de "seminariu". Deci, există tendinţe de simplificare, de analogie, care au mari şanse ca în timp să se impună.

Numai că este întotdeauna o diferenţă între tendinţele spontane ale limbii şi instituţia numită "Limbă de cultură". Pe de o parte, noi putem justifica toate sau aproape toate greşelile, înţelegând de ce s-au produs şi de ce unele dintre ele au chiar şansă să se impună, pe de altă parte, reconoaştem şi că este nevoie să existe o limbă, un registru de limbă mai conservator, în care să se pună un fel de frână acestei evoluţii care la un moment dat poate să fie foarte accelerată şi poate crea impresia de haos.

Vorbitorilor într-un fel le e firesc să prindă nişte tendinţe şi să facă poate fără să-şi dea seama să facă nişte inovaţii şi să nu respecte norma, în aceleaşi timp adesea sunt nemulţumiţi când norma nu mai există, când li se pare că toată lumea poate să vorbească oricum, nu mai există un fel de standard al corectitudinii.

De multe ori eu l-am comparat cu regulile de politeţe. Nu sunt întotdeauna foarte justitificate. Uneori sunt puţin învechite, conservatoare, dar fără ele societatea cred că ar fi mult mai neplăcută.

Sigur, dar cineva ar putea să vă întrebe: Doamnă profesor, ce importanţă are o literă la seriviciu, servici-serviciu? De ce e atât de important să spun serviciu?

Rodica Zafiu: Devine important în momentul în care se încarcă cu ce spuneam înainte, cu o anumită marcă de registru. În sine, evident că nu este foarte important şi că cineva ar fi putut chiar decide că această formă este cea corectă. Cât nu a decis acest lucru şi cât prin şcoală, prin diverse canale publice s-a arătat că aceasta nu e forma corectă, cel care o foloseşte îşi asumă nişte riscuri. Poate să o folosească, bineînţeles mai departe, dar poate şi să fie considerat incult, necunoscător.

Să se facă de râs.

Rodica Zafiu: Da.

Puteţi să-mi daţi câteva exemple de foste greşeli care nu mai sunt greşeli?

Rodica Zafiu: Da. Eu ştiu? Pot să vă dau un exemplu destul de simplu cu pronumele relativ care. Acesta astăzi are o formă invariabilă: omul care, femeia care, oamenii care... În limba mai veche, dar nu foarte veche, acum, eu ştiu, 70 de ani sau acum 100 de ani, să spunem mai bine, norma era ca acest pronume să aibă forme diferite după gen şi număr: carele, care, a carii.

A-l folosi invariabil putea fi considerat la un moment dat o greşeală. Astăzi este norma. Sau pronumele şi adjectivul posesiv se pronunţau acum tot aşa 50-60 de ani nu meu, al meu, ci mieu. Dacă auziţi întregistrări vechi de teatru, actorii noştri pronunţau încă aşa: mieu. La un moment dat, sub presiunea formei scrise, cam toată lumea a început să pronunţe meu şi aceasta a devenit norma de azi.

Astăzi, multă lume pronunţă eu în loc 'ieu', aşa cum e corect, şi într-un fel fenomenul se repetă. S-ar putea ca peste o vreme eu să devină forma acceptată de norme, deocamdată este o greşeală.

Se poate face un clasament pe regiuni al greşelilor, în sensul vobesc mai corect moldovenii decât ardelenii sau invers sau, ştiu eu, se pot face astfel de comparaţii?

Rodica Zafiu: Nu se pot face, pentru că de fapt intervine încă un element de care, de obicei, nu se ţine cont: limba literară, sigur, este unică şi ceea ce deviază faţă de ea este greşeală. Pe de altă parte, în orice limbă se întâmplă asta, există şi diversitate regională. Diversitatea regională tinde să fie percepută de unii ca greşeală; şi în şcoală unii o corectează ca şi când ar fi greşeală, în realitate e o diversitate acceptabilă.

Am să vă întreb altceva. Există o serie de cuvinte enervante, ele nu sunt greşite, totuşi ce am putea spune despre acest limbaj supărător?

Rodica Zafiu: Orice clişeizare e supărătoare şi, de fapt, cel mai supărător lucru e când nu e vorba numai de repetiţia unor cuvinte, ci şi de clişeizarea gândirii, pentru că limba de lemn avea acest mare păcat, că până la urmă îngheţa gândirea, permitea să se spună acelaşi lucru despre orice, anula diferenţele. Cam acelaşi lucru se întâmplă şi cu clişeele de astăzi, sunt un mod foarte comod de a renunţa la gândire. Unul dintre cuvintele care îmi par supărătoare prin frecvenţă, astăzi, dar şi pentru că rezolvă orice situaţie e "provocare".

Da.

Rodica Zafiu: Orice e o provocare.

Orice e o provocare, fiecare are un proiect, are oportunităţi, este în tendinţe şi probabil că sunt multe altele.

Rodica Zafiu: Da... Exact! Tot acest jargon al modernităţii, al gândirii optimiste, pozitive, care până la urmă devine o gândire schematică.

O ultimă întrebare, doamnă profesoară. Spuneţi-mi, vă rog frumos, ce greşeli am făcut în discuţia cu dumneavoastră, eu.

Rodica Zafiu: Dumneavoastră nu cred că aţi făcut nicio greşeală, s-ar putea să fi făcut eu, pentru că până la urmă...

Asta ar fi culmea!

Rodica Zafiu: Nu, fără glumă, mă surprind uneori, pentru că - aşa cum spuneam la început - fiecare dintre noi, până la urmă, în comunicarea orală poate să aibă unele incoerenţe, poate să-şi mai piardă şirul, poate să se mai bâlbâie. Nu e lucrul acesta chiar cel mai grav cu putinţă, principalul e să ne autocorectăm, să reducem la minimum această capcană.