Interviu cu directorul Festivalului Internațional de Film San Sebastian
“Filmul românesc este foarte puternic” – José Luis Rebordinos, directorul Festivalului Internațional de Film San Sebastián.
22 Septembrie 2016, 15:10
“Filmul românesc este foarte puternic” – José Luis Rebordinos, directorul Festivalului Internațional de Film San Sebastián
Festivalul de la San Sebastian, ajuns la ediția a 64-a, are o prezență românească interesantă și bine primită. Selecția filmelor românești se integrează și în această ediție în mod natural.
Directorul Festivalului, Jose Luis Rebordinos, a stat de vorbă cu corespondenta noastră în Spania, într-un interviu acordat în exclusivitate.
Lung-metrajul Vânătoare, de Alexandra Bălteanu, proiectul în dezvoltare Cu două tăișuri, de Teodora Ana Mihai, scurt-metrajul O noapte în Tokoriki, de Roxana Stroe și Sieranevada, de Cristi Puiu sunt cele patru filme invitate la actuala ediție a Festivalului de la San Sebastian, care se încheie în 24 septembrie.
Prezența românească la un festival unde se întânesc regizori mari cu debutanți și nume celebre din Europa, America și Asia, este una constantă.
Cum ar caracteriza această ediție directorul José Luis Rebordinos?
Cred că anul acesta este marcat de prezența vedetelor. Dacă nu e Monica Bellucci, e Hugh Grant sau Isabelle Hupert și Sigourney Weaver, Richard Gere, Jennifer Connely și așa mai departe.
În privința filmelor, festivalul continuă linia din toate edițiile, încercăm să o menținem și avem ediții în care iese mai bine sau mai puțin bine: să fie varietate, să avem filme pentru toată lumea. Să avem și regizori mari ca Oliver Stone, J.A. Bayona, Hong Sang-Soo, Bertrand Bonello, dar pariem și pe regizori noi, atât la secțiunea lor, cât și la Întâlnirile studenților de film, precum și în secțiunea oficială, unde avem șase lung-metraje de debut.
Nu cred că mai trebuie subliniat că Festivalul de la San Sebastian este unul de categoria A, un lucru mai puțin cunoscut de publicul larg în țări ca România.
Categoria A ca atare nu există. Suntem în categoria maximă a FIAP (Federația Internațională a Asociațiilor Producătorilor de Film) a festivalurilor nespecializate de competiție. Suntem 15 festivaluri din toată lumea în această categorie, ceea ce este foarte important. Dar, chiar vorbeam cu directorul artistic al festivalului de la Locarno, Carlo Chatrian, care este președintele juriului secțiunii Nuevos directores (Noi regizori) despre cum se schimbă vremurile. Nu mai e atât de important ca un festival să fie de categoria maximă să aibă numai premiere mondiale. Ceea ce e important e ca festivalul să aibă identitatea sa, ca oamenii care merg la festival să știe ce găsesc acolo. Adică pentru un film poate fi mai interesant să fie prezentat sau proiectat la Karlovy Vary decât la Veneția, pentru altul la Veneția decât la Cannes și așa mai departe. Depinde de ceea ce caută festivalurile, pentru că sunt diferite. Sunt filme care pot merge la mai multe festivaluri. Noi lucrăm mult cu Festivalul de la Toronto. Acolo premierele mondiale fac vânzări, intră pe piețele canadiană și americană și imediat vin la San Sebastian, unde au intrarea europeană asigurată. Aici caută prestigiul, dacă obțin critici bune, iau premii și își măresc vânzările. Circuitele sunt tot mai importante. Evident, Cannes, Berlin și Veneția sunt cele mai mari festivaluri din punct de vedere al competiției și care pot avea în continuare cele mai multe premiere mondiale, dar de ce alte festivaluri să nu includă acele filme în alte modalități? Noi avem, de pildă, secțiunea Orizonturi Latine, unde cuprindem tot ce a fost mai bun la Cannes și la Veneția. Este foarte interesant. Anul trecut, din cele 13 premii Platino acordate pentru film în America Latină, 12 au fost la San Sebastián. Aceasta este una din funcțiile festivalului nostru. Cine este interesat de filmul din Spania și din America Latină, găsește cele mai bune producții la noi. Deci prin asta suntem speciali, deschidem porțile în Europa pentru filmul latino-american.
O altă direcție care ne face diferiți este secțiunea Nuevos directores (Noi regizori). Este, cu fiecare ediție, tot mai interesantă și nu numai pentru că avem o competiție specială, în care filmele sunt premiere în Europa și chiar mondiale, dar și pentru că avem o serie de întâlniri ale studenților la arta filmului, de unde pot fi aleși regizori care să participe la secțiunea Noi regizori și apoi la secțiunea oficială. Anul acesta, pentru prima dată după mulți ani, avem șase premiere mondiale care sunt opere de debut.
Și, desigur, suntem un festival internațional unde îi găsești împreună pe Oliver Stone, pe Bonello, pe Bayona sau pe Kurmakúr. Dar toate celelalte elemente îl fac să aibă o personalitate specială.
Însă eu aș lansa o idee: ce e mai interesant într-un festival? Să ai o premieră mondială a unui film foarte important, care a doua zi intră în cinematografe în toată lumea, sau să descoperi un film diferit, o creație de debut care, dacă nu ar ajunge aici la festival, nu s-ar vedea nicăieri?
Ce este mai interesant? Eu cred că o combinație alcătuită din ambele linii.
Consider că un festival ca al nostru nu trebuie să își piardă direcția cu scopul de a avea premiere mondiale, ci trebuie să continue linia premierelor europene după Toronto, mai ales că producătorii și agenții de vânzări sunt mulțumiți și ne confirmă că sensul e bun.
Ați menționat deja secțiuni unde filmele românești sunt prezente și vă întreb cum se integrează peliculele selecționate în această ediție?
Așa cum noi am căutat filmul latino-american, pentru că avem o limbă comună, spaniola, și avem o piață unică, filmul românesc și al țărilor numite din Est ne-a căutat și ne-a găsit. Încă de acum câțiva ani ne-am dat seama că filmul din țările aflate odată după Cortina de Fier este foarte creativ. Am realizat un ciclu dedicat acestei cinematografii (n.red.: în urmă cu doi ani, la ediția 62), o retrospectivă și suntem foarte aproape de ea. Avem o persoană care merge periodic în aceste țări, pe Roberto Cueto, din comitetul de selecție, și dăm peste o creativitate incredibilă. Nu este o coincidență că avem o prezență românească bună, ci e vorba despre faptul că există multă creativitate în România, la fel ca în Polonia, de unde vine filmul Playground de Bartosz M. Kowalski, sau în Letonia și în alte țări din această zonă.
Noi încercăm să urmărim foarte îndeaproape această cinematografie, deoarece găsim pentru fiecare ediție filme care ne interesează. Urmărim festivalul de la Karlovy Vary pentru că suntem prieteni, dar și pentru că face o selecție din care noi aducem, de exemplu, filme pentru secțiunea Zabaltegi-Perle. Cinematografia românească este puternică și ne interesează să o urmărim îndeaproape. Mai ales pentru că există multă creativitate și tineri care fac lucruri diferite.
Suntem surprinși de mulțimea filmelor bune din aceste țări, care ar putea intra în festival și care s-ar preta la selecție, dar nu putem să le luăm pe toate. Vedem mult material care ne place și ne interesează mult ce se întâmplă acolo.
Dacă totul merge bine și dacă are un pic de ajutor din partea instituțiilor, cinematografia românească poate deveni foarte, foarte puternică. Începe deja să fie, deoarece este prezentă la Cannes și la alte festivaluri, dar cred realmente că are regizori buni și o dezvoltare bună, care o poate situa, în anii următori, între cele mai importante la nivel mondial.