Interviu cu Aurel Vainer

Preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, doctor Aurel Vainer, participă zilele acestea în Israel la o serie de reuniuni împreună cu reprezentanţi ai organizaţiilor evreilor din România. Ei pregătesc proiectul primului muzeu al evreilor originari din România. Acesta ar urma să fie ridicat în localitatea Rosh Pina din nordul Israelului. Poziţia n-a fost aleasă întâmplător. Rosh Pina a fost înfiinţată în 1882 de circa 30 de familii de evrei provenind din România. Discuția cu Aurel Vainer a constituit un bun prilej de aducere aminte.

Reporter: De la Ştefăneşti din 1932 a început un drum pe care vă rog să-l caracterizaţi, domnule Aurel Vainer.

Aurel Vainer: Un drum de o viaţă cu mai multe vieţi, aş putea să spun, pentru că 83 de ani, cât am împlinit recent, e o viaţă, o viaţă numărată ani, ani buni. De ce mai multe vieţi? Gândiţi-vă, m-am născut înainte de primul război mondial, în tot ce a fost atunci într-o localitate lângă Prut, foarte aproape de Basarabia, deschiderea porţii Basarabiei, României spre Basarabia a însemnat un "essor" (avânt) al acestui târg moldovenesc, cu date istorice foarte vechi şi iată că de acolo am făcut peregrinări în anii Holocaustului prin Botoşani, apoi la Bucureşti. Am rămas bucureştean din 1942 până acum şi am trecut alte vieţi, viaţa de reînceput de capitalism şi apoi trecerea bruscă şi totală la ceea ce a însemnat regimul totalitar, unde am trăit, a trebuit să supravieţuiesc şi aşa mi-am continuat studiile, am obţinut un doctorat. Aşa că acum ce să spun, au venit vremurile noi, am devenit vicepreşedinte al Camerei de Comerţ a României unde am lucrat aproape 10 ani. După pensionare am trecut în altă muncă, la Parlament, unde sunt la al treilea mandat şi de aproape 10 ani preşedinte al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România.

Reporter: E greu?

Aurel Vainer: E foarte greu, e foarte greu, chiar pot să vă spun, pentru că efectiv trebuie să ai multă putere să fii pe atâtea fronturi. De pildă, sunt la Parlament la comisia de politică economică, în grupul minorităţilor naţionale, am fost decan de vârstă de două ori la camera deputaţilor. Dincolo, la federaţie, am intrat pe un făgaş cu totul nou şi am încercat să introduc democraţia, transparenţa, mişcarea, să acţionăm, să ne întrebăm cum facem şi iată că am reuşit destul de multe lucruri, aş spune numai programul acesta de repunere pe picioare a moştenirii istorice evreieşti din România cu patrimoniul de cult, în special cu sinagogi. Încercăm să facem ceva mai mult şi la cimitire, dar toate nu se fac uşor. Toate necesită bani, capacitate de a duce oamenii cu tine spre un obiectiv şi asta am făcut. Eu, dacă e să-mi fac un bilanţ, cred că e un bilanţ pozitiv prin toate locurile unde am trecut. Şi ca să vă dau un exemplu, aniversarea celor 83 de ani, 607 e-mail-uri de felicitare pe Facebook, la care se adaugă altele mai oficiale. Pot să vă spun că eu personal sunt mulţumit de viaţa mea, care n-a fost uşoară în nici un caz, dar care a dus la nişte elemente de rezultat şi pe plan personal, familial.

Reporter: Ce ne spuneţi despre muzeul de la Rosh Pina?

Aurel Vainer: Iată un proiect în care eu am intrat pornind de la o idee extrem de frumoasă a regretatului general Moshe Nativ, care a fost preşedintele fundaţiei "Caritatea" şi i-am subscris de îndată. De altfel, ca să vedeţi că sunt ataşat acestui proiect în care să dovedim celorlalţi cetăţeni ai Israelului, dar evreimii mondiale şi lumii, că evreii originari din România au fost o prezenţă reală peste tot unde au trăit. Şi au trăit în România cu multe rezultate, poate aţi auzit că a apărut recent o carte despre contribuţia evreilor la dezvoltarea României, în care 44 de intervenţii, din care cel puţin 35 sunt de la ne-evrei care recunosc această contribuţie. Iar aici, la Rosh Pina, noi trebuie s-o dovedim foarte evident, fără drept de tăgadă. Şi cred că avem atât de multe, încât cine va construi cu adevărat muzeul conceputual şi apoi funcţional va fi foarte greu să găsească loc pentru câte probleme, câte teme, cât obiective s-au realizat de către evreii din România, care astăzi trăiesc şi în România extrem de puţini, mai puţin de 1% din ce au fost înainte de al doilea război mondial, dar atâţia cât suntem suntem o prezenţă reală, iar la ultima întâlnire, la Gala AMIR, am vrut să arăt tocmai prezenţa evreilor români la crearea aşezământului agricol evreiesc. Şi am avut multe şi am informaţii despre prezenţă începând cu Rosh Pina, Zihron Iacov şi Rishon Lezion şi apoi anii Halutzimi, toată această mişcare permanentă spre Israel. Nu uitaţi, că prezint cu date, din perioada 1919 până în 1995, au emigrat din România în Israel aproape 320 de mii de evrei. Mulţi au luat-o de la zero, iar alţii au ajuns ceva mai departe. Ceea ce nu ne satisface pe noi e că prea puţine personalităţi din lumea evreiască au găsit o recunoaştere în Israel. Nu ştiu dacă ţii minte. Eu am memorie. Eram pe strada Alexandru Sahia, lângă percepţia de pe Maria Rosetti. Era un bloc unde avea sediul Camera de Comerţ România-Israel. Şi am fost la o ceremonie şi am stat acolo mai pe îndelete de vorbă şi de atunci aţi plecat şi tot vă găsesc mereu şi mereu. Trebuie să-i mulţumesc lui Dragoş Ciocârlan că de multe ori sunt redate către populaţia Israelului şi chiar populaţia României din ceea ce facem noi, evreii, puţini, repet, căt suntem acum în România, dar care încercăm să ne aducem contribuţiile acolo unde trăim cât mai bune, mai ales trăind de acum de 15 ani în Israel şi îi mulţumesc, face o treabă excelentă pentru radioul românesc, este un servitor al populaţiei româneşti în totalitatea ei şi foarte bine. Vreau să mulţumesc postului Radio România Actualităţi pentru că tot ceea ce face, face bine şi eu sunt un mare devotat ascultător şi pun mare bază pe seriozitatea şi calitatea informaţiei.