Criza economică, marea provocare a autorităţilor

Într-un interviu acordat corespondentului Radio România la Chişinău, preşedintele în exerciţiu al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, declara că este deschis la o mai strânsă colaborare cu România şi Traian Băsescu. Până de curând, domnul Voronin a acuzat România de amestec în treburile interne, iată însă că acum a declarat: "Dar noi nici nu am făcut război cu preşedintele Băsescu, dumnealui este aşa agresiv împotriva noastră, dar noi nu avem niciun fel de pretenţii faţă de România, fată de cetăţenii din România. Poftim, suntem deschişi pentru colaborare, cea mai strânsă colaborare".

Deci dumneavoastră, domnule preşedinte, aţi fost agresiv înţelegem. Când şi unde?

Am înţeles că eu am expulzat ambasadorul Moldovei de la Bucureşti si nu Voronin pe al nostru de la Chişinău. Am înţeles că noi am modificat regimul de vize şi nu Voronin. Mă rog, propaganda bolşevică şi probabil preşedintele Voronin şi-a adus aminte că la un moment dat i-am dat o mână de ajutor să formeze majoritatea de după alegerile trecute. Probabil mesajul acesta se vrea un mesaj prin care să arate că ar vrea să coopereze. Nu, de data aceasta preşedintele Voronin nu poate spera la sprijinul meu pentru a face majoritatea de care are nevoie ca să desemneze preşedintele.

Dar ce credeţi despre rezultatul alegerilor anticipate din Republica Moldova?

Deocamdată sunt puţine cele ce pot fi comentate. Se poate observa un singur lucru: Comuniştii lui Voronin au pierdut 12 mandate. Dacă după alegerile din iunie le mai trebuia un singur vot pentru a desemna preşedintele, vot pe care nu l-au obţinut, acum le trebuiesc 13 voturi şi vom vedea dacă pot să le obţină. Oricum, eu aş eticheta rezultatul de până acum, aşa cum el se vede, un succes al opoziţiei democratice.

Noi avem un parteneriat strategic cu mai multe ţări din vecinătate. Dacă vorbim de rolul României, de poziţionarea noastră geostrategică în acest moment, cum puteţi aprecia fiecare din parteneriatele strategice pe care le avem, care sunt mai importante?

Doamnă vă sugerez să folosim termenii corect. Parteneriate avem cu multe ţări, parteneriate strategice mai puţine. Dacă avem un parteneriat strategic solid care s-a materializat şi politic şi militar şi economic, este cel cu Statele Unite, şi de asemeni, la fel de valoros este parteneriatul strategic pe care l-am semnat cu preşedintele Sarkozy anul trecut la Bucureşti şi care deja se materializează prin parteneriat politic pe arena internaţională, în interiorul UE, dar şi parteneriat economic.

De asemeni, parteneriatul strategic cu Coreea de Sud este de asemenea un parteneriat foarte valoros.

Cu celelate ţări suntem parteneri, mai ales cu vecinii. Deci din acest punct de vedere cred că lucrurile evoluează întro direcţie convenabilă. Dacă observaţi, nu spun bună. Spun convenabilă. Noi ne-am bazat de prea multe ori parteneriatele pe tăcere, pe a înghiţi, pe a nu spune lucrurile aşa cum sunt, sau spre exemplu prin a nu ne face publice şi a ne susţine aspiraţiile în raport chiar cu vecinii noştri. Eu nu am continuat să merg înainte pe această linie a tăcerii în relaţiile bilaterale, ci am început să spun răspicat şi am spus-o Ucrainei, stop jocului cu platoul continental.

A fost o acţiune iniţiată în timpul guvernului Năstase, la Haga, ea putea fi continuată sau puteam să continuăm negocierile cu Ucraina, decizia mea a fost, cu toată forţa sprijinită, acţiunea de la Haga, pentru că nu mai putem tolera inechivocul în relaţia bilaterală. De asemenea, la fel, nu am ezitat, în ultimii doi ani, să spun vecinilor noştri că trebuiesc respectate drepturile românilor de pe teritoriul lor naţional, fie că a fost vorba de Ucraina, fie că e vorba de Republica Moldova, fie că e vorba de Serbia sau de vecinii noştri de la vest, Ungaria. Nu ne putem ascunde interesul naţional doar de dragul de a ni se zâmbi frumos. Prefer să am discuţii mai consistente cu vecinii noştri, uneori mai aspre, dar România trebuie să-şi valorifice interesele în politica externă.

Vizita în Statele Unite

Domnule preşedinte, există şi aţi spus de parteneriatul strategic cu SUA, administraţia SUA s-a schimbat, multe lucruri s-au schimbat şi în jurul nostru. Se va redimensiona relaţia cu SUA, parteneriatul va fi schimbat, se vor întâmpla modificări, aveţi în vedere o vizită în SUA sau o vizită de mare nivel în România?

Sigur, prin tradiţie, o vizită în SUA sau, dacă vreţi, prin tradiţia ultimilor ani, o vizită în SUA a preşedintelui României, indiferent care a fost numele lui, este un semnal politic. Trebuie avut în vedere că vizitele acestea nu se aranjează ca mersul la teatru. Ele trebuie să aibă o agendă consistentă, trebuie să existe o motivaţie, sigur că am în vedere o vizită la Washington atunci când ea va putea fi aranjată şi atunci când conţinutul ei nu va fi unul simplu de "bine, ne-am văzut", trebuie să ne corelăm proiectele cu noua administraţie.

Au existat proiectele pe care le-am avut în timpul administraţiei Bush. Pentru noi, SUA rămân acelaşi partener, toate semnalele pe care le-am primit de la Washington după schimbarea administraţiei la Casa Albă sunt că România rămâne acelaşi partener apreciat şi respectat. Parteneriatul nostru merge înainte indiferent de întâlnirile la nivel înalt sau la cel mai înalt nivel. Deci nu văd nicio modificare în parteneriatul cu SUA, iar administraţia Obama a confirmat acest lucru.

Important este acum să construim portofoliu de proiecte comune, pentru că în timpul administraţiei Bush am avut un portofoliu de proiecte comune, care s-a numit "Participarea militară în Irak şi Afganistan", "Organizarea summit-ului NATO la Bucureşti", "Prezenţa militară americană în bazele armatei române de pe frontiera de est". De asemenea, parteneriatul sau obiectivul comun pe care l-am avut legat de respectarea concluziilor de la Istanbul cu privire la dezarmare. Cu administraţia Obama trebuie construit proiectul... portofoliul de proiecte comune, inclusiv proiectul Nabucco a fost un proiect în parteneriatul româno-american.

"Firmele noastre s-au obişnuit mai mult să plângă la stat"

Domnule preşedinte, pe baza acestui parteneriat, trupele româneşti au fost în Irak, s-au întors ieri, după şase ani. Binevoitorii spun că a fost bine că am fost acolo. Ne-am aliat într-o coaliţie a binelui, ne-am respectat într-un fel dimensiunea noastră internaţională. Mai puţin binevoitorii apreciază că nu am ştiut să exploatăm prezenţa noastră acolo economic, câştigată de alţii, care n-au avut o prezenţă atât de mare ca România, mult mai, să spun aşa, uşor, mai facil. Ce răspundeţi acestora din urmă? Vom avea şi consecinţe economice?

În principiu, răspunsul nu este la mine, ci la comunitatea de afaceri. În măsura în care va dori să facă afaceri în Irak, porţile sunt deschise, chiar confirmate în ultima discuţie pe care am avut-o cu preşedintele Republicii Irak, la încheierea misiunii militarilor români. La Bagdad, a fost unul din subiectele importante şi preşedintele irakian mi-a transmis următorul mesaj - doresc revenirea companiilor româneşti în Irak, fie că discutăm de cele care ştiu să repare şi să modernizeze rafinării pentru că le-am construit rafinării, fie cele care ştiu să facă irigaţii, fie cele care ştiu să exploateze petrol, fie cele care pot să furnizeze armament pentru modernizarea armatei irakiene sau mijloace de transport. Deci, este deschis Irakul din punct de vedere politic pentru comunitatea de afaceri.

Dar firmele noastre sunt deschise spre Irak? Noi vedem că în aceste zile, apropo trecem spre criza economică, economia se contractă, României însă i se cer investiţii. Se propune, se încearcă tot felul de variante. De la începutul anului până acum există atâtea date despre România cu deficitul bugetar, că este în scădere de -4, că va fi de 6, de 8, de 9, tot felul de cifre legate de asta, economia însă s-a contractat. Se duc firmele noastre acolo? Ce se întâmplă cu firmele noastre? Pierd oportunităţi? Cine este de vină? Nu se înţelege acest lucru.

Doamnă, acest lucru nu poate fi reproşat politicului, deşi ne-am obişnuit să fie reproşat politicului ...

Bat la uşa dumneavoastră tot timpul oamenii de afaceri.

Nu. Nu este treaba lor la uşa mea. Dacă vreţi, treaba firmelor, în momentul de faţă este în Irak, dacă discutăm despre Irak. Acolo este o nevoie colosală de investiţii şi bani sunt. Ori, dacă firmele aşteapţă să le aducă politicienii contracte, nu funcţionează acest lucru. Eu le-am dat semnalul politic, piaţa irakiană este deschisă, este treaba lor să se ducă.

Dar nu este singura zonă în care s-ar putea duce?

Nu numai. Sunt multe alte zone: China este o piaţă pe care există atâta bunăvoinţă din partea autorităţilor chineze, numai că ar şi trebui să meargă firmele noastre. Firmele noastre s-au obişnuit mai mult să plângă la stat, decât să aibă comportament de întreprinzător.

Pentru că multe din firmele noastre şi aici iau cifrele care sunt în prezent pe piaţă, s-au umflat în profituri prin afaceri cu statul.

Da.

Ce facem domnule preşedinte pe mai departe, la 20 de ani, în această criză economică, când acum trebuie să producem ceva ca să avem creştere economică?

În primul rând, noi avem o mare problemă: nu putem exporta. Pieţe ca Germania s-au contractat foarte mult şi exporturile noastre pe Germania s-au prăbuşit pur şi simplu. În afara de Dacia, unde există o creştere. Sigur, trebuia să existe flexibilitatea să-ţi cauţi alte pieţe. Ai China care este într-o creştere economică de circa 7% anul acesta.

N-aş vrea să revin la China, la modul cum a tratat guvernul relaţia cu China. Am avut două întâlniri cu preşedintele chinez, iar în urma celei de a doua, au trimis aici trei delegaţii în care au spus: daţi-ne lista cu ce puteţi exporta în China. Au stat câte o săptămână de fiecare dată în Ministerul Economiei, la domnul Varujan Vosganian. Au plecat de acolo neînţelegând de ce au venit, pentru că nu li s-au oferit mai nimic pentru export pe piaţa chineză. Ce bine ne-ar fi prins acum dacă domnii miniştri din guvernul trecut ţineau cont de rezultatul vizitei pe care am avut-o în China sau măcar se comportau decent cu delegaţiile chineze care au venit să stabilească ce să importe din România.

Mă rog, nu e târziu, poate acţionează acest guvern. Însă aş vrea să nu ne păcălim. Sigur, puteam să fim în momentul de faţă o ţară care să fie consistent prezentă pe piaţă irakiană sau pe piaţa chineză, dar oricum nu puteau fi evitate efectele crizei. Nimeni şi nimic nu poate substitui pentru România efectul crizei economice. Pentru noi, aşa cum am spus de la bun început, esenţial este să diminuăm efectele crizei prin programele pe care guvernul le lansează şi bineînţeles în limita resurselor pe care le avem, pentru că nu suntem Statele Unite să putem pune la dispoziţia crizei două mii de miliarde de dolari.

Noi ne putem limita la ceea ce poate în mod rezonabil să ramburseze România după ce trece criza, pentru că şi să te arunci la împrumuturi uriaşe acum pentru a diminua la maxim efectele crizei comportă riscul că la momentul relansării economice, în loc să te relansezi, plăteşti datoriile înapoi. Deci, lucrurile trebuiesc privite echilibrat. Trebuie să avem grijă ca efectele crizei să fie la o limită acceptabilă şi nu înacceptabilă şi atât. Fintanţarea anulării efectelor crizei ar fi o nebunie, pentru că ar costa extraordinar de mult şi ne-am îngloda în datorii enorme.

Domnule preşedinte, suntem deja datori. FMI este acum la Bucureşti, va avea o conferintă de presă. Guvernul României negociază cu domniile lor. Ce negociază? Din ce ştim noi, a doua tranşa şi îndeplinirea unor indicatori. Indicatorii estimaţi în memorandum s-au schimbat între timp. Credeţi că avem şanse să negociem să primim a doua tranşă sau în buna istoria a relaţiei noastre cu FMI, prima tranşă venea şi după aceea ne uitam pe pereţi în aşteptare şi a următorilor bani şi a compromisurilor pe care le-am făcut în anii aceştia?

Nu se pune problema să întrerupem acordul cu Fondul. În primul rând realitatea corectă este că parametrii primelor şase luni arată că România a rămas în angajamentele în acordul cu Fondul.

Şi ne-am îndeplinit ţintele.

Da. Ce putem anticipa este că nu vom putea să ne îndeplinim parametrii fixaţi în acord pentru 31 decembrie, şi asta din mai multe motive. Cel mai serios motiv este că vom avea o cădere economică mai mare decât cea estimată, mai mare decât - 4 şi atunci lucrurile trebuie puse în acord. Dacă vom avea o cădere economică mai mare de - 4, şi încăsările de la buget vor fi mai mici decât cele estimate, bazat pe - 4, ceea ce înseamnă că şi deficitul va fi mai mare şi atunci trebuiesc găsite formule de compensare a deficitului pentru a rămâne totuşi undeva la 4,6.

Avem tot interesul să ne menţinem în parametrii pentru a intra în zona euro la 1 ianuarie 2014. Deci, cred că la Fond se va găsi foarte multă înţelegere, pentru că sunt specialişti şi nu e nevoie de înţelegere, sunt realităţile economice, iar România poate demonstra că nu din cauza ei căderea economică a fost mai mare de - 4, ci datorită conjucturii internaţionale care i-a blocat exporturile, pe de o parte, iar pe de altă parte datorită reducerii consumului intern, pentru că românii au devenit mai prudenţi în a cheltui banii. Sunt două elemente cu care niciun guvern nu poate lupta şi trebuie să găsească soluţii pentru a compensa aceste realităţi.

O să trecem şi pe partea aceasta, partea guvernamentală. Se reproşează însă foarte mult din partea oamenilor limbuţia infinită din aceste luni, faptul că s-au spus anumite date, ar trebui să se revină asupra lor. Lumea nu mai înţelege foarte clar. O să revin asupra acestui subiect şi să vă spun ce mi-au transmis oamenii, să vă spun ce nu le place. Vreau să mă întorc însă la această zonă geostrategică Nabucco. În lurmă cu 12 ani, exact pe vremea aceasta, la nişte cursuri pe care le organizam pentru ziarişti ne-aţi prezentat coridoarele energetice ale viitorului. Ca ziarişti, pot să afirm clar, cam tonţi la vremea aceea cu toţii, pentru că eram conectaţi la realitatea imediată, scandalurile din CDR după neadmiterea noastră la Madrid, ne-aţi spus despre Marea Caspică, despre Nabucco, ce va fi important pentru România. Sigur, râdeaţi de noi şi vreau să vă întreb: Mai aveţi, domnule preşedinte, acele hărţi? Noi acum am înţeles cât de important este Nabucco. Nu le arătaţi şi la politicieni acele hărţi? Şi vreau să vă întreb pe cine v-aţi supărat când lupta dumneavoastră pentru Nabucco a fost a dumneavoastră, personală? Nu v-aţi dus la Ankara să semnaţi dumneavoastră pentru Nabucco. Pe cine v-aţi supărat?

Nu m-am supărat pe nimeni. Pur şi simplu nu mai era nevoie de prezenţa mea acolo pentru că unul din proiectele pe care le-am susţinut deveneau realitate la nivelul guvernelor interesate.

Mai aveţi hărţile?

Sigur că le am. Dintotdeauna aşa am crezut în ele, cum cred încontinuare că trebuie să trecem din punct de vedere politic la promovarea următorului proiect care înseamnă P-8, magistrala de transport ţiţei de la Constanţa la Trieste via Pancevo.

Nouă, ziariştilor, ne-aţi spus... Vă intrebam dacă acum oamenilor de afaceri care-şi caută, iată, loc de investiţii, le-aţi spus şi lor dacă înţeleg importanţa acestor zone...

Doamnă, cred că o vor înţelege. Deocamdată avem probleme cu diplomaţia românească să înţeleagă importanţa acestor zone pentru că de doi ani la întâlnirea anuală cu Corpul Diplomatic le spun: Dragi diplomaţi, luaţi drumul către Asia Centrală, priviţi la Turkmenistan, Kazahstan, Uzbekistan, priviţi la zona Caspică. Acolo ne trebuiesc diplomaţi şi nu să ticsim ambasada bilaterală de la Bruxelles sau ambasada bilaterală de la Londra sau mai ştiu eu de unde ne place să ne plimbăm...

Salariile sunt mai mari acolo.

Nu sunt mai mari, doamnă. Nu sunt mai mari la Londra decât într-o capitală din Asia Centrală. Depinde de rangul ambasadorului. Numai că am ajuns ca diplomaţii să poată să spună: Nu vreau să mă duc. Deşi el este în serviciu ordonat. Eu vreau la Londra. Şi atunci se duce la Londra. Deci, cred că aici trebuie pus capăt diletantismului în abordarea intereselor României. De doi ani spun Ministerului de Externe: Luaţi avioanele către Asia Centrală...

Luaţi-le şi hărţile anul ăsta când vă întâlniţi cu ei...

Sper că acum ministrul Diaconescu va face ceea ce trebuie pentru ca ambasadele noastre din Asia Centrală să fie bine dotate cu diplomaţi, iar cei care vor să facă diplomaţie numai la Londra le pot spune că mă întâlnesc la fiecare trei luni cu Gordon Brown, dacă vor să stea numai la Berlin că mă întâlnesc la fiecare trei luni cu Merkel, pentru că toţi şefii de stat şi de guvern se întâlnesc la fiecare trei luni. Ne rezolvăm problemele acolo, când ne întâlnim la Bruxelles şi nu prin marii diplomaţi care trebuie să ticsească ambasadele din ţările astea. Sigur, trebuie să avem un serviciu diplomatic bilateral acolo, dar nu excesiv şi deloc serviciu diplomatic în Asia Centrală sau mai deloc.

Voiam, şi era o întrebare pe care a pus-o multă lume, dau şi eu un secret aici pentru cei care ne ascultă, astă-noapte am dat pe messenger un mesaj dacă l-aţi întâlni pe preşedintele Traian Băsescu ce l-aţi întreba, şi am strâns şi eu toate întrebările. Una dintre acestea se referea la partea de politică externă. Ce vă reproşaţi, domnule preşedinte Traian Băsescu, că n-aţi făcut pe zona politicii externe? Ce-aţi fi putut mai mult şi n-aţi făcut, ce-ar fi putut alţii să facă şi n-aţi reuşit să-i convingeţi?

Doamnă, asta e întrebare tip jurnalistică: Ce-ţi reproşezi şi ce nu în politica externă? În politica externă poţi să-ţi reproşezi, de exemplu, că lumea nu-i dezarmată în momentul de faţă. Dar de ce mai avem arme în lumea asta? Pot să-mi reproşez şi mie, şi lui Bush, şi lui Obama şi cui vreţi dumneavoastră, şi lui Putin şi oricui.

Politica externă e o chestiune în care acumulările sunt în timp, se fac pas cu pas, uşor şi eu vă pot spune, pentru că m-aş întoarce puţin la un subiect pe care l-am expediat prea repede, Nabucco, pentru că aici am de dat şi nişte replici şi vreau să le dau la Radioul Naţional. Dacă vă aduceţi aminte când toate ţările care sunt în Nabucco semnaseră South Stream-ul, iar pe la televiziuni, marii analişti şi cunoscători din presa românească se dădeau cu capul de pereţi cum a rămas România în afara coridoarelor energetice din cauza preşedintelui. Sigur că era un act de inconsecvenţă dacă şi noi săream în barca South Stream-ului, abandonând Nabucco. Până la urmă, poziţia noastră, poziţia americană şi Bruxelles-ul au readus Nabucco în actualitate.

V-aş putea spune că la Consiliul din iarnă Nabucco fusese scos de pe agenda priorităţilor Comisiei Europene, iar poziţia României a blocat scoaterea Nabucco de pe lista de priorităţi. Mai mult decât atât, am obţinut şi finanţare de la Comisie pentru Nabucco. Aş vrea să le spun, cu ocazia asta, analiştilor diletanţi, unii având chiar etichetă de mari analişti de politică externă şi binemeritată eticheta, dar îmi aduc aminte cât de uşuratic îşi blamau preşedintele pentru că se purta şi ei erau inteligenţii care aveau toate detaliile, iar preşedintele nu înţelegea nimic. Iată că viaţa a demonstrat că consecvenţa şi cunoaşterea în detaliu a realităţilor face ca până la urmă să câştigi şi din acest punct de vedere eu consider Nabucco, în afara altora, un succes pentru România pentru că la un moment dat rămăsese singura ţară europeană care nu abandonase proiectul în favoarea South Stream.

Eu pot să le spun celor care se dădeau cu capul de pereţi prin studiouri arătând cum a rămas România în afara coridoarelor energetice că dacă vreodată se va face South Stream - şi mai spun o dată, dacă vreodată se va face South Stream - România nu va fi în afara South Stream. Avem şi abilitate şi ştiinţă şi interese şi ce pune pe masă pentru ca South Stream să nu fie un proiect care să ne ocolească. Dar, în politică întotdeauna, mai ales în politica externă, este necesară consecvenţa, bunul simţ şi seriozitatea, capacitatea de a-ţi menţine opţiunea.

Şi flexibilitatea...

Flexibilitatea este şi ea una din calităţi, dar nu atunci când întrebarea este fundamentală, de genul: Contribuim la diversificarea surselor de alimentare a Europei cu energie sau ne dăm pe doi bani? Şi opţiunea mea a fost cea de pe drumul mai greu, dar s-a dovedit a fi corectă.

Domnule preşedinte, vă invit în zona actualităţii interne, aşa cum o percepem noi. Coaliţia guvernamentală are, probabil, insolaţie, a dat căldura peste ea, sunt într-o gâlceavă permanentă. Există ţări din Europa care şi-ar dori ca, în această perioadă de criză, să aibă o majoritate parlamentară de 73%. Întrebarea care se regăseşte în foarte multe din rugăminţile care mi-au fost adresate să vi le pun dumneavoastră: de ce, domnule preşedinte, nu-i chemaţi la palatul dumneavoastră, să vă închideţi cu ei, o perioadă mai lungă de timp, ori să rămână împreună ori să se despartă? Îmi spunea, astăzi, un domn, în Cişmigiu, că ar trebui "să rupeţi pisica", domnule preşedinte şi întrebarea lui era de ce îi mai tot ţineţi în braţe şi îi cocoloşiţi atâta.

Cred că eu o să fiu sincer să vă spun că intenţionez să-i mai ţin în braţe, deşi nu-mi place ce se întâmplă. Nu-mi place tergiversarea. Personal, pot să înţeleg că preşedintele PSD, spre exemplu, a intrat în campanie pentru prezidenţiale; deci, este omeneşte, pot să înţeleg acest lucru.

Ce îmi este greu să accept şi, de aceea, îmi propun să am răbdare în continuare, tergiversarea măsurilor de reformă sau acum putem să le punem şi în zona măsurilor de diminuare a impactului crizei economice. Şi aici aş enumera câteva lucruri la care am convenit de la bun început, de la formarea alianţei, că sunt lucruri ce se vor întâmpla: reducerea aparatului birocratic. Toate paleativele astea - îi menţinem pe toţi, dar mai reducem un spor sau altul - sunt poveşti. Aici, guvernul trebuie să se comporte cu toată seriozitatea şi să diminueze masiv aparatul de stat.

Păi, domnule preşedinte, îşi împart funcţiile între ei, toate sunt algoritmice.

Doamnă, se poate face şi asta. Pot înţelege interesul partidelor de a fi reprezentate în administraţie, conform reprezentării sau conform rezultatului alegerilor. Deci, asta nu este de neînţeles.

Da, dar au trecut atâtea luni.

Numai puţin. Se face în toată lumea. Niciun partid nu acceptă să nu-şi transfere în putere politică voturile pe care le-a primit la alegeri. Deci, acest lucru se face. Ce nu înţeleg este tergiversarea diminuării aparatului de stat excesiv, adică trimitere în şomaj a unui mare număr de funcţionari, public şi contractual, pentru că încarcă inutil ştatul de plată şi cheltuielile din bugetul de stat.

Staţi puţin. Deci, dumneavoastră sunteţi de acord ca aceştia să fie trecuţi în şomaj?

Da, sunt de acord. Nu diminuarea salariilor este soluţia, ci lasă omul relativ bine plătit, dar redu cheltuielile, aducând aparatul de stat la o dimensiune normală. Noi avem o dimensiune în exces a aparatului de stat.

Lumea e nefericită dacă aude aşa ceva. Pierderea locului de muncă este...

Doamnă, aici nu ne punem problema când eşti fericit şi când eşti nefericit. Eu vă asigur că Guvernul României va trebui să facă această operaţiune. Problema este dacă o face în timp util sau prea târziu, după ce acest aparat bugetofag va mânca toate resursele sau va fi trimis în şomaj parte din el, înainte să atace fundamental substanţa resurselor Ministerului de Finanţe.

Deci, eu cred că nu mai poate continua această poveste, a nereducerii aparatului bugetar, a nedesfiinţării de agenţii ş.a.m.d., care pot fi desfiinţate sau a necomasării lor într-o formulă suplă. Acest lucru nu poate fi evitat. Îl apreciez extraordinar de mult pe premierul Boc, că încearcă să rezolve această problemă, prin negocieri în interiorul coaliţiei, dar totul are o limită, până când poţi să negociezi. Nu aştepţi să scufunzi bugetul de stat şi pe urmă să iei această măsură. Deci, ea trebuie cât mai rapid pusă în aplicare.

Domnule preşedinte, deci, dacă înţeleg bine, la această problemă, gâlceava constantă din coaliţie, care ne afectează pe toţi, dumneavoastră sunteţi de acord cu reducerea aparatului administrativ, ceea ce, oricum, este o cerinţă pe care au pus-o şi alţii în perioadă de criză.

Alţii au pus-o şi în alţi termeni.

Şi FMI a pus-o.

Reducerea chletuielilor. Şi de acest lucru a profitat alianţa la guvernare şi a spus "mai reducem un spor aici, unul acolo". Nu se poate trata această problemă decât prin reducerea masivă a aparatului de stat, pentru că sunt legi, sporurile alea sunt în legi, se duc în instanţă, câştigă. Şi atunci, nu ai altă soluţie decât cea corectă: reducerea aparatului de stat.

Adică, de ce statul are un comportament discreţionar cu banul public, ţinând un aparat uriaş, pe când companiile se restructurează? Românii care sunt în companii private pleacă în şomaj, iar celor din aparatul de stat nu li se întâmplă nimic şi sunt una din marile probleme ale consumului bugetar.

Şi vreţi să spuneţi că-l lăsaţi în continuare pe primul-ministru să se lupte în coaliţie cu aceste probleme? Şi nu o să înceapă miercuri scandalul, luni să vină coaliţia, s-o ţinem tot aşa? Întrebarea era de ce nu-i chemaţi la dumneavoastră, acolo, să-i închideţi şi să rezolve în faţa dumneavoastră această problemă, să ştim şi noi clar?

Doamnă, în faţa mea şi-au luat angajamente că fac restructurarea aparatului de stat.

Păi, s-ar părea că nu a fost suficient.

Bun. Nu venitul în faţa preşedintelui sau... pentru că puterea executivă este la guvern, nu la preşedinte, să fim foarte clari; acolo este puterea executivă. Ei pot să vină la mine şi eu să le spun ce vă spun şi dumneavoastră acum: "Fraţilor, trebuie să reduceţi cu 20% numărul de angajaţi, nu poveşti. Luaţi numărul de angajaţi de acum şi reduceţi-l cu 20%".

Educaţia, criză permanentă

Domnule preşedinte, pare, în tot ceea ce aţi spus dv, şi aşa s-a perceput la nivelul unei categorii mari a populaţiei, că este o luptă Miclea versus Andronescu, politicieni versus sindicate, sau toţi împreună. Până la urmă, suntem părinţi, avem copii, se duc la şcoală. Acolo este marea problemă. Nu se poate depolitiza această situaţie?

Părerea mea este că aici, Guvernul va trebui să ia o poziţie extrem de tranşantă, dacă acceptă ca reforma în educaţie - şi premierul este primul care are responsabilitatea aceasta - dacă acceptă ca reforma în educaţie să mai fie amânată de sindicate şi politicieni încă un an sau dacă trece la o poziţie fermă, în care să spună "stop" calităţii proaste în educaţia românească, repet, fie că e la stat, fie că e la sectorul privat şi trece la un sistem de evaluare a elevului, a studentului, de evaluare a dascălului, de evaluare a universităţii, de aşezare pe ierarhii calitative a sistemului de învăţământ universitar. Până când elevul şi studentul nu vor fi în centrul sistemului de educaţie, nu se vor urni lucrurile.

Clientul sistemului, să spunem aşa.

Da, beneficiarul şi pe urmă, prin student, prin elev, beneficiarul va fi economia naţională şi naţiunea română în ansambul ei, nu se va putea merge înainte. Trebuie să existe înţelegerea că în centrul sistemului de educaţie este interesul elevului şi studentului.

Este cu începerea acestui an universitar? Da sau nu, după părerea dv?

Nu ştiu, eu am încercat şi am făcut tot ce a ţinut de mine şi vă mărturisesc că am condus un proces greu, timp de trei ani, pentru a se ajunge la soluţiile Comisiei Miclea. /.../ nu spun că trebuie să rămână 100% aşa cum au fost scrise. Probabil că unele ajustări trebuie făcute, dar principiile pe care le propune Comisia Miclea sunt principii moderne, principii care sunt inspirate din cele mai performante sisteme de educaţie din Europa şi din lume.

Deci nu văd de ce am avea opoziţie. Există varianta pe care am văzut-o lansată, nu că nu se pot aplica toate deodată. Nimeni nu spune că setul de soluţii al comisiei prezidenţiale trebuie aplicat... toate pot sau trebuie să fie aplicate de la reluarea noului an şcolar. Nu. Trebuie o etapizare a intrărilor în funcţiune, pentru că ele implică şi recalificarea unor profesori, în specializări noi, în alt mod de a preda, în alt mod de a educa copilul. Deci este un proces complicat, dar ceea ce s-ar putea introduce, imediat, fără costuri suplimentare, este sistemul de evaluare elev-profesor-instituţie de învăţământ.

Ca spre exemplu: sistemul Miclea propune ca nu toate universităţile să facă doctorate. El împarte universităţile în trei categorii. Universităţi care sunt acreditate să dea numai licenţă, pentru că nu au structura profesională să meargă mai departe, universităţi care să facă licenţă plus masterat şi altele care să facă licenţă, masterat, doctorat. Deci, în momentul de faţă de asta avem bandă rulantă de produs diplome şi ne discredităm şi în faţa europenilor, ne discredităm şi pe piaţa forţei de muncă a UE, prin modul cum la noi se eliberează diplomele.

Sunt semnale în sensul acesta şi cu consecinţe pentru copiii noştri.

Doamnă, ştiţi ce - bun, nu mă surprinde - este, într-un fel, revoltător. Dacă ia cineva discursurile mele de acum trei ani, după ce s-a pus diagnosticul pe sistemul de învăţământ românesc, aţi auzi ce auzim acum de la străini. Oare de ce ne-am obişnuit să ne dispreţuim soluţiile interne şi până nu ne spun străinii, nu credem?

Şi mai ales învăţământul de la distanţă, care este pelagra generalizată a învăţământului din România, funcţionează bine mersi şi în învăţământul de stat, ca şi cum am fi o ţară ca Australia. Păi în România, la fiecare colţ de stradă, într-un oraş, dai de o universitate, că e privată, că e de stat. De unde până unde escrocheria, scuzaţi-mă că îi spun aşa, învăţământului de la distanţă? Şi în Australia mă tem că se face numai la şcoala primară învăţământul la distanţă. Sau la o ţară ca Australia se justifică, dar în România, nu se justifică deloc, nici la stat, nici la privat, învăţământul de la distanţă. Ştiu ce o să fie acum.

Se justifică, domnule preşedinte. Deci există voci care spun aşa: ai făcut o facultate la zi, ai ajuns la o anumită vârstă, vrei să mai faci una.

Te duci la fără frecvenţă.

Este modernă forma asta, on line.

Doamnă, cred că într-o ţară unde universităţile sunt la toate colţurile, învăţământul la distanţă este la fel de ineficient şi la stat, şi la privat. Sigur, la Spiru Haret este un fenomen de amploare, care a revoltat pe toată lumea.

Bine, s-a dezvoltat în ultimii doi-trei ani.

Dar eu vă pot spune că orice universitate, fie de stat, fie privată, poate dezvolta un sistem ca la Spiru Haret. Sau, despre ce învăţământ de stat vorbim, când marea majoritate a studenţilor la stat sunt cu plată.

Păi nu, asta este întrebarea care vreau să v-o adresez.

Deci eu cred că învăţământul trebuie tratat egal, că e de stat, că e privat şi exigenţele de autorizare propuse de soluţiile date de comisia prezidenţială sau exigenţele de evaluare sunt cheia modernizării sistemului de educaţie românesc. Bineînţeles, plus reforma curriculară. Păi, o să vă surprindă, dar în România este un abuz împotriva elevilor pentru a menţine catedre.

La noi, în liceu, ca şi în şcoala generală, copilul face 13-14 materii. De ce? Ca să se dea de lucru la foarte mulţi dascăli, în condiţiile în care nu avem dascăli calificaţi sută la sută. Avem şi zeci de mii de suplinitori, avem şi... Oare de ce nu venim la ceea ce este rezonabil? Cinci, şase materii pe an pentru fiecare copil. De ce? Pentru că este înţelegerea între oameni politici şi sindicate. Care au viciat profund, aceste înţelegeri, calitatea sistemului de educaţie românesc.

Nu spun că nu aveţi dreptate, dar mie mi se pare că pe baza documentării pe care am făcut-o pe acest subiect, reacţia din partea UE a unor ţări europene faţă de România, va fi foarte dură. De ce? Pentru că primul capitol de negociere cu UE, ştiţi şi dv, în '99-2000, a fost învăţământul. Acolo am trecut şi forme private şi de stat, ne-am luat nişte angajamente. Iată, acest scandal sau cum s-o numi el, că nu ştiu cum să îl etichetez, scoate în evidenţă în faţa Europei valabilitatea diplomelor din România. Ce se întâmplă, dle preşedinte, dacă nu se va mai recunoaşte nici o diplomă din România, până nu se termină această situaţie internă a ţării?

Doamnă, deocamdată avem opt state care nu ne recunosc diplomele eliberate de sistemul de educaţie românesc, iar altele, dintre cele care ne recunosc, care nu recunosc toate diplomele. Deci doar pe anumite universităţii recunosc diplomele sau pe anumite specializări. Este clar că dacă nu facem ceva, riscăm enorm...

Consiliul Concurenţei...

Pentru generaţia tânără. Nu mă băgaţi şi în Consiliul Concurenţei, în chestii de astea...

Nu, nu, la nivelul Comisiei Europene, pe zona concurenţei

Ce vă pot spune - aici nu e vorba atât de concurenţă, cât e vorba de bun simţ. Deci dacă mai pierdem un an cu ceea ce organizează dna ministru, acum, pe la minister, ea discută cu sindicatele din nou, cum să poată să mistifice soluţiile bune date de Comisia Miclea. Vă asigur că acesta este obiectivul major al discuţiilor cu sindicatele. Cum să facă din nişte proiecte bune nişte proiecte convenabile, dascălilor şi nu copiilor? Şi bineînţeles, politicienilor, pentru că politicienii obţin voturi dacă nimic nu se întâmplă în sistemul de educaţie./ds/

Da, este o întrebare şi aveam şi eu să v-o pun şi ne apropiem însă de încheierea emisiunii pe care nu o încheiem chiar aşa, pentru că trebuie să vă mai pun două întrebări. Am fost rugată să vă întreb de ce, domnule preşedinte, lăsaţi ca în numele dumneavoastră să vorbească şi să vă apere tot felul de persoane, chiar dacă temporar se numesc politicieni. Realitatea ultimelor zile a scos la iveală că mulţi dintre ei nu sunt chiar atât de cinstiţi precum se pretind şi se dau şi mari apărători ai dumnevoastră. De ce îi lăsaţi, domnule preşedinte?

Doamnă, eu nu cer nimănui nici să mă apere, nici să mă critice.

Dar îi recompensaţi pentru ceea ce fac?

Cum, doamnă?

Nu ştiu, întreb. Am fost întrebată să vă întreb, vă întreb.

E un tip de întrebare cel puţin nelalocul ei. Nu-i recompensez cu nimic pe politicieni.

Şi atunci de ce fac?

Lumea politică este împărţită în două: pro şi contra Băsescu.

Nu neapărat chiar aşa.

Contra Băsescu sunt 95%; pro-Băsescu au mai rămas vreo 5%.

Ei lăsaţi că nu e chiar aşa. Nu vă răsfăţaţi.

Vorbim de lumea politică. Însă din acest punct de vedere trebuie să vă spun că eu nu cer nimănui să mă apere.

Si totuşi o fac. Au ajuns megastaruri politice mulţi dintre aceşti politiceni, îi vedem tot timpul. Vorbesc în numele dumneavoastră ca şi cum v-ar citi gândurile...

Nu doamnă, nu vorbesc în numele meu, că eu nu deleg pe nimeni să vorbească, să dea mesaje pentru mine. Nu deleg pe nimeni. Eu dacă am ceva de spus, spun eu. Însă în dezbaterea publică am observat că sunt politiceni care susţin poziţiile mele, sigur cu o voce firavă că nu reuşesc că sunt copleşiţi, şi politiceni care sunt împotriva mea. Politiceni care vorbesc...

Dar sunt unii cu voce firavă nu chiar atât de firavă, domnule preşedinte. Sunt unii care vă apară şi v-au apărat şi deoparte şi de alta.

Doamnă, vă repet, eu nu am nevoie să mă apere nimeni, cum nu am nevoie nici să mă acuze nimeni , nu am nevoie nici de asta, dar în ultimii....

Asta era o întrebare. Dacă îi recompensaţi cumva ? - mi-a pus-o cineva, v-o adresez.

Nu. Nu recompensez pe nimeni şi oricine are dreptul să se pronunţe legat de opiniile preşedintelui. Bănuiesc că nu putem inventa o lista cu care să interzicem a te pronunţa. Deci nu recompensez pe nimeni. Fiecare îşi face viaţa politică cum crede.

V-am şi spus că mulţi dintre politicienii noştri au ajuns megastaruri. De obicei, pentru un megastar în afară dai bani. Aici aflăm că devin megastaruri dând bani şi că există tot felul de înţelegeri oneroase din care şi ziarişti fac parte. Domnule preşedinte, doresc să vă rog încep în numele meu, dar şi în numele colegilor care sunt ca mine de atâţia ani în presă să daţi nume de ziarişti care au făcut cârdăşii de acestea financiare cu politicieni şi care ne fac până la urmă şi nouă rău în relaţia cu dumnevoastră. Dacă existaţi, la ultima conferinţă că veţi da asemenea cazuri dacă le aveţi, pentru că şi noi ne putem autoregla. Nu suntem nici moguli, nici ... Ne facem datoria şi ştiţi şi dumnevoastră. De ce din cauza unora să ne ...

În primul rând, spuneţi un neadevăr. Nu am promis nicio astfel de listă.

Nu, nu aţi promis o listă, că daţi o poziţie în legătură cu această problemă.

Poziţia mea este următoarea. Acest fenomen există. Este extrem de frecvent, în care ziarişti...

E foarte grav ce spuneţi, pentru noi.

Reţineţi ce vă spun. Sunt ziarişti care iau bani de la oameni politici. Sunt ziarişti care în campanii spun: am o firmă de publicitate, dăm banii de publicitate la ziar prin firma asta...

În cârdăşie. Şi sunt mulţi, domnule preşedinte?

Sunt destul de mulţi .

Şi noi cum putem să ne apărăm în faţă colegilor noştri?

Nu vă supăraţi, doamnă...

Cum procedăm ca să avem o relaţie corectă? Nu, nu ştim.

Nu. Poate dumneavoastră la RRA.

V-am spus că sunt romantică şi naivă încă; aşa vreau să rămân.Vreau să ne ajutaţi!

Vă asigur că ziariaştii se ştiu între ei. Se ştiu şi ziariştii şantajişti şi există. Am şi supranume predestinate; şti ca la Cosa Nostra. Sunt şi ziarişti care, chipurile, sunt consultanţii unui om politic şi au şi emisiuni la televizor şi pe urmă îl aduc în emisune - chiar la Televiziunea Publică, uneori - şi spun: domnule X, să facem o emisiune de politică externă, iar el este consultantul domnului, deci îşi duce lipsa de fair play atât de departe încât îl aduce şi în emisiunile lui, fiind consultant. Păi, pentru asta este plătit de fapt, să-l ducă la postul de televizune, că este public, că este al unui mogul, să-l ducă acolo, să-u facă emisiuni.

Cu mogulii noi nu avem treabă. Noi aici v-am pus, şigur că este o altă problemă, dar mergem pe autoreglarea noastră ...

Eu consolidez ceea ce am afirmat, că sunt mulţi ziarişti importanţi ...

De unde îi aflăm? Cine ni-i poate da, nu de la dumneavoastră, nu vreţi să-i daţi.

Doamnă, întrebaţi-i pe cei care i-au plătit, întrebaţi-i pe cei ...

A, vă daţi seama că asta este o poveste ce ziceţi.

Uite, v-aş da un criteriu de selecţie. Sunt unii care au responsabilitităti, fie în guvern, fie în viaţa politică şi nu o să-i prea vedeţi criticaţi. Este un semnal la care să vă întrebaţi de multe ori, oare de ce nu se spune nimic de ministerul ăla? Să ştiţi că sunt oamnei care îşi plătesc liniştea.

Dar nu este în regulă, domnule presedinte.

Păi, nu este doamnă.

De ce la 20 de ani de la revoluţie ne întrebăm de ce a fost atât de rău comunismul şi de ce în capitalism se întâmplă asemenea lucruri mai rele ca pe vremea activiştilor de partid? Este normal?

Acesta pare a fi un soi de perioadă prin care şi politicienii, şi jrunaliştii trebuie să treacă. Este un purgatoriu la care îi obligă tranziţia asta de la presa cu adevărat liberă la presa care a fost lăsată liberă, dar nu vrea ea să fie liberă, ci îi plac banii de la oamenii politici.

Tuturor le plac banii.

Sau mai este un alt lucru mai periculos decât acesta şi acest lucru mai periculos este atunci când netransparent trusturi de presă vor să decidă politici şi să decidă asupra politicienilor - şi avem două ...

Păi, cum să nu decidă, domnule preşedinte, din moment ce îşi plătesc, împreună cu ziariştii, şă îşi facă apariţii. Este o supercârdăşie aici.

Pe de o parte, şu şă ştiţi că nu vreau şă apăr pe nimeni, dar ..

.
Nu, nu trebuie să apăraţi. Aş fi vrut nişte nume.

Nu o să le aveţi, deocamdată, dar şi lumea politică, şi lumea jurnalistică ştie că aceste fenomene există. Cel mai grav însă, este un alt lucru. Sunt trusturi cum ar fi Realitatea, Caţavencu sau Antena 3, care în mod netransparent sunt hotărâte să influenţeze decizia politică. Dacă ar spune cinstit - cum ar face trustul Realitatea - noi susţinem candidatul X, am şti de ce emisiunile sunt într-un fel sau altul, sau trustul Antena dacă ar spune: Noi, cinstit, trustul Intact susţinem cutare candidat - ar fi, de asemenea, corect, dar atâta timp cât pe de o parte, se vor independenţi ...

Dar şi sunt poate, în naivitatea lor, mulţi.

Doamnă, haideţi să vă spun eu, vă dau un exemplu, pentru că nu vreau să mă duc în altă parte, un exemplu de moralitate de trust - şi o să încep cu trustul domnului Vântu, da? Care, spre exemplu, pentru a amesteca sau a da impresia că fiica mea a fost beneficiara unor bani publici în campanie, timp de 30 de zile, de dimnineată până seara dădeau imagini cu Monica Ridzi şi fiica mea la concertul formaţiei Voltaj.

Da, dar au existat acele imagini.

Au existat, dar subliminal s-a indus impresia că era sustinută şi cu vorbe afirmaţia, deci de unde până atunci se întrebau de ce Elena Băsescu a fost dată la televiziuni pe 1 şi 2 Mai, de Zilele Tineretului, ca şi cum ar fi fost dată de la toate evenimentele, nu a fost, că a fost cu mine, s-a profitat de faptul că s-a dus la concertul formaţiei Voltaj şi timp de 30 de zile au probat cu acele imagini implicarea, chipurile, a fiicei mele în cheltuirea banilor publici de la Ministerul Tineretului şi Sportului, dar dacă acesta este un mijloc: timp de 30 de zile, au probat cu acele imagini implicarea, chipurile, a fiicei mele în cheltuirea banilor publici de la Ministerul Tineretului şi Sportului. Dar dacă acesta este un mijloc de a arăta, spre exemplu, că fiica mea a fost implicată - sigur că poate demonstra că nu a avut nicio legătură cu Zilele Tineretului...

Vom vedea ce va fi.

Numai puţin, lăsaţi-mă să termin, pentru că ar fi păcat să nu termin. Mă întreb: prea cinstiţii ziarişti ai acestui trust oare de ce nu apar zilnic cu poze ale amărâţilor de la FNI la tribunal, când ştiu foarte bine că a fost condamnată Vlas, pentru că a umblat cu creionul, dar banii acelor amărâţi sunt la Vântu?

Sau un alt exemplu: firma Petrom Service a reuşit să păcălească statul de vreo 63 de milioane de euro, returnare de TVA pe ultimele zile de guvernare ale Guvernului Tăriceanu, returnare ilegală. Mai mult decât atât, tot Petrom Service şi-a dat publicitate la "Realitatea", pentru a transfera bani încasaţi, în relaţia cu Petromul, în aşa-zisă publicitate, ca şi cum mai exista o altă companie Petrom Service, care era în contract cu Petromul. Acea sifonare de bani, asta a mai dăunat statului român cu o pagubă, iarăşi, de vreo 30-40 de milioane de euro.

De ce prea cinstiţii ziarişti, aşa cum au făcut cu... Nu v-am spus finalul, că din banii de TVA pe care i-a luat ilegal Petrom Service s-a făcut mărire de capital la trustul "Realitatea-Caţavencu". Oare de ce prea cinstiţii ziarişti nu-şi pun şi ei, acolo, din cele 63 de milioane de euro, luaţi nedrept de la stat de Petrom Service, s-a făcut mărire de capital la "Relaitatea-Caţavencu". Sau din banii celor de la FNI, tătucu' Vântu a avut grijă să ne construiască o televiziune cu care facem politică şi noi spunem cine-i bun şi cine-i rău în politica românească. Oare de ce nu fac acest lucru prea cinstiţii ziarişti dacă o simplă prezenţă a fiicei mele la un concert a fost elementul cu care au indus ideea că bani publici s-au dus în campania fiicei mele?

Domnule preşedinte...

Deci, asta este o replică cinstită, bazată pe ce ştiu, la trustul "Realitatea", pentru campania pe care o fac.

Domnule preşedinte, trebuia să încheiem emisiunea şi eu, pentru că am declanşat această problemă cu ziariştii, mă pun de partea ziariştilor cinstiţi din acele trusturi.

De partea acelor ziarişti sunt şi eu.

De partea... Eu mă pun, în acest moment, şi spun cum aş fi tratat ştirile: pentru problema FNI, despre care vorbeaţi, sigur, putem să punem oamenii de acolo, dar s-au dus liberi să-şi depună banii la FNI, este o poveste veche...

Sunt de acord. Asta spunea şi Tatulici şi încuraja... Nu, la Caritas, pardon.

Nu, eu nu am treabă cu aia. Eu spun că noi am cercetat şi există în presă acele lucruri. Despre alăturarea dintre fata dumneavoastră şi fostul ministru al tineretului, e reală, au fost făcute imaginile; plus, exact vă întrebam de oamenii care vorbesc în numele dumneavoastră sau se apropie de anturajul dumneavoastră. Normal că se fac speculaţii. Şi pentru că există...

Doamnă, eu sunt de acord că este reală, dar modul cum a fost utilizată a lăsat să se construiască...

Realizator: Avem imaginaţie, ca ziarişti şi la fel şi la trustul "Impact". Ne străduim. Dar în momentul când...

Nu numai imaginaţie, că imaginaţie - să n-avem caracter - putem avea toţi. Problema este cum eşti decent.

Dar în momentul când spuneţi că ziariştii fac cârdăşii cu politicienii de felul...

Doamnă, nu vorbesc de toţi.

Aia vreau să spun. Cu politicienii... Şi asupra noastră, de oriunde am fi, există o problemă în relaţia cu politicienii, chiar cu dumneavoastră.

Doamnă, deci, eu nu stau cu mâna întinsă la o relaţia bună.

Dar sunteţi preşedintele nostru, vrem să avem o relaţie cu preşedintele nostru, că ne reprezentaţi şi pe noi.

Sunt preşedintele dumneavoastră. Da, vă reprezint şi pe dumneavoastră, cum şi dumneavoastră mă reprezentaţi pe mine.

Exact. Ne străduim să ne facem şi noi pe bucăţica noastră.

Am observat strădania... Pentru că eu nu vorbesc că toţi ziariştii sunt cinstiţi. Dar am observat strădania ziariştilor de a fi corecţi cu preşedintele - şi pun corecţi între ghilimele. Sunt acei ziarişti cărora stăpânii lor le spun: "Asta e soluţia". Iar eu nu voi lua nici un fel de măsuri. Pentru că nu vreau, am garantat că nu mă voi amesteca în presă. Dar nici nu îmi cereţi să nu reacţionez, pentru că am şi eu dreptul la replică. Uitaţi-vă, numai într-o seară, la talk-showuri, uitaţi-vă, să vedeţi câţi...

Sunteţi megastarul nostru, dle preşedinte.

Nu am nevoie să fiu megastarul dumneavoastră, vreau să fiu preşedintele dumneavoastră.

Transcriere RADOR. Accesaţi aici o sinteză a interviului acordat de Traian Băsescu.