Creşterea ratei de absorbţie, "o provocare"
Invitatul emisiunii " Interviul serii" a fost ministrul afacerilor europene, Leonard Orban.
Articol de Victor Caraculacu, 04 Februarie 2012, 17:04
La o distanţă în timp, de cinci ani, de la momentul aderării ţării noastre la UE, înalţi oficiali ai statului, în frunte cu preşedintele Traian Băsescu şi premierul Emil Boc, alături de ministrii afacerilor europene şi de externe, respectiv, serie de oficiali europeni şi diplomaţi au arătat, joi, într-o reuniune consactară celor cinci ani de la aderare, că intrarea României în blocul comunitar a adus şi beneficii, dar şi neîmpliniri.
"Am câştigat dreptul de a circula liber", preciza premierul Boc, "am adus investiţii şi am impulsionat exporturile, dar avem încă restricţii şi atragem puţine fonduri europene".
Printe altele, chiar dacă preşedintele Comisiei, Manuel Barroso, s-a declarat optimist, în mesajul său video, comisarul Dacian Cioloş reafirma nevoia de transformare, iar preşedintele Băsescu a fost categoric: "România plăteşte, acum, inconsecvenţele politicienilor, dar perspectiva poate fi una singură: Statele Unite ale Europei".
Audio: Emisiunea "Interviul serii".
Ministrul afacerilor europene, Leonard Orban, susţine că bilanţul după aderarea la Uniunea Europeană este unul pozitiv.
"Nu suntem cum s-a spus - un stat contributor net la bugetul comunitar. Nu, nu, şi am spus-o în intervenţia mea în cadrul conferinei că, din 1 ianuarie 2007 şi până la sfârşitul anului 2011, diferenţa între sumele pe care le-a primit România de la UE şi cele pe care le-a vărsat la bugetul UE este de 5,67 de miliarde de euro în favoarea României.
"Sigur, sumele ar fi putut fi mult mai mari şi e clar că una dintre provocările pe care le avem este legată de creşterea ratei de absorbţie, dar, oricum, bilanţul este pozitiv, v-am spus 5,67 de miliarde de euro, mai mulţi bani primiţi de România, decât cei pe care România i-a transmis, i-a transferat la bugetul UE", a declarat Leonard Orban.