Chevron încheie forajul la prima sondă din Săliştea Pungeşti
Rezultatele primelor evaluări vor fi clare în câteva luni. Forajul va fi abandonat, asta însemnând efectuarea lucrărilor de cimentare necesare punerii în siguranţă a sa.
Articol de Simina Botar, 11 Iulie 2014, 13:01
Dezbaterile pe marginea viitorului securităţii energetice în urma recentelor decizii ale Kremlinului care afectează aprovizionarea Europei cu gaze naturale prin Ucraina şi tind să influenţeze viitorul diversificării căilor de aprovizionare ale continentului îşi menţine efervescenţa.
Două ştiri li s-au adăugat recent, prima a fost furnizată de ministrul delegat pentru energie, Răzvan Nicolescu, care a anticipat că în România se va anunţa foarte curând "descoperirea de noi zăcăminte de gaze naturale şi petrol".
Cea de-a doua ştire care poate sau nu să aibă legătură cu prima se referă la finalizarea activităţilor de foraj, de explorare a gazelor de şist de către Chevron la prima sondă din apropierea satului Săliştea Pungeşti.
În iunie au fost încheiate activităţile de foraj la prima sondă a explorărilor Companiei Chevron lângă Săliştea Pungeşti.
Rezultatele primelor evaluări vor fi clare în câteva luni.
În perspectiva procedurilor obligatorii în prospecţiunile pentru gaze de şist este un prim moment. Ce va urma?
Cristian Pătruţi, consilier ştiinţific la Comitetul Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei: Acest foraj va fi abandonat, asta însemnând efectuarea lucrărilor de cimentare necesare punerii în siguranţă a forajului şi refacerea în totalitate a mediului, suprafaţa afectată, după care funcţie de rezultatele obţinute, programul de explorare poate continua.
În mod normal, perspectivele unui perimetru de circa 6 mii de kilometri pătraţi cât are perimetrul Bârlad, nu pot fi stabilite doar pe baza execuţiei unui singur foraj.
Procedura acceptată în prospecţiuni presupune mult mai multe foraje decât acesta de la Săliştea cu evaluare după fiecare etapă. Ca exemplu, iată, să nu spunem din experienţa americană unde sectorul privat cu reglementările publice necesare, a scos ţara pe primul loc în lume la producţia de gaze naturale, să vedem experienţa poloneză în prospecţiuni care are un avans de ceva timp faţă de noi.
Cristian Pătruţi: S-au executat din câte ştiu eu circa 60 de foraje în care au fost executate şi forajuri orizontale şi operaţiuni de fracturare hidraulică şi doar un foraj ar îndeplini condiţiile privind o eventuală trecere la exploatare.
Este deci absolut necesar ca mai întâi în urma multiplelor foraje şi analize să se demonstreze că există o rezervă de gaze naturale exploatabilă, inclusiv economic.
Şi această rezervă trebuie să fie omologată de ANRM. Vreţi să ştiţi cât poate să dureze acest proces?
Iată o comparaţie cu explorările de pe Platforma Continentală a Mării Negre.
"Avem perimetre care sunt în explorare de peste 20 de ani şi în care încă nu s-a trecut la faza de exploatare şi explorare continuă", a spus Cristian Pătruţi.