Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Ce rol poate avea România în securitatea zonei

Interviu cu analistul american de origine română, Gabriela Marin Thornton, de la Texas A&M University despre situația din Ucraina, poziția NATO, a UE și a României.

Ce rol poate avea România în securitatea zonei
Gabriela Marin Thornton.

12 Iulie 2014, 12:39

Starea de tensiune din partea de est a Ucrainei se menţine la cote înalte.

La Doneţk, unde s-a retras o parte dintre rebelii separatişti, se aşteaptă ofensiva armatei ucrainene.

Preşedintele Petro Poroşenko se declară dispus la negocieri cu toţi cei care reprezintă în mod real populaţia acestei părţi a Ucrainei şi sunt pregătiţi pentru un dialog politic.

Există însă opinii, potrivit cărora aceste sacrificii ar fi zadarnice pentru că, după ce a pierdut Crimeea definitiv este de aşteptat ca şi unele dintre teritoriile de est ale Ucrainei să fie preluate de Federaţia Rusă.

Audio: În interviul acordat în exclusivitate postului nostru de radio, doamna Marin Thornton face referiri mai ample la cauzele care au generat criza ucraineană şi la poziţia actorilor naţionali, regionali şi globali implicaţi în conflict. Interviul mai cuprinde şi referiri la securitatea energetică şi militară a regiunii Mării Negre.

Analiza aparţine politologului american de origine română Gabriela Marin Thornton, senior lecturer la Texas A&M University şi a fost făcută într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Radio România Actualităţi.

Gabriela Marin Thornton: Cred că SUA acum sunt extrem de preocupate de faptul că s-a pierdut atât de mult sânge şi resurse materiale în Irak, iar violenţa din Irak a apărut, deci SUA acum au foarte multe lucruri la care să se uite. Cumva Ucraina a dominat paginile ziarelor din SUA, însă nu am văzut nimic făcut. Vedem ceva făcut pentru Irak, pentru Afganistan, dar nu vedem militar făcut nimic pentru Ucraina.

Reporter: În momentul de faţă, lucrurile par mai complicate decât până acum. Avem de-a face cu două poziţionări: pe de o parte Alianţa Nord-Atlantică rămâne închisă în relaţia cu Federaţia Rusă, pe de altă parte, Uniunea Europeană şi Ucraina continuă negocierile pe gaze cu Federaţia Rusă.

Gabriela Marin Thornton: Pentru că trebuie să ne uităm cine conduce aceste relaţii economice şi în general, când SUA au cerut sancţiuni foarte puternice împotriva Rusiei, de fapt statele din Europa de Vest nu au impus sancţiuni foarte grave împotriva Rusiei. Trebuie să ne amintim că Franţa deja a vândut Mistral-urile, Franţa deja a început să instruiască soldaţii ruşi pentru folosirea Mistral, Germania, deşi uneori, într-o zi cancelarul german are o situaţie mai dură în ceea ce priveşte preşedintele Putin a doua zi retrage, dar business-ul nu s-a oprit. Deci, frontul economic este împins de Europa de Vest. Frontul militar este cumva împins de nişte state de care am vorbit: Polonia şi statele baltice din Europa de Est. Ceea ce vedem este încă o dată faptul că Europa nu are o voce comună în ceea ce priveşte politica externă, ceea ce este un dezastru la ora actuală.

Reporter: Ne aşteptăm la o permamentizare a apartenenţei Crimeii la Federaţia Rusă. Într-o primă etapa ne putem aştepta şi la o extindere a spaţiilor Federaţiei în teritoriul actualei Ucraina?

Gabriela Marin Thornton: Cred că da. Ruşii vor avea nevoie, până vor construi un anume pod ca să intre în Crimeea, vor avea nevoie de anumite linii deschise pentru a putea susţine Crimeea economic. Deci, vor avea nevoie de un spaţiu din Ucraina să poată transporta mai multe capabilităţi militare. Asta se poate face şi pe zona Mării Negre, dar vor avea nevoie să deschidă un culoar. Cum ştim, republicile acelea autodeclarate în zona de est a Ucrainei sunt, de fapt, o încercare, în interpretarea mea, de a deschide un culoar care să lege Rusia de Crimeea. Crimeea este permanent, după părerea mea, acum în zona rusă şi nu va mai veni înapoi la Ucraina.

Reporter: Cum va reacţiona Uniunea Europeană şi cum vor reacţiona aliaţii din NATO?

Gabriela Marin Thornton: Este o agresiune, este o încălcare a Memorandumului de la Budapesta care garanta Ucrainei existenţa ca stat în schimbul faptului că Ucraina a renunţat la armele nucleare care erau pe teritoriul ei, Rusia a încălcat acel Memorandum pe care chiar ea l-a semnat, garantând graniţele Ucrainei. Uniunea Europeană nu are nici un fel de capabilităţi militare să se opună unei agresiuni ruseşti. Deci, asta este foarte clar - Uniunea Europeană nu va apela la ceea ce cheamă "battle groups" pe care le are formate acum ca să apere Ucraina.

Reporter: Nici nu exista acest consens pentru a se ajunge până acolo.

Gabriela Marin Thornton: Da. Nu se va ajunge acolo. Cum vor reacţiona partenerii NATO? Ucraina nu este un stat NATO. Deci, se vor ridica obiecţii la orice intervenţie a forţelor NATO pentru că nu există nicio obligaţie a forţelor NATO să apere teritoriul Ucrainei. În acest fel, Ucraina este lăsată într-adevăr, mai mult sau mai puţin la dispoziţia, la plăcerea Rusiei.

România poate juca un rol important în zonă

România ar putea juca un rol crucial în securitatea zonei dacă ar face front comun cu Polonia şi cu ţările baltice pentru a cere Statelor Unite o mai mare implicare în procesele care au loc la frontiera de răsărit a Alianţei Nord Atlantice, dar şi a Uniunii Europene, mai spune doamna Marin Thornton.

Politologul american de origine română mai atrage însă atenţia că dacă administraţia de la Washington nu se va implica mai mult în susţinerea Bucureştiului, România ar putea ceda presiunilor economice şi de altă natură menite să o readucă în sfera de influenţă a Moscovei.

Gabriela Marin Thornton: România ar trebui să joace un rol foarte important aici. Este o ţară europeană graniţă EU şi este graniţă NATO, este o ţară europeană foarte mare şi aici România are mai multe posbilităţi: aceea de a încerca să negocieze cu Polonia şi statele baltice şi să formeze un anume front în care să ceară mai mult Statelor Unite. Aceste ţări nu trebuie neapărat să meargă singure dacă ele pot forma un front. Poate că reuşita este mai mare decât ceea ce preşedintele Obama a oferit până la ora actuală. România are această posibilitate dacă-i poate convinge pe polonezi şi dacă poate convinge ţările baltice să formeze un front comun. Poate că există o mai mare şansă de implicare a Americii în zonă, pentru că de fapt zona rămâne, când ne uităm la Ungaria sau la Bulgaria aceste două state sunt mult mai mult în favoarea Rusiei. Bulgaria are şi South Stream-ul. Din nou rămâne România ca ţară litorală să-şi precizeze clar poziţia şi după aceea întrebarea este: Poate România să lupte singură sau, prin forţe structurale, va fi atrasă mai mult în zona rusească? Deci, Polonia şi statele baltice, o coaliţie cu ele ar însemna un semnal că România nu vrea deloc să fie atrasă. Sigur că suntem într-o coaliţie NATO, dar vorbesc de o mai adâncă colaborare, de un mai puternic lobby în Washington împreună cu aceste state. Atunci ar fi un semnal clar că România nu vrea în nici un fel să fie atrasă în zona rusească. Dacă nu, avem forţe economice, forţe de alt tip care ar putea atrage România mult mai mult către zona rusească.

Reporter: Să înţeleg de aici că Statele Unite aşteaptă în acest moment o nouă clarificare a dorinţei României de a fi de-o parte sau de alta?

Gabriela Marin Thornton: Cred că Statele Unite acum sunt extrem de preocupate de faptul că s-a pierdut atât sânge şi resurse materiale în Irak, Statele Unite acum au foarte multe lucruri la care să se uite. Cumva, Ucraina a dominat paginile ziarelor din Statele Unite, însă nu am văzut nimic făcut. Vedem ceva a făcut pentru Irak, dar nu vedem, militar, făcut nimic pentru Ucraina. Deci, când vorbesc de lobby vorbesc de încercarea de a convinge Statele Unite că această zonă este importantă. Şi este importantă. Şi vreau să spun, de fapt, că zona Europei de Est a fost o zonă care, împreună cu Uniunea Europeană, a fost "muncită" de către Statele Unite, a fost o zonă în care Statele Unite au fost victorioase într-un fel. Ceea e mă şochează pe mine acum este că nu văd implicarea într-o zonă în care au muncit atât de mult şi au avut rezultate mult mai bune. De ce aş pierde Europa de Est dacă am fost victorios până acum? Rămâne să vedem unde România se va plasa. Noi ştim că este un membru NATO. Nu avem semnalele pe care Orbán le-a dat în Ungaria că este mult mai aproape de Rusia sau semnalele care vin din Bulgaria că bulgarii sunt mult mai aproape de ruşi, dar nu avem, din punctul meu de vedere, nici semnale foarte puternice că vrem să formăm o coaliţie şi să presăm în Statele Unite pentru o mai bună apărare a zonei.

Ministrul mediului, Tanczos Barna, despre modificarea directivei pentru emisiile din industrie
Interviuri 16 Martie 2023, 15:29

Ministrul mediului, Tanczos Barna, despre modificarea directivei pentru emisiile din industrie

Interviu acordat corespondentului RRA la Bruxelles de Tanczos Barna, ministrul mediului.

Ministrul mediului, Tanczos Barna, despre modificarea directivei pentru emisiile din industrie
Dan Suciu, BNR: Avem cea mai mică dobândă de politică monetară din zonă
Interviuri 06 Octombrie 2022, 09:39

Dan Suciu, BNR: Avem cea mai mică dobândă de politică monetară din zonă

"Apel matinal" - Invitat: Dan Suciu, purtător de cuvânt al Băncii Naţionale a României.

Dan Suciu, BNR: Avem cea mai mică dobândă de politică monetară din zonă
De ce pleacă tinerii din România
Interviuri 05 Octombrie 2022, 09:35

De ce pleacă tinerii din România

Apel matinal" - Invitat: Cătălin Zamfir, sociolog și director al Institutului de Cercetare a Calității Vieții al Academiei...

De ce pleacă tinerii din România
Ministrul Tánczos Barna despre Strategia forestieră națională
Interviuri 29 Septembrie 2022, 09:05

Ministrul Tánczos Barna despre Strategia forestieră națională

Apel matinal - Invitat: Tánczos Barna, ministrul mediului, apelor şi pădurilor.

Ministrul Tánczos Barna despre Strategia forestieră națională
Medicul Gindrovel Dumitra: Va fi un sezon gripal destul de intens
Interviuri 28 Septembrie 2022, 09:48

Medicul Gindrovel Dumitra: Va fi un sezon gripal destul de intens

Apel matinal - Invitat: medicul Gindrovel Dumitra, vicepreședintele Societății Naționale de Medicină a Familiei.

Medicul Gindrovel Dumitra: Va fi un sezon gripal destul de intens
Reformă teritorială și unificarea localităților
Interviuri 22 Septembrie 2022, 09:22

Reformă teritorială și unificarea localităților

„Apel matinal” - Invitat: Emil Drăghici, președintele Asociației Comunelor din România.

Reformă teritorială și unificarea localităților
"E necesară o majorare a pensiilor de cel puțin 10% începând cu 1 ianuarie"
Interviuri 20 Septembrie 2022, 09:00

"E necesară o majorare a pensiilor de cel puțin 10% începând cu 1 ianuarie"

"Apel matinal" - Invitat: Ministrul muncii și solidarității sociale, Marius Budăi.

"E necesară o majorare a pensiilor de cel puțin 10% începând cu 1 ianuarie"
Dîncu: România vrea să dezvolte cooperarea în domeniul apărării cu Israelul
Interviuri 17 Septembrie 2022, 09:03

Dîncu: România vrea să dezvolte cooperarea în domeniul apărării cu Israelul

Interviul integral cu ministrul apărării, Vasile Dîncu, aflat în vizită în Israel.

Dîncu: România vrea să dezvolte cooperarea în domeniul apărării cu Israelul