Călători prin istorie - cu trenul de 1 decembrie
Pentru ceferişti, Marele Război a însemnat un moment plin de jertfe umane, de muncă şi stăruinţă pentru a menţine comunicaţiile feroviare.
Articol de Mirela Băzăvan, 01 Decembrie 2017, 14:01
Pentru ceferişti, Marele Război a însemnat un moment plin de jertfe umane, de muncă şi stăruinţă pentru a menţine comunicaţiile feroviare, pentru a duce alimente şi muniţie soldaţilor, pentru a transporta răniții de pe front.
În secolul al IX-lea, trenul, căile ferate erau reprezentări palpabile ale progresului economic și ale dezvoltării comunităților urbane. Iar gara devenea martora a unor destine, oameni , momente istorice. Pe întregul parcurs al Primului Război Mondial calea ferată era, în acei ani, un drum cu multe sensuri: plecarea sau reîntoarcerea de pe front ori fuga disperată spre Iași, capitala din timpul refugiului. Aşa cum nota omul politic Constantin Argetoianu, într-o săptămână,în 11-20 noiembrie 1916, „Iaşii s-au umplut încât nu-şi mai putea trage omul sufletul“ , s-a transformat rapid, dintr-un oraş cu vreo 80.000 de locuitori, în mare centru urban cu peste 400.000 de locuitori. Acolo voiau să ajungă si sutele de oameni care fugeau din calea războiului și s-au urcat în trenul militar care a plecat din Galaţi spre Iaşi în ziua de vineri, 30 decembrie 1916/11 ianuarie 1917. Catastrofa feroviară petrecută în localitatea ieşeană Ciurea a fost clasificată în top 3 cele mai grave accidente de tren petrecute vreodată în lume.
Istoria feroviară este strâns legată de soarta războiului, după formarea României Mari ceferiștii fiind direct implicați în dificilul proces al refacerii căilor ferate și al unificării cu rețelele feroviare din Transilvania, Banat, Basarabia şi Bucovina.
În interviul realizat cu inginerul Mircea Dorobanțu, directorul Muzeului CFR , cu sprijinul Centrului Național de Calificare și Instruire Feroviară– CENAFER, povestea ne poartă și pe câteva dintre cele mai spectaculoase rute din țară, prilej de cinstire a memoriei eroilor care au murit luptând pentru întregirea neamului şi a teritoriului naţional, dar și pentru a sublinia izbânda constructorilor feroviari în realizarea unor drumuri pe care le privim astăzi ca pe minuni ale tehnicii și ingineriei românești.
AUDIO: Interviu cu inginerul Mircea Dorobanțu, directorul Muzeului CFR.
Înainte de-a porni la drum, să nu uităm în 1869, mulți dintre cei invitați să urce în primul tren care inaugura ruta București- Giurgiu, pe 19 octombrie , aveau să refuze de teamă că acesta ar putea deraia. ”S-au temut să se suie în năzdrăvana aceea de trăsură cu aburi, nemaivăzută până atunci în ţară. S-au prefăcut că sunt bolnavi şi nu pot veni”, nota presa vremii.
Bănățenii trecuseră prin experiența dării în folosință a primei căi ferate cu 15 ani mai devreme. După un plan aprobat de Cancelaria de la Viena, avea să fie inaugurată linia Oraviţa-Baziaş, utilizată pentru transportul cărbunelui. Pe regiuni, trenurile au apărut pentru prima dată în Banat (1854), apoi în Dobrogea (1860), Transilvania (1868), Muntenia (1869), Moldova şi Bucovina (1869) şi Oltenia (1875). Prin adăugarea a noi linii care uneau toate zonele importante din punct de vedere economic și strategic, România s-a schimbat ireversibil.