Adrian Vasilescu

Bună seara, doamnelor şi domnilor şi bine v-am găsit la o nouă ediţie a interviului serii. În această seară am deosebita plăcere să-l am drept invitat pe domnul Adrian Vasilescu - o carte de vizită care nu mai are nevoie de nicio prezentare.

Adrian Vasilescu este o emblemă a jurnalismului contemporan românesc modern, o emblemă a analistului, o emblemă pentru noi toţi românii a ceea ce înseamnă să fii consilier al guvernatorului Băncii Naţionale.

Dle Adrian Vasilescu, v-aş pune o întâmplare simplă şi totuşi grea. După ani de zile de presă, aţi făcut un pas important şi v-aţi mutat la Banca Naţională.

Audio:

Cum vi s-a schimbat perspectiva asupra lumii, asupra României, asupra economiei, când aţi schimbat o baricadă cu cealaltă? Că aţi schimbat ceva.

Adrian Vasilescu: De fapt am schimbat şi n-am schimbat, pentru că eu sunt un jurnalist într-o foarte lungă documentare la Banca Naţională, dar jurnalist. Aşa că mai mult n-am schimbat.

O experienţă extraordinar de interesantă aţi avut şi aveţi în continuare, o enormă capacitate de sinteză şi putere de muncă acum, pentru că este un moment aniversar, trebuie să le spunem ascultătorilor noştri, pentru noi toţi şi pentru dvs.

Adrian Vasilescu: Da, este un moment aniversar, numai că pentru nimeni în lumea asta nu este un merit.

Nu este un merit atâta timp cât nu este dublat de o experienţă, de o carte de vizită de o probitate morală şi profesională, cum aţi dat dvs dovadă şi nu vreau să mă contraziceţi aici.

Adrian Vasilescu: Eu vă mulţumesc de complimente, dar aici este o problemă, vârsta ţi-o dă Dumnezeu, depinde ce faci cu ea.

Se vede că dvs aţi făcut bine ce aţi avut de făcut, pentru că totdeauna când rosteşti numele Adrain Vasilescu în România, îl rosteşti cu deosebit respect faţă de modul în care aţi ştiut să vă practicaţi atâţia ani meseria de jurnalist dar şi această nouă funcţiune de consilier a unui personaj important al lumii moderne româneşti, şi nu numai de asta.

Dle Adrian Vasilescu să ne întoarcem în actualitate, pentru că ştiu că sunteţi un împătimit al realităţii şi al actualităţii, ca orice jurnalist care se respectă, ce să înţelegem prin faptul că leul a început să mănânce din euro? Cât timp, ce semnificaţie are? să ştim de la sursă.

Adrian Vasilescu: Să n-o luăm chiar aşa, că leul mănâncă din euro. Sigur că este o cursă în piaţa valutară, aici la noi între leu şi euro, în jur între coroana cehă şi euro, între zlotul polonez şi euro, sau între forintul unguresc şi euro ş.a.m.d. Câteodată leul se racordează la mişcarea celorlalte valute din jur şi merg împreună. Altădată o ia pe cont propriu.

Acum într-un fel merge pe cont propriu în sensul că e un specific la noi. Ministerul de Finanţe se împrumută în euro sau are în Trezorerie euro şi vine momente în care trebuie să schimbe euro în lei pentru că, se ştie foarte bine, Ministerul de Finanţe nici salariile, nici datoriile în ţară nu le plateşte în euro, le plăteşte în lei. Şi ca să facă rost de lei vine la Banca Naţională şi schimbă.

Gândiţi-vă, însă ce s-ar întâmpla dacă Ministerul de Finanţe, care umblă cu sume mari, ar năvăli câteva zile la rând pe piaţa valutară cu câteva sute de milioane de euro.

Dintr-o dată s-ar produce pe piaţă o schimbare bruscă, leul s-ar aprecia foarte puternic şi în acelaşi timp am vedea cum pe urmă apare efectul de pendulă: de la o apreciere puternică, la o depreciere bruscă şi puternică.

Şi piaţa ar fi, practic, ar ajunge în haos. E bine, faptul că această schimbare se face prin Banca Naţională, că Banca Naţională îşi activează măsura în această ecuaţie face ca piaţa valutară să nu intre în nici un fel de haos, dar leul, normal, se apreciază, pentru că până la urmă, indiferent de fundamentele economice, care sunt foarte importante, totuşi de la o zi la alta important este raportul dintre cerere şi ofertă.

Şi chiar dacă Samuelson, un corifeu al economiei mondiale, spunea cândva: învaţă-l pe un papagal două cuvinte, cerere şi ofertă, şi va pretinde că e economist, făcând abstracţie de această butadă a lui Samuelson, care este extraordinară, totuşi, în momentul de faţă pe piaţa noastră valutară de la o zi la alta determinant este raportul dintre cerere şi ofertă.

Şi dacă oferta de valută creşte prin schimburile pe care le face Ministerul de Finanţe, normal că leul se apreciază, mai ales că pe urmă Banca Naţională e nevoită să intervină şi ea în piaţă şi să facă un reglaj fin. De ce?

Pentru că Ministerul de Finanţe vine cu valută la Banca Naţională, Banca Naţională face emisiune de lei şi dă lei Ministerului de Finanţe. Piaţa începe să vibreze puţin pentru că apar mai mulţi lei pe piaţă şi atunci intervine Banca Naţională să-şi tragă înapoi leii. E un mecanism care se produce continuu.

Domnule Adrian Vasilescu, să ne întoarcem iarăşi la leu şi la euro. Este o ţintă a noastră, a tuturor, să ne apropiem de clubul select al ţărilor care folosesc euro, de zona euro. Criza mondială, criza noastră cred că ne-a îndepărtat cumva de ceea ce ne propusesem cu câţiva ani înainte.

Mai este o prioritate, mai suntem doriţi în acest club? Când vom intra şi noi în acest club select al ţărilor care folosesc euro?

Adrian Vasilescu: Problemele sunt mai complicate. Şi aş face aici câteva comentarii. Primul comentariu: ce se întâmplă cu euro. Sunt foarte multe voci importante în sfera teoreticienilor din domeniul economiei care îşi manifestă pe faţă şi de multe ori violent neîncrederea în euro.

Punctul meu de vedere - că nu vreau să iau nici o instituţie în spate, ca să fac o afirmaţie - punctul meu de vedere este că euro are viaţă lungă.

Pe de altă parte Uniunea Europeană dacă nu va lupta cu dinţii să ţină euro în viaţă şi să-l ţină ca o monedă puternică, va pierde partida globală, pentru că partida globală este foarte puternică în momentul de faţă, este foarte complexă şi foarte controversată.

După unii, viaţa economică în anii viitori ai secolului nostru se va muta în Pacific, acolo unde sunt SUA, acolo unde este Japonia, unde este China şi unde pe aproape sunt India şi alte ţări, Indonezia, mai ales că acum începe să se vorbească despre o paralelă care pleacă spre viitor şi care s-ar putea să producă un schimb de locuri, adică din clubul ăsta select al celor şapte mari puteri economice, G7, grupul celor şapte, cu America în frunte, lângă el începe să se profileze un alt grup, E7, cu China, cu India, cu Indonezia, cu Mexic, cu Turcia, cu Rusia, cu Brazilia, grup care deocamdată suflă în ceafa grupului G7, dar s-ar putea, după multe previziuni, să treacă în faţă peste 20-30 de ani.

E o previziune. Eu nu cred în previziuni. De prea multe ori previziunile din ultimii 20 de ani nu s-au adeverit, din ultimii 50 sau 100 de ani nu s-au adeverit, dar nici nu poţi să le ignori.

Ele se mai îndeplinesc şi prin jocul împrejurărilor. Dar aşa sunt previziunle acum. Şi atunci Uniunea Europeană trebuie să înţeleagă că dacă ţară cu ţară nu se vede în persectiva previziunilor pentru ce va fi după 20-30 de ani în fruntea economiei mondiale, nici măcar cu Germania, care deţine întâietatea în Uniunea Europeană...

Locomotiva.

Adrian Vasilescu: ...nici cu Anglia, nici cu Franţa, atunci soluţia nu este decât împreună, şi împreună înseamnă Uniunea Europeană.

Atunci soluţia nu este decât împreună şi împreună înseamnă Uniunea Europeană. Dacă vrem, aici, pe continentul nostru, să nu vedem sau copii noştri să nu vadă cum Europa se transformă- aşa cum i s-a prezis cândva, demult - în muzeu al civilizaţiilor.

Şi dacă vrem să nu se întâmple asta, atunci trebuie să începem să gândim altfel despre Uniunea Europeană şi despre ce am putea să facem în această zonă.

Şi s-ar putea să începem să gândim chiar de la România, pentru că poate că anii care vor veni nu ne vor lăsa aici, în coada Uniunii Europene subfoarte multe aspecte economice, că în toate topurile importante ale economiei în Uniunea Europeană noi suntem braţ la braţ cu bulagrii, purtând lanterna roşie cu necaz, aş zice, nu cu onoare, chiar cu dispreţ câteaodată, dar o purtăm.

Domnul Adrian Vasilescu, haideţi să vorbim tot de actualitate. Cum credeţi că va influenţa situaţia din ţările Africii de Nord asupra dezvoltării economiei româneşti? Ne întoarcem acasă. E o problemă.

Adrian Vasilescu: Noi alunecăm prea repede la paralelisme, la legături. Dacă arde undeva ceva pe glob, imediat întrebăm cum ne-ar putea influenţa. Pe glob o să fie tot mai multe focuri. Trăim o criză puternică, este o criză a lumii şi această criză, dincolo de multe alte efecte şi influenţe, va avea două influenţe colosale - va schimba lumea şi ne va obliga pe toţi să alegem un alt stil de viaţă. Aşa că tot ce se va întâmpla de aici încolo pe planetă ne va influenţa direct.

Toate astea vor fi însă mari lecţii de istorie, de economie, de civilizaţie, de psihologie. Problema pentru noi, românii este dacă vom reuşi ori nu vom reuşi să le învăţăm. Deocamdată le ignorăm şi ăsta e lucrul cel mai grav, pentru că este primul răspuns dramatic. Dacă le ignorăm, cum naiba să le învăţăm? Să mă întorc la Libia...

Concret.

Adrian Vasilescu: Libia face parte dintr-un context, contextul schimbării lumii cu influene şi evenimente într-o anumită zonă - zona Africii de Nord, zona Orientului Mijlociu. Acolo este o zonă foarte importantă prin bogăţia în petrol.

Petrol.

Adrian Vasilescu: Ei bine, vedem cum lumea a început să se schimbe de acolo. Dispar conducători care parcă erau pentru vecie acolo, a fost Mubarak, acum e Gaddafi. Sigur că aceste două personalităţi nu încap în aceeaşi...

Caracterizare.

Adrian Vasilescu: Da, adică nu sunt din acelaşi aluat, sunt diferiţi. Gaddafi el însuşi, acum, se declară nebun, spunând că "dacă Occidentul a înnebunit, am înnebunit şi eu". Ei bine, problemele legate de influenţele pe care le-am putea suporta noi sunt legate de petrol. Deocamdată vedem că evenimentele din Libia parcă tind să coboare preţul petrolului decât să-l urce.

Mai ales după declaraţiile foarte limpezi făcute de ţări chiar din zonă, începând cu Arbia Saudită, că orice diminuare a producţiei de petrol şi a livrărilor de petrol din Libia vor fi preluate de Arabia Saudită fără nicio problemă. Dar mai am o întrebare: Libia îşi pemite mai mult de o săptămână sau două să întrerupă unica sursă de venit?

Aceasta e întrebarea, shakespearian pusă de dumneavoastră.

Adrian Vasilescu: Shakespearian sau nu, dar asta e întrebarea.

Aceasta e întrebarea. Domnule Adrian Vasilescu, vorbeaţi de lecţii, de lecţiile pe care ni le dă istoria zi de zi. Care e lecţia pe care aţi învăţat-o şi de la cine şi la care ţineţi cel mai mult, care v-a călăuzit toată viaţa? Sunt convinsă că o asemenea personalitate ca dumneavoastră nu a putut să crească fără nişte mentori.

Adrian Vasilescu: Sunt mulţi, din fericire şi nu aş putea acum să...

Să-i enumeraţi pe toţi.

Adrian Vasilescu: Nici să-i enumăr şi nici să...

Să îi diferenţiaţi.

Adrian Vasilescu: ...particularizez sau să diferenţiez. Începând din şcoală şi până am ajuns să fiu jurnalist am învăţat de la tot felul de oameni, de la corifei şi de la oameni foarte simpli. Ca jurnalist, m-am întâlnit cu oameni simpli care mi-au dat nişte lecţii extraordinare. Mai ales că în tinereţe umblam mult pe teren, cred că cunosc ţara de la nord la sud şi de la est la vest cum... nu e o aroganţă, dar cum puţini oameni o cunosc.

Şi cunosc economia ţării cum puţini oameni o cunosc, pentru că am început să ştiu tot ce se întâmpla de la primii ţăruşi bătuţi în combinatele care au început să apară prin ţară şi până la primii directori, până la primii maiştri sau ingineri, i-am cunoascut, m-am întâlnit cu ei, am stat de vorbă, ziua, noaptea...

Aşa că, iată, pentru că m-aţi întrebat, îmi amintesc acum o discuţie, care nu se uită, cu un preşedinte de CAP, figură legendară, Râciu îl cheamă sau îl chema, că nu mai ştiu de vreo 20 de ani nimic despre el, dar, iată, mi-am amintit, el era preşedinte de CAP, de la înfiinţarea CAP-ului, în zona de la nord de Dunăre.

Când s-a făcut CAP-ul, umblau activiştii prin sat, cu liste. Râciu s-a ascuns, s-a ascuns într-o şură de coceni. Îş căutau peste tot, nu-l găseau şi tot satul spunea "până când nu semnează Râciu nu semnăm nici noi".

nu semnăm nici noi.

Adrian Vasilescu: După vreo trei zile, căutându-l intens cu Securitate, cu Miliţie, cu tot ce au putut ei, l-au găsit. Şi când l-au scos de acolo, din şura unde era ascuns, el a zis: "ei, acum, dacă m-aţi găsit, semnez, ce să fac".

A semnat Râciu, a semnat tot satul. A venit momentul adunării generale, când să numească preşedintele CAP-ului.

Au venit, normal, cu o listă de la raion, cu alt preşedinte. Satul nu a vrut, n-a vrut şi n-a vrut, şi au fost nevoiţi să îl aleagă pe Râciu. L-au ales la înfiinţarea CAP-ului, prin '48, '49, şi a rămas până când s-a desfiinţat CAP-ul.

Şi am stat o noapte întreagă cu el, acasă la el, la un pahar cu vin, el povestindu-mi tot felul de minuni din viaţa lui, din viaţa CAP-ului. Şi îmi povestea, la un moment dat, că a luat un tânăr şi l-a trimis în America.

A stat un an acolo, a venit şi, îmi povestea el, zice: uite, l-am chemat, aşa cum stau cu dumneata aici, la o discuţie; am discutat toată noaptea, cu un pahar cu vin în faţă, mi-a povestit tot ce a învăţat în America; şi dimineaţa i-am spus "mă, băiete, tot ce mi-ai spus, aşa se face aici". La care el s-a uitat la mine şi a zis "dar cum mă plăteşti?". Păi, cum să te plătesc? După legea 57, că altfel nu am cum să te plătesc.

Ei, zice, mi-a zis inginerul, îmi spune el: "după legea 57 o să muncesc şi eu, că plătit ca după legea 57 nu am cum să-ţi fac aici ca în America". La noi suntem acum într-un populism uluitor şi cea mai dramatică mostră de populism este plata experţilor din ministere. Am tot auzit discuţii cu salarii nesimţite. Salariile astea nesimţite sau...

Simţite.

Adrian Vasilescu: ...simţite, nu ştiu cum erau, probabil că erau plătite pe carnetul de partid. Şi, atunci,sigur că nu are sens să le luăm în seamă, dar eu am convingerea - şi asta nu mi-o poate scoate nimeni din cap - că salariul cel mai nesimţit din România îl are primul ministru. Este o nesimţire să-l plăteşti pe primul ministru al ţării cu cinci sau şase mii de lei. Nici măcar 2.000 de euro.

Deci, la ce ne raportăm?

Adrian Vasilescu: E cumva o gândire cum erau înainte plătiţi frizerii? Lasă, că tot iau ei ciubuc, de ce să le dăm salarii mari? Pentru că, dacă ăsta e salariul primului ministru, cât le poate da el experţilor pe care îi aduce ca să lucreze cu primul ministru? Indiferent cine este el, că asta e salariul, de când ştiu eu ce se întâmplă la Guvern. Pentru că... Deci, nu ma refer la un personaj anume sau la o personalitate anume...

Da, da, ci la primul ministru generic.

Adrian Vasilescu: Când guvernatorul a ajuns prim-ministru, a vrut să-şi facă o echipă mare, acolo, de economişti, când era un moment de răscruce - se discuta atunci şi se juca soarta României în faţa Uniunii Europene. Şi a început să cheme economişti importanţi, pe care îi cunoştea. Toţi îl întrebau la sfârşit, cum l-a întrebat inginerul acela pe preşedintele CAP-ului...

Şi cum mă plătiţi?

Adrian Vasilescu: După ce primul ministru spunea proiectul şi ei erau încântaţi - "a, ce interesant, să facem..." - ultima întrebare era "şi cât mă plăteşti?". Păi, spunea guvernatorul în post de prim-ministru, "eu am 11 milioane de lună", asta însemna 1.100 în banii de acum, "mai mult decât am eu nu pot să-şi dau, cât am eu nu pot să-şi dau, trebuie să-şi dau mai puţin". "Păi, du-te, domnule şi te plimbă, lasă, că am eu alte treburi mai importante de făcut".

Deci, ne întoarcem la Caragiale - remuneraţie mică, după buget.

Adrian Vasilescu: asta pentru că vrobeam despre lecţii şi despre... Iată că, de la un om care nu era foarte sofisticat, dar avea o filosofie de viaţă foarte directă şi foarte

Adrian Vasilescu: ...am rămas cu o chestiune pe care nu o pot uita.

Spuneţi-mi, ce i-aţi învăţa acum pe cei care ar dori să înceapă meseria de jurnalist? Ce sfat le-aţi da, în primul rând? De ce să ţină cont?

Adrian Vasilescu: E foarte complicat. Le-aş spune, însă, ce le-am spus directorilor de la Der Spiegel, în '73, într-o vizită la această mare revistă, întrebându-l care este criteriul pentru angajarea jurnaliştilor care lucrează la rubrica financiară.

Îmi spunea că "încep cu cel căruia îi dau să conducă rubrica financiară, nu pot să dau postul aceste decât unuia care dacă mâine este numit ministru de finanţe poate să facă faţă în post". Poate că ar trebui să pun punct aici, dar aş mai spune ceva: jurnalismul total a murit. Acum este în vigoare jurnalismul sectorial.

De nişă, aşa, denişat.

Adrian Vasilescu: Când am început eu să predau jurnalistică, aveam la ASE un curs de publictistică economică. Dacă - ceea ce este imposibil acum - dar, dacă ar mai fi posibil să fac un curs acum, nu l-aş mai face de jurnalistică economică, l-aş face de jurnalistică financiară. atât de mult merge specializarea.

Asta ca să ajung la unicul sfat pe care îl pot da: înainte de a ase apuca de jurnalistică, să se apuce de specializare. Pentru că jurnalismul total, repet, a dispărut.

Domnule Adrian Vasilescu, eu vă mulţumesc pentru participarea dumneavoastră la această emisiune. Daţi-mi voie să vă mulţumesc pentru tot ce aţi făcut pentru noi...

Adrian Vasilescu: Eu mulţumesc.

...ceas de ceas, clipă de clipă, pagină de pagină, ori în Scânteia tineretului, în Sâptămâna Financiară, în Financiarul şi în alte publicaţii pe care le-aţi avut.

Adrian Vasilescu: Şi în ziarul Financiarul, unde am o rublică de 15 ani şi unde nu am lipsit nicio zi de miercuri.

Niciodată. Deci, nu aţi fost niciodată pus absent la catalog. Daţi-mi voie să vă mulţumesc pentru lecţiile de demnitate şi profesionalism pe care ni le oferiţi seară de seară, când vă auzim la radio sau la televiziuni, şi care ne pun, de cele mai multe ori, pe gânduri, în ceea ce priveşte modul nostru de a vedea viaţa şi economia.

Daţi-mi voie să vă urez viaţă lungă şi mult succes, să ne băgaţi, aşa, cu forţa principiile sănătoase după care aţi fost educat şi pe care aţi încercat să-i educaţi şi pe ceilalţi.