Va adera Turcia la Uniunea Europeană?
Comisia Europeană îşi afirmă intenţia de a da un nou elan negocierilor de aderare cu Turcia, în raportul de progres privind acest stat candidat adoptat săptămâna trecută
Articol de Daniela Vasilescu, 21 Octombrie 2013, 16:44
Comisia Europeană menţionează însă că angajamentele Uniunii Europene şi condiţionalităţile stabilite trebuie respectate.Executivul comunitar precizează în raportul adoptat că deschiderea Capitolului 22 de negociere din Tratatul de Aderare, cel privind politica regională, după mai mult de trei ani de tergiversare, ar fi un pas important în acest sens.
Comisia Europeană solicită statelor membre, care s-ar putea pronunţa în acest sens în cadrul consiliului de miniştri de la 22 octombrie, să-şi confirme angajamentul luat în luna iunie de a deschide acest capitol. De asemenea, celor 28 li se solicită să ajungă la un acord privind secţiunile cu care pot fi deschise negocierile şi pe capitolele 23 (sistemul judiciar şi drepturi fundamentale) şi 24 (justiţie, libertate şi securitate). Democratizarea rămâne însă un criteriu prioritar în apropierea Turciei de Uniunea Europeană, în contextul deficienţelor constatate în materie şi "ilustrate prin recurgerea excesivă la forţă poliţenească în timpul valului major de proteste civile" care a avut loc în mai şi iunie în piaţa Taksim, avertizează raportul.
AUDIO: Părerile câtorva români despre aderarea Turciei la UE: