Substanţele cu efect psihoactiv sunt în creştere în Europa
Săptămânal, în Europa, apar două substanţe noi cu efect psihoactiv, arată ultimul raport al Observatorului European pentru Droguri şi Toxicomanie
15 Iunie 2015, 10:10
Anul trecut, potrivit raportului, au fost descoperite în Uniunea Europeană 101 substanţe noi, în creştere faţă de 2013.
Experţii europeni spun că ,deşi limitată, utilizarea unor astfel de substanţe psihoactive reprezintă un motiv de îngrijorare, din cauza efectelor toxice severe pe care le produc.
Raportul arată şi faptul că internetul joacă un rol tot mai mare în aprovizionarea şi comercializarea drogurilor în rândul europenilor, atât a substanţelor psihoactive, cât şi a drogurilor cunoscute
Aşa numitul internet de suprafaţă” (accesibil prin intermediul motoarelor de căutare comune) a fost atent urmărit în ultimii zece ani şi au fost identificate aproximativ 650 de site-uri care vând „droguri legale” europenilor.
O evoluţie problematică a pieţei online este vânzarea de droguri ilegale pe „pieţele criptate” sau pieţele online de pe „web-ul de adâncime” (accesibile prin intermediul unor programe de criptare).
Acestea permit schimbul de bunuri şi servicii în mod anonim, pentru a facilita tranzacţiile ascunse.
Românii cred că pentru combaterea acestui fenomen este nevoie de măsuri integrate şi o cooperare mai buna intre organele compentente.
"În primul rând, cred că ar fi cel mai indicat să se schimbe partea legislativă, adică pedepsele să fie puţin mai dure. Iar un plan doi, ar fi o mai bună informare şi o cooperare între tot ce înseamnă societate, ong-uri, poliţie sau organe competente care să vină să îndepărteze în adevăratul sens al cuvântului aceste substanţe."
Audio: Cum cred românii că ar trebui abordată problema drogurilor cu efect psihoactiv