Rezoluţie PE în ceea ce priveşte etichetarea băurturilor energizante
Comisia pentru sănătate publică din Parlamentul European se opune tipăririi pe ambalajele băuturilor energizante a unor mesaje care să încurajeze consumul acestor produse
22 August 2016, 14:32
Comisia pentru sănătate publică din Parlamentul European se opune tipăririi pe ambalajele băuturilor energizante a unor mesaje care să încurajeze consumul acestor produse.
Firmele producătoare de băuturi energizante care conţin cofeină nu ar trebui să afişeze pe ambalaj mesaje prin care susţin că produsul lor contribuie la creşterea atenţiei sau concentrării.
Studii recente arată că, în Europa, 68% dintre adolescenţi şi 18% dintre copii consumă în mod regulat băuturi energizante, în timp ce 1 din 3 tineri cu vârsta peste unsprezece ani sunt supraponderali sau obezi.
Mai mult decât atât, există rapoarte medicale care demonstrează legătura dintre băuturile energizante şi durerile de cap, problemele de somn si cele de comportament pe care le acuză copiii şi adolescenţii care le consumă în mod regulat.
Prin rezoluţia adoptată, membrii Comisiei de sănătate cer Parlamentului, în ansamblul său, ca în sesiunea plenară din iulie de la Strasbourg să se opună prin vot unui proiect al Comisiei Europene ce permite inscripţionări menţionate mai sus pe cutiile de băuturi energizante.
AUDIO: Cum văd tinerii cerinţele Comisiei de sănătate din Paramentul European