Consiliul UE- iniţiative pentru a preveni risipa de alimente
În fiecare an, aproape o treime din totalul alimentelor sunt risipite sau devin pierderi
25 Iulie 2016, 13:52
Într-o Europă în care 79 de milioane de cetăţeni trăiesc sub limita sărăciei, iar 16 milioane primesc mâncare de la asociaţii caritabile, jumătate din alimentele ce pot fi consumate sunt aruncate la gunoi.
În fiecare an, aproape o treime din totalul alimentelor sunt risipite sau devin pierderi.Pentru a reduce risipa şi pierderile de alimente în viitor, Consiliul Europei a stabilit o serie de iniţiative.
Printre aceste măsuri se numără solicitări adresate statelor membre şi Comisiei Europene de a colecta toate datele în vederea unei mai bune înţelegeri a problemei, axarea pe prevenirea risipei şi pierderilor de alimente şi îmbunătăţirea utilizării biomasei în viitoarea legislaţie a Uniunii Europene, precum şi facilitarea donaţiilor de produse alimentare nevândute către organizaţii de caritate.
Concluziile Consiliului susţin iniţiativele actuale ale Uniunii Europene, dar îndeamnă, de asemenea, Comisia să extindă domeniul de aplicare al acţiunilor sale pentru a include pierderile de alimente.
AUDIO: Cum vad românii propunerile Consiliului