Comerţul online este mult sub potenţial în Europa
Ultimul raport privind consumul în Uniunea Europeană arată că 61 la sută dintre europeni preferă să cumpere online din ţara lor decât dintr-un alt stat
Articol de Daniela Vasilescu, 12 Octombrie 2015, 12:18
Principalele probleme în calea dezvoltării comerţului electronic rămân lipsa de încredere, atât a cumpărătorilor cât şi a companiilor,dar şi aplicarea unor preţuri discriminatorii în funcţie de ţara de reşedinţă a consumatorilor.De asemenea,cei care cumpără produse din afara graniţelor încă se confruntă cu multe probleme, în special în ceea ce priveşte livrarea, şi conformitatea produsului.
Aceste aspecte reprezintă multe dintre plangerile primite la Centrele europene ale Consumatorilor şi vizează tocmai aceste practici.Comisia Europeană va prezenta o propunere până la sfarşitul anului pentru a face comerţul online transfrontalier mai uşor.Acesta va include norme la nivelul Uniunii privind contractele şi protecţia consumatorilor pentru achiziţiile online.De asemenea, Comisia Europeană doreşte să crească gradul de cunoaştere a drepturilor consumatorilor în rândul europenilor.
AUDIO:Opinia oamenilor despre motivele pentru care multi dintre noi evităm sa cumpăram online şi cum ar putea încuraja Comisia Europeană comerţul online: