UE adoptă măsuri pentru protejarea mediului marin
Petrolul este o resursă deosebit de importantă pentru oameni şi tocmai de aceea este căutată acum mai ales în zonele maritime.
07 Noiembrie 2016, 09:58
Petrolul este o resursă deosebit de importantă pentru oameni şi tocmai de aceea este căutată acum mai ales în zonele maritime.
Instalaţiile de petrol de aici pot produce accidente, pot avea efecte negative asupra mediului marin, asupra biodiversităţii.
AUDIO: Europa verde.
Abordăm subiectul cu doamna Norica Nicolai, europarlamentar, care se ocupă de acest sector.
Reporter: Spuneţi-mi, ce măsuri se adoptă pentru protecţia mediului marin?
Norica Nicolai: Deşi în jurul Europei şi numai, în Atlanticul de Nord, sunt peste o mie de instalaţii de extragere a petrolului şi a gazelor naturale, subiectul protecţiei mediului marin în contextul exploatărilor de resurse naturale a devenit acut după explozia din Golful Mexic, din 2010, când platforma Deepwater Horizon a produs o adevărată catastrofă naturală, distrugând ecosistemul în Golful Mexic. Atunci apare şi prima comunicare a Comisiei, care cheamă în baza tratatului la o încercare de a stabili o conduită de bună practică pentru protecţia mediului marin în cazul exploatării.
Reporter: Există o politică europeană în domeniu pentru toate ţările?
Norica Nicolai: Sunt ţări care au planuri foarte bine puse la punct pentru a reduce impactul atunci când ai de-a face cu o catastrofă ecologică, dar nu avem un acquis european care să oblige pe toate ţările care au exploataţii off-shore să adopte aceste bune practici, pentru că nu avem încă o politică energetică comună în Uniunea Europeană.