Strategii pentru dezvoltarea rurală
Agenţia pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit se reorganizează pentru a corespunde exigenţelor Uniunii Europene.
15 Iulie 2014, 12:06
Agenţia pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit se reorganizează pentru a corespunde exigenţelor Uniunii Europene în ceea ce priveşte aplicarea noii politici agrare.
Domnul Călin Nuţu, director în cadrul acestei instituţii, ne va spune care va fi sarcina noii agenţii.
Călin Nuţu: Avem o nouă structură, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), care va răspunde exigenţelor necesare gestionării fondurilor europene pentru perioada de finanţare 2014 – 2020 şi va asigura, în acelaşi timp, funcţionarea fondurilor care au fost deja acordate sau care sunt în implementare în acest moment.
Audio: Strategii pentru dezvoltarea rurală.
Reporter: Am înţeles că noua structură este menită să diminueze birocraţia, să uşureze accesul la bani.
Călin Nuţu: Este vorba de o abordare cu totul şi cu totul nouă, care nu numai că eficientizează absorţia fondurilor europene, dar vine şi cu o abordare inedită, o abordare care propune scurtarea timpilor de accesare a dosarelor, care vine cu soluţii inedite, cum ar fi depunerea online a cererilor de finanţare, cum ar fi eliminarea procesului de achiziţie pentru beneficiarii privaţi, prin introducerea unei baze de date cu preţuri de referinţă. Acest lucru, în momentul în care va fi implementat, va fi o măsură cu adevărat binevenită şi foarte utilă beneficiarilor, va duce atât la simplificarea procesului de accesare a fondurilor, cât şi la o mai bună gestionare a fondurilor din punctul de vedere al direcţionărilor către investiţii eficiente şi bine proporţionate financiar.