Reanalizarea pachetului energetic
Europarlamentarul Theodor Stolojan despre opţiunile energetice europene în noua conjunctură.
12 Octombrie 2015, 11:34
Scăderea preţului petrolului a generat mutări serioase în ceea ce priveşte producerea de energie.
Investiţiile făcute în energia verde sunt puse sub semnul întrebării.
Chiar obiectivele stabilite de Uniunea Europeană privind pachetul energetic trebuie reanalizate.
Audio: Europa verde.
L-am invitat pe domnul Theodor Stolojan, europarlamentar, să ne spună care sunt opţiunile energetice europene în noua conjunctură.
Theodor Stolojan: Aceasta este una din problemele asupra căreia Uniunea Europeană trebuie să se aplece cu multă atenţie, pentru că discutăm aici de soarta unor industrii întregi din Uniunea Europeană care pot fi puse sub semnul întrebării de către o politică europeană adoptată sau alta.
Acele ţinte propuse de Uniunea Europeană pentru summit-ul de la Paris sunt, la ora actuală, total ieşite din noul context creat în lume în ceea ce priveşte energia.
Pe de altă parte, Uniunea Europeană ar trebui să continue eforturile pentru formarea acelei pieţe unice a energiei în Europa, pentru întărirea securităţii în domeniul energiei. Aş putea spune că lucrurile evoluează puţin necoordonat.
O altă problemă care, din păcate, a ieşit din imediata atenţie a Uniunii Europene, este dezvoltarea în continuare a integrării europene. Este vorba despre o adevărată uniune economică şi monetară.