Propuneri ale Comisiei Europene pentru un pescuit durabil
CE a venit cu o nouă propunere comună de pescuit, pentru a avea un pescuit durabil, pentru a încuraja pescuitul cu nave mici, în sprijinul comunităţilor din zona de coastă.
25 Februarie 2014, 14:45
Doamna Lucia Varga, ministru delegat pentru ape, păduri şi piscicultură, a participat la Bruxelles la o întâlnire importantă în ceea ce priveşte fondul piscicol al Europei, dar şi al României.
Spuneţi-mi, din dezbaterile de acolo ce a rezultat?
Lucia Varga: Am participat la Consiliul de agricultură şi pescuit. Se stabilesc în cadrul acestei intâlniri cotele de pescuit pentru statele membre. Am adus argumente privind necesitatea menţinerii cotei de pescuit la şprot şi la calcan. Din fericire, România şi-a menţinut cota de calcan la nivelul celei din 2013 şi pentru anul 2014.
Reporter: Spuneţi-mi, vă rog, la nivel european, cum este privită această problematică a peştelui care trebuie exploatat într-o perioadă mai mare sau mai mică de timp?
Lucia Varga: Comisia a venit cu o nouă propunere comună de pescuit, pentru a avea un pescuit durabil, pentru a încuraja pescuitul cu nave mici, în sprijinul comunităţilor din zona de coastă. Au fost state membre care au îmbrăţisat această politică, şi România a fost unul dintre aceste state, dar, sigur, sunt şi state membre care susţin în continuare politica de pescuit mai puţin durabilă. Această politică este favorabilă şi României, pentru că noi avem pescuit de coastă, deci de mici dimensiuni, şi, de asemenea, se sprijină foarte mult promovarea de activităţi de acvacultură. Şi aici, şi noi, şi statele care avem rezerve de ape dulci am susţinut această politică.
Audio: Ministrul delegat pentru ape, păduri şi piscicultură Lucia Varga.