Norme privind pescuitul de agrement
Europarlamentarul Norica Nicolai s-a implicat în gestionarea durabilă a resurselor de peşte din apele europene.
13 Septembrie 2016, 11:44
Pescuitul recreativ este practicat la nivel european de milioane de oameni.
Europarlamentarul Norica Nicolai s-a implicat în gestionarea durabilă a resurselor de peşte din apele europene.
Pentru început, am rugat-o să ne spună care a fost de-a lungul timpului poziţia Comisiei Europene faţă de acest sector.
AUDIO: Europa verde. Euranet Plus.
Norica Nicolai: Comisia Europeană nu a fost foarte preocupată de pescuitul recreativ, ignorând practic o componentă economică foarte importantă. Sunt cam 25 de milioane de pescari amatori în toată Uniunea Europeană, România are aproape cinci milioane. Eu sunt preşedintele Forumului European al Pescarilor Amatori.
Reporter: Care sunt obiectivele asociaţiei?
Norica Nicolai: Noi suntem preocupaţi în a încerca ca toată această componentă să fie manageriată de societatea civilă, de asociaţiile profesionale ale pescarilor amatori, dacă putem spune aşa. Încercăm să promovăm parteneriate care să protejeze mediul, să protejeze marea, râul, lacul, pentru că de obicei nu sunt protejate, şi care să inducă un comportament corect faţă de resursa de pescuit interior.
Reporter: Care este acum situaţia stocurilor de peşte din apele europene?
Norica Nicolai: Marea majoritate a râurilor şi a fluviilor europene suferind de poluare, stocul este aproape compromis, deci devine o preocupare foarte importantă pentru Comisie şi pentru toate statele membre să înceapă o formulă de repopulare şi de protejare a stocurilor de peşte, care va avea şi această componentă a protecţiei mediului şi a pescuitului.