Investiţii în agricultura ecologică
Uniunea Europeană a investit şi investeşte mult în produsele agricole curate iar rezultatele nu întârzie să apară.
04 August 2015, 09:14
Produsele naturale, sănătoase, sunt din ce în ce mai căutate.
Specialiştii le recomandă, iar oamenii le consumă fiind convinşi că mai puţine chimicale folosite în obţinerea lor, înseamnă indiscutabil un plus în sănătate.
Uniunea Europeană a investit şi investeşte mult în produsele agricole curate iar rezultatele nu întârzie să apară.
Audio: Europa verde. Euranet Plus.
Domnul Florin Stănică, prorector la Academia de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Bucureşti, ne prezintă un proiect ambiţios, iniţiat şi finanţat de comunitatea europeană: înfiinţarea unui grup de experţi la nivel european.
Florin Stănică: Denumirea acestui grup este chiar „Zero pesticide”, adică tendinţa noastră de a ajunge până la un nivel aproape de zero în ceea ce priveşte prezenţa unor reziduuri de pesticide în fructele noastre. Bineînţeles că este un efort concentrat, fiecare ţară şi fiecare grup de cercetători vine în acest proiect cu expertiza proprie, colegii din ţara noastră fiind foarte buni în realizarea unor programe de combatere integrată a bolilor şi dăunătorilor, dar şi a unor tehnologii sau mijloace agrotehnice de prevenire a atacurilor de boli şi dăunători în livadă.
Reporter: Să precizăm pentru ascultătorii noştri că Uniunea Europeană sprijină financiar proiecte deosebit de importante în acest domeniu.
Florin Stănică: Este una din priorităţile Uniunii Europene pentru realizarea de produse sănătoase, iar în ceea ce ne priveşte încercăm să ajutăm fermierii pentru creşterea eficienţei lor productive şi, bineînţeles, lansarea produselor pe piaţă, pentru că ştim foarte bine că fără fructe nu putem avea o viaţă sănătoasă, o viaţă echilibrată şi o populaţie sănătoasă.