Dezvoltarea zonelor rurale, o prioritate europeană
Protecţia mediului înconjurător face parte din orice politică promovată la nivelul continentului.
16 Februarie 2016, 12:44
Dezvoltarea localităţilor, asigurarea unor condiţii superioare de muncă şi viaţă pentru toţi cetăţenii europeni reprezintă priorităţi ale programului de dezvoltare rurală derulat de Uniunea Europeană.
Protecţia mediului înconjurător face parte din orice politică promovată la nivelul continentului.
Doamna Viorica Dăncilă, europarlamentar, ne prezintă opiniile privind viitorul societăţii europene şi rolul pe care îl au femeile în construirea lui.
AUDIO: Europa verde. Euranet Plus.
Viorica Dăncilă: Eu cred că o misiune de prim-rang a unei politici europene de dezvoltare rurală rămâne aceea de a evita o dezvoltare unilaterală numai în aglomeraţiile urbane astfel încât femeile şi bărbaţii să aibă o perspectivă de succes şi o motivaţie de a rămâne în mediul rural. Şi pentru aceasta cred că trebuie, pe lângă obiectivele politicii agricole comune, să ne îndreptăm şi către femeile care lucrează în mediul rural, să încercăm să găsim strategii astfel încât să le uşurăm activitatea. Să facem ca multe femei să vadă în activitatea din mediul rural o oportunitate dar, gândindu-ne la viitor, să implicăm în această activitate şi prietenia cu mediul şi efectiv dezvoltarea unor practici care să ducă la combaterea schimbărilor climatice. Aici, mă refer şi la cele trei obiective prevăzute în PAC. Mă refer la menţinerea pajiştilor permanente, rotaţia culturilor sau a acelor zone de interes ecologic, unde împăduririle, de exemplu, sau perdelele forestiere au o importanţă deosebită.