Cooperarea este necesară pentru gestionarea sedimentelor fluviale
Administraţiile locale şi regionale din zonele adiacente râurilor şi fluviilor din Europa se confruntă cu o problemă: acumularea sedimentelor în bazinele fluviale.
09 Ianuarie 2017, 11:23
Administraţiile locale şi regionale din zonele adiacente râurilor şi fluviilor din Europa se confruntă cu o problemă: acumularea sedimentelor în bazinele fluviale.
Extragerea şi stocarea acestora necesită resurse umane şi financiare semnificative.
AUDIO: Europa verde. Euranet Plus.
Am invitat-o pe doamna Viorica Dăncilă, europarlamentar, să ne spună cum priveşte Uniunea Europeană această problemă.
Viorica Dăncilă: "Aceasta este o problemă cu care se confruntă toate administraţiile locale şi regionale. O soluţie ar fi asocierea şi parteneriatul public privat, pentru dezvoltarea de filiale industriale inovatoare şi care să ducă şi la crearea de locuri de muncă. O asemenea cooperare ar putea determina o transformare a unei constrângeri într-un vector cu aport important în economia locală, pentru că partenerii pe care i-am menţionat nu pot rezolva singuri problema. Aşa cum se discută şi în cadrul Parlamentului European, noi considerăm că o asociere a reprezentanţilor din colectivităţile locale, lumea agricolă, industrie, mediul academic şi bineînţeles actorii responsabili de căile navigabile, poate duce la dezvoltarea de soluţii economice pertinente pentru toţi partenerii. Este nevoie totodată de identificarea surselor de sedimente pentru a limita depozitele în amonte mai ales dacă vorbim de canalele navigabile folosite pentru transport de mărfuri şi produse şi bineînţeles să găsim soluţiile cele mai adecvate pentru gestionarea lor".