Ce este Sit Natura 2000?
Natura 2000 reprezină o rețea de zone protejate desemnate la nivel european, al cărei scop este conservarea habitatelor naturale și a speciilor de plante și animale periclitate.
08 Ianuarie 2014, 11:59
Reporter: Se vorbeşte foarte mult de Sit Natura 2000. L-am rugat pe domnul Mihai Toti, şeful departamentului de dezvoltare rurală din cadrul Institutului de Pedologie şi Agrochimie Bucureşti, să ne spună ce reprezintă această denumire.
Mihai Toti: "Natura" se referă la toate componentele mediului natural, iar "2000" este anul în care s-a declanşat această acţiune şi s-a legiferat. Intrând în Uniunea Europeană, ne supunem acestei legislaţii. Din acest motiv, o serie de organisme statale, respectiv ale Ministerului Mediului, au identificat, caracterizat şi cartografiat suprafeţe specifice în această ţară care sunt unice din punctul de vedere al unei componente - şi aici fondurile europene au o bună dezvoltare.
Harta Natura 2000 |
De exemplu, grindul Letea din Delta Dunării, unde există o pădure de stejari inundată, dar în care se găseşte singura liană din Europa, care se numeşte Periploca Greca. Siturile de protecţie ale marilor carnivore europene - care se găsesc în proporţie, dacă nu suntem pe locul unu, suntem pe locul doi - ursul, lupul şi râsul. Avem populaţiile cele mai mari; de altfel, această terminologie, ursul, lupul şi râsul, s-a bucurat de mare succes în rândul copiilor, pe care căutăm să-i informăm şi să-i capacităm pentru protecţia mediului.
Reporter: Înţeleg că toate aceste zone care se află sub protecţia Natura 2000 sunt zone speciale, care se bucură de o atenţie deosebită din partea organismelor statului, tocmai pentru a proteja flora şi fauna din zonă.
Mihai Toti: Aşa este. Şi există legislaţie europeană, atât de mediu, cât şi una coercitivă, care apără aceste zone.
Audio: Sit Natura 2000.