Succesiunile transfrontaliere
Puteţi soluţiona problema succesiunii apelând la instanţele din statul membru în care a locuit ultima dată defunctul sau la un notar din orice ţară din spaţiul comunitar
23 Februarie 2017, 14:37
Dacă un membru al familiei şi-a pierdut viaţa într-o altă ţară a Uniunii Europene şi sunteţi printre moştenitori, puteţi soluţiona problema succesiunii apelând la instanţele din statul membru în care a locuit ultima dată defunctul sau la un notar din orice ţară din spaţiul comunitar.
În general, autoritatea care se ocupă de succesiune va aplica legislaţia naţională a ţării din spaţiul comunitar în care a locuit defunctul ultima oară.
Dacă o succesiune trebuie soluţionată de o instanţă, în calitate de moştenitor va trebui să vă prezentaţi în faţa instanţelor din statul membru Uniunii Europene în care a locuit ultima dată defunctul.
Totuşi, dacă defunctul a ales legislaţia ţării sale de origine, iar această ţară face parte din spaţiul comunitar, puteţi conveni, împreună cu ceilalţi moştenitori sau cu celelalte părţi interesate, să vă adresaţi instanţelor din ţara Uniunii Europene în cauză. Dacă alegeţi această obţine trebuie să ştiţi că toate părţile implicate trebuie să fie de acord cu instanţa aleasă.
O hotărâre judecătorească pronunţată într-o ţară a spaţiului comunitar cu privire la o succesiune va fi recunoscută în alte ţări din Uniune, fără nicio procedură specială. Totuşi, dacă partea interesată din cealaltă ţară din Europa nu se supune de bunăvoie hotărârii judecătoreşti, puteţi solicita ca hotărârea să fie declarată executorie, astfel încât poliţia sau un executor judecătoresc să poată interveni pentru a o executa.
Dacă sunteţi moştenitor, s-ar putea să fiţi nevoit să dovediţi unei autorităţi sau unei bănci din altă ţară din Uniunea Europeană faptul că aveţi dreptul să deveniţi proprietar al activelor pe care defunctul le deţinea acolo.
S-ar putea ca executorul testamentar şi administratorul patrimoniului succesoral să fie nevoiţi să demonstreze că sunt abilitaţi să-şi exercite drepturile în altă ţară din Uniunea Europeană.
AUDIO: