Siguranţa jucăriilor în UE
Jucăriile din Europa sunt sigure pentru copii, dacă sunt cumpărate din magazinele de specialitate
23 Decembrie 2014, 14:11
Jucăriile şi jocurile sunt instrumente vitale pentru dezvoltarea copilului.
Prin directiva privind siguranţa jucariilor au fost introduse obligaţii clar definite pentru operatorii economici implicaţi în producerea şi distribuţia de jucării.
Directiva a adus schimbări semnificative care includ faptul că producatorii şi importatorii au obligaţia să se asigure că nu vor intra pe piaţă jucarii periculoase pentru copii.
De asemenea, jucăriile nu trebuie să mai conţină metale grele sau chimicale, care pot provoca cancer şi alte probleme de sănătate.
Toate jucăriile trebuie să fie marcate cu semnul CE, semn care arată că îndeplinesc cerinţele Directivei Europene.
Avertismentele despre jucării trebuie să fie vizibile şi uşor de înţeles. Aromele care pot provoca alergii sunt de asemenea interzise.
Jucăriile care pot fi periculoase pentru copiii sub 3 ani trebuie să conţină un avertisment cu riscurile la care sunt expuşi cei mici dacă folosesc astfel de jucării.
AUDIO: