Serviciul European de Volunatriat
Aveţi între 17 si 30 de ani şi vă doriţi să faceţi voluntariat într-o ţară din Uniunea Europeană?
11 Februarie 2016, 14:31
Milioane de europeni îşi dedică timpul şi experienţa pentru a-i ajuta pe cei care se află în dificultate, contribuind la dezvoltarea comunităţilor în care trăiesc prin voluntariat.
Prin intermediul Seriviciului European de Voluntariat, mii de adolescenţi şi tineri călătoresc în afara ţărilor de origine pentru a preda şi promova sensibilizarea culturală şi pentru a dezvolta importante abilităţi pentru viaţă.
Aveţi între 17 si 30 de ani şi vă doriţi să faceţi voluntariat într-o ţară din Uniunea Europeană? Puteţi să aplelaţi la Serviciul European de Voluntariat.
În România, programul este gestionat de Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în domeniul Educaţiei şi Formarii Profesionale. Acesta vă ajută să identificaţi o organizaţie gazdă potrivită, în funcţie de ţara pe care o preferaţi şi în funcţie de domeniul de activitate care vă interesează, a declarat responsabilul pentru proiecte de mobilitate in domeniul tineret, în cadrul programului Erasmus Puls, Emanuel Franga.
Serviciul European de Voluntariat - serviciu prin care tinerii pot face stagii de voluntariat într-o altă ţară din Uniunea Europeană, din vecinatatea UE sau într-o altă ţară parteneră din lume.
Audio: cum puteţi participa la astfel de programe