Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Recunoasterea documentelor simplificata

Noi reguli,votate de Parlamentul European, vor simplifica procedura de recunoaștere a documentelor de stare civilă în alt stat european

Recunoasterea documentelor simplificata

Articol de Daniela Vasilescu, 14 Iunie 2016, 19:48

Potrivit Parlamentului European, noile reguli vor elimina unele formalități administrative cum ar fi ”legalizarea” sau ”apostilarea” documentelor publice- cum ar fi acelea care dovedesc starea civilă sau naționalitatea. Deputații și Consiliul au agreat să extindă domeniul de reglementare pentru a include documente care să dovedească capacitatea de a se căsători sau de a intra într-un parteneriat înregistrat.

Documentele care certifică absența cazierului judiciar vor putea, de asemenea, fi acceptate în alt stat din Uniunea Europeana fără alte proceduri de legalizare. Mai mult, regulile vor acoperi și documentele pe care cetățenii care trăiesc în alt stat membru trebuie să le producă dacă doresc să voteze și/sau să candideze în alegeri europene sau municipale în statul membru unde își au rezidența. Regulamentul va fi curând publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și va intra în vigoare gradual, urmând a fi pe deplin aplicabil în 2019.

AUDIO:

Succesiunile transfrontaliere
Europa practică 23 Februarie 2017, 14:37

Succesiunile transfrontaliere

Puteţi soluţiona problema succesiunii apelând la instanţele din statul membru în care a locuit ultima dată defunctul sau la...

Succesiunile transfrontaliere
Uniunile civile şi parteneriatele înregistrate în Europa
Europa practică 21 Februarie 2017, 17:51

Uniunile civile şi parteneriatele înregistrate în Europa

În multe ţări din Uniunea Europeana vă puteţi oficializa relaţia fără să vă căsătoriţi,prin intermediul unei uniuni civile...

Uniunile civile şi parteneriatele înregistrate în Europa
CE:Măsuri pentru sprijinirea comerţului online
Europa practică 16 Februarie 2017, 14:17

CE:Măsuri pentru sprijinirea comerţului online

Comisia Europeană a propus noi măsuri fiscale pentru a sprijini companiile care vând bunuri şi servicii online şi pentru a...

CE:Măsuri pentru sprijinirea comerţului online
Cardul European Profesional
Europa practică 14 Februarie 2017, 15:36

Cardul European Profesional

Cardul profesional european poate fi folosit pe perioadă neliminată , dacă vă stabiliţi în ţara respectivă pe termen lung

Cardul European Profesional
CE anunţă o nouă iniţiativă menită să ajute furnizorii de microcredite
Europa practică 09 Februarie 2017, 14:10

CE anunţă o nouă iniţiativă menită să ajute furnizorii de microcredite

O întreprindere socială este o afacere creată pentru a rezolva o problemă socială

CE anunţă o nouă iniţiativă menită să ajute furnizorii de microcredite
Pensia de întreținere în Europa
Europa practică 07 Februarie 2017, 19:48

Pensia de întreținere în Europa

Normele şi cuantumul penisiei de întreţinere sunt diferite de la ţară la ţară,dar se aplică normele europene în domeniu

Pensia de întreținere în Europa
Beneficiile Fondului Social European
Europa practică 02 Februarie 2017, 15:22

Beneficiile Fondului Social European

Aproape 10 milioane de europeni şi-au găsit un loc de muncă,iar peste 8 milioane au dobândit o calificare în perioada 2007-2014

Beneficiile Fondului Social European
Corpul european de solidaritate
Europa practică 31 Ianuarie 2017, 13:52

Corpul european de solidaritate

Începând de la sfărşitul anului trecut, tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 şi 30 de ani se pot înscrie în Corpul european de...

Corpul european de solidaritate