Portalul online pentru petiții al Parlamentului European
Obiectivul procesului de petiționare este de a vă garanta posibilitatea de a comunica cu Parlamentul și de a vă exercita dreptul de a adresa petiții
Articol de Daniela Vasilescu, 29 Decembrie 2015, 17:38
Dreptul de a depune petiții este unul dintre drepturile fundamentale ale tuturor cetățenilor și rezidenților europeni, consacrat atât în Tratatul de la Lisabona, cât și în Carta drepturilor fundamentale.Portalul online al Parlamentului European este conceput astfel încât să vă permită să vă depuneți petiția electronic, în urma unui proces de înregistrare familiar și ușor de utilizat. Obiectivul portalului este însă și de a comunica în mod succint aspectele care au fost semnalate de către alți cetățeni și de a oferi informații despre petițiile primite.
Orice cetăţean al Uniunii Europene sau rezident al unui stat membru are dreptul, în mod individual sau în asociere cu alte persoane, să adreseze petiţii Parlamentului European în legătură cu un subiect care face parte din domeniile de activitate ale Uniunii Europene şi care îl priveşte în mod direct. De asemenea, orice societate, organizaţie sau asociaţie cu sediul în Uniunea Europeană îşi poate exercita dreptul de a adresa petiţii.
Aceasta poate consta într-o cerere individuală, o plângere, o sesizare referitoare la aplicarea dreptului comunitar sau un apel adresat Parlamentului European pentru a lua poziţie într-o anumită chestiune.Obiectivul Comisiei pentru petiții este acela de a răspunde la toate petițiile și, dacă este posibil, de a oferi soluții extrajudiciare pentru preocupările legitime cu privire la chestiuni legate de domeniile de activitate ale UE, pe care petiționarii le semnalează.
AUDIO: