Micii fermieri neafectaţi de regulamentul UE privind seminţele
Fermierii români nu au de ce să se teamă. Noul regulament al Comisiei Europene privind înscrierea seminţelor a fost modificat
04 Iunie 2013, 15:55
Culturile agricultorilor obişnuiţi să sădească seminţele pe care le au din tată în fiu nu mai sunt în pericol. Comisarul European pe Agricultură, Dacian Cioloş a declarat că, la propunerea sa, regulamentul de înscriere a seminţelor a fost modificat pentru a le da o şansă şi micilor producători de a fi prezenţi pe piaţă.
În acest sens, au fost introduse în noul regulament o serie de aspecte care să recunoască separat partea de producţie şi cea de comercializare de seminţe realizate de micii producători.
Toate soiurile tradiţionale de seminţe care se găsesc deja pe piată pot fi înregistrate într-un registru separat fără nici un cost pentru micii producători. Acestia pot sa schimbe în continuare seminte între ei si pot inregistra soiuri noi fara nicio cheltuiala în plus.
AUDIO: