CE:Consultare publică privind economia circulară
Cei interesaţi pot să propună idei pentru dezvoltarea economiei circulare-care urmărește să păstreze valoarea materialelor și a energiei utilizate în produse cât mai mult timp
Articol de Daniela Vasilescu, 30 Iunie 2015, 20:52
Comisia Europeană a lansat o consultare publică cu privire la principalele opţiuni de politică privind dezvoltarea unei noi abordări ambiţioase referitoare la economia circulară-care urmăreşte să păstreze valoarea materialelor şi a energiei utilizate în produse cât mai mult timp.Opiniile părţilor interesate vor contribui la elaborarea noului plan de acţiune,care urmează să fie prezentat până la sfârşitul acestui an.Opţiunile de politică pentru a dezvolta o economie circulară competitivă în Europa vor avea în vedere nu numai politica privind deşeurile, ci vor aborda întregul ciclu de viaţă al produsului, luând în considerare situaţia din toate statele membre.Aceasta va include acţiuni privind proiectarea inteligentă a produselor, reutilizarea şi repararea produselor, reciclarea, consumul durabil,ratele de reciclare, utilizarea inteligentă a materiilor prime, dezvoltarea unor pieţe mai puternice pentru materiile prime secundare, precum şi măsuri sectoriale specifice.
O „economie circulară” vizează păstrarea valorii materialelor şi a energiei utilizate în produse în cadrul lanţului valoric pentru durata optimă şi, prin urmare, reducerea la minimum a deşeurilor şi a utilizării resurselor. Prin prevenirea pierderilor de valoare din fluxurile de materiale, aceasta creează oportunităţi economice şi avantaje competitive pe o bază durabilă.Cei interesaţi de această consultare publică sunt invitaţi să răspundă,prin intermediul unui chestionar,care poate fi găsit la adresa:https://ec.europa.eu/eusurvey/runner/circular-economy
AUDIO: