CE-consultare publică privind Agenda urbană a Uniunii Europene
Comisia Eurpeană a lansat o consultare publică prin care îi invită pe cetăţenii să îşi împărtăşească opiniile privind Agenda urbană a Uniunii Europene.
16 Septembrie 2014, 23:23
Astăzi, peste 70 la sută din populaţia Uniunii Europene locuieşte în oraşe şi suburbii.
Conform ultimelor statistici este posibil ca până în 2050 acestă proporţie să ajungă la 80 la sută.
Iar două treimi dintre politicile Uniunii afectează, în mod direct sau indirect, oraşele mari şi mici prin politici precum cele din domeniul transporturilor, energiei şi mediului.
Pentru a prevenii anumite probleme care pot aparea în timp, Comisia Eurpeană a lansat o consultare publică prin care îi invită pe cetăţenii să îşi împărtăşească opiniile privind Agenda urbană a Uniunii Europene.
Comunicarea Comisiei intitulată „Dimensiunea urbană a politicilor UE” descrie situaţia oraşelor din întreaga Uniune Europeană şi politicile urbane ale statelor membre, dar şi dimensiunea globală a urbanizării.
Consultarea publică pe acest subiect a apărut ca urmare a numărului tot mai mare de apeluri la implicarea oraşelor în elaborarea politicilor Uniunii Europene şi în favoarea unei mai mari coerenţe în abordarea provocărilor de politică urbană de către instituţiile acesteia.
Audio: CE-conslutare publică privind Agenda urbană a Uniunii Europene