Cardul european de sănătate
Cu acest card puteți beneficia de serviciile acordate de unitățile medicale de stat în timpul unei șederi temporare în oricare dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene
Articol de Daniela Vasilescu, 06 Mai 2014, 14:30
Se apropie perioada vacanțelor și dacă intenționati să călătoriți în Uniunea Europeană, Islanda, Liechtenstein, Norvegia sau Elveţia, nu uitaţi să luaţi cu dumneavoastră cardul european de asigurări sociale de sănătate. Cardul vă scuteşte de complicaţii, timp şi bani pierduţi în cazul în care vă îmbolnăviţi sau suferiţi un accident în afara ţării de resedință.
Cele mai recente date ale Comisiei Europene arată că peste 190 de milioane de persoane dețin un card european de asigurări sociale de sănătate,care le permite să obțină îngrijiri medicale de urgență și, astfel, să se bucure de vacanțe lipsite de griji atunci când călătoresc în spațiul comunitar.
Pentru a fi eligibil pentru un card, trebuie să fiţi asigurat sau să beneficiaţi de un sistem de asigurări sociale în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene.Cardul se emite gratuit de către Casele Naționale de Asigurări de Sănătate Naționale,iar în România este valabil 6 luni de la emiterea lui.
AUDIO: