Amenzi prin poştă pentru şoferii care încalcă legea în UE
Statele membre vor putea să-şi acceseze reciproc bazele cu date de înregistrare ale autovehiculelor pentru ca şoferii din alt stat care au fost amendaţi să fie identificaţi
Articol de Daniela Vasilescu, 12 Noiembrie 2013, 16:44
Îmbunătăţirea siguranţei rutiere reprezintă un obiectiv central al politicii Uniunii în domeniul transporturilor. Un element important al acestei politici îl constituie aplicarea consecventă a sancţiunilor pentru încălcările normelor de circulaţie săvârşite în Uniune care pun în pericol în mod semnificativ siguranţa rutieră.
Astfel, potrivit directivei Uniunii Europene, care a intrat în vigoare din 7 noiembrie, statele membre vor putea să-şi acceseze reciproc bazele cu datele de înregistrare ale autovehiculelor, astfel încât conducătorii auto amendaţi într-un stat membru şi care au maşina înregistrată în alt stat membru, să poată fi identificaţi. De asemenea, şoferii care încalcă regulile de circulaţie vor primi amenzile în termen de 60 de zile, prin poştă.
AUDIO: Despre directiva UE privind amenzile transfrontaliere: