Uniunea Europeană, paşi în realizarea proiectului Uniunii Energetice
Executivul de la Bruxelles a salutat acordul semnat luni pentru modernizarea și consolidarea planului de interconectare a pieței energiei din zona baltică.
Articol de Costin Grigore, 09 Iunie 2015, 12:38
Uniunea Europeană face paşi în realizarea proiectului Uniunii Energetice, menit să răspună în anii următori uneia dintre cele mai mari provocări în faţa careia sunt puse statele membre.
Luni, au fost semnate mai multe documente de cooperare regionala în domeniul securității aprovizionării cu energie.
Cooperarea regionala este văzută de Comisia Europeana drept un pas extrem de important pentru a asigura aprovizionarea neîntreruptă cu energie și la prețuri accesibile pentru consumatori şi in final pentru realizarea Uniunii Energetice, un proiect cheie al comisiei Junker.
De aceea Executivul de la Bruxelles a salutat acordul semnat luni pentru modernizarea și consolidarea planului de interconectare a pieței energiei din zona baltică, una dintre cele mai expuse la capriciile autorităţilor de la Moscova.
Audio: Europa la zi. (Euranet Plus)
Se urmăreşte astfel să se pună capăt izolării energetice a regiunii Mării Baltice și să o integreze pe deplin în piețele din Uniune.
În același timp, alte 12 țări europene au semnat o declarație de cooperare în domeniul securității aprovizionării cu energie electrică în cadrul pieţei interne europene.
Este vorba de Germania, Danemarca, Polonia, Cehia, Austria, Franța, Luxemburg, Belgia, Olanda, Suedia, precum și de două țări vecine Elveția și Norvegia, dar care nu sunt membre ale Uniunii.
Şi tot lunii alte şase state membre, ce reprezintă mai mult de o treime din populația Uniunii și acoperă peste 40% din producția de energie electrică, au decis să promoveze dialogul regional pentru integrarea în continuare a pieței energiei.
Toatea ceste acorduri sunt un prim reper care arată că există sprijin politic pentru o cooperare mai stransă, a spus Comisarul pentru energie şi combaterea schimbărilor climatice, Miguel Arias Cañete.
El a adăugat că astăzi statele membre au început să-şi sincronizeze eforturile și să lucreze împreună pentru solutii mai ieftine si mai eficiente de energie.
Însă provocările cele mai mari răman în zona pieţei gazelor naturale unde ar trebui implementate şi rute alternative de aprovizionare la variantele Gazprom.
Vor fi necesare în continuare eforturi uriașe pentru a convinge atât membrii europeni dar și alte state de necesitatea acestui proiect.
In plus în anii următori va trebui investit masiv în infrastructura energetică europeană, pentru a o adapta la nevoile viitoare, pentru a răspunde adecvat la perspectiva creșterii acute a prețurilor și la dependența tot mai mare de importul de energie.
Iar Comisia Europeana lucreză deja la un plan ambiţios de reorganizare a pieţei energiei care ar urma sa fie lansat anul viitor .
Până atunci în această vara va fi pus în dezbatere publica şi se asteptă idei pentru imbunatatirea proiectului.