UE şi China, acord pentru dezvoltarea reţelelor 5G
Rețeaua 5G va favoriza apariţia şi dezvoltarea de noi funcţionalităţi şi aplicaţii, de la maşini conectate, la case inteligente.
Articol de Arina Petrovici, 29 Septembrie 2015, 09:24
Uniunea Europeană şi China au semnat un acord decisiv pentru cursa mondială a dezvoltării reţelelor 5G, în cadrul dialogului economic şi comercial bilateral desfăşurat luni, la Beijing.
5G este numele viitoarei generaţii de reţele de comunicare.
Se estimează că în 2020 nivelul traficului de internet mobil va fi de 30 de ori mai mare decât cel din 2010.
5G nu va fi doar mai rapidă, ci va constitui coloana vertebrală a viitorului nostru digital şi baza unei pieţe europene în valoare de 1.000 de miliarde de euro în domeniul internetului obiectelor.
Audio: Europa la zi. Euranet Plus.
Altfel spus, ea va favoriza apariţia şi dezvoltarea de noi funcţionalităţi şi aplicaţii, de la maşini conectate, la case inteligente.
Declaraţia comună a fost semnată luni la Beijing de comisarul european pentru economie şi societatea digitală, Günther Oettinger, şi de ministrul chinez al industriei şi tehnologiei informaţiei, Miao Wei.
Cele două părţi s-au angajat să promoveze reciprocitatea şi deschiderea în privinţa accesului la finanţarea cercetărilor pentru reţelele 5G, a accesului la pieţe şi a participării la asociaţiile sectoriale 5G europene şi chineze.
Comisarul Oettinger a subliniat că după semnarea acestui acord cu China, UE va face echipă cu principalii parteneri asiatici în cursa mondială care va permite ca reţelele 5G să devină realitate până în 2020.
Este vorba de o etapă fundamentală pentru succesul 5G, a explicat comisarul european.
În baza declaraţiei de la Beijing, UE şi China îşi vor consolida cooperarea pentru a ajunge la un acord global până la finele acestui an asupra conceptului, a funcţionalităţilor de bază, a tehnologiilor cheie şi a calendarului 5G.
Părţile vor studia posibilităţile de colaborare şi de punere în practică a acţiunilor comune de cercetare în domeniul 5G şi modalităţile de facilitare a participării bilaterale a companiilor la proiectele de cercetare 5G în China şi în UE.
Totodată, ele vor coopera pentru găsirea benzilor de frecvenţă cele mai potrivite exitenţelor 5G.
Comisia Europeană aminteşte că această declaraţie comună vine după acorduri similare semnate de Bruxelles în ultimele luni cu Japonia şi Coreea de Sud.